Bănci și Asigurări

Finantele nu se lasa. In octombrie vor 104 mil. euro

06.10.2003, 00:00 12



In ciuda majorarii dobanzii de referinta a bancii centrale pe piata monetara interbancara - de la 19,25% la 20,25% pe an, dar si a reticentei din ultimele luni a bancilor de a-si plasa lichiditatile in titluri de stat, Ministerul Finantelor (MF) nu se lasa.



Astfel, MF va scoate la vanzare in luna octombrie, prin licitatie, certificate de trezorerie cu discont si obligatiuni de stat cu dobanda, in valoare totala de 4.000 de miliarde de lei (circa 103,9 milioane de euro).



Certificatele de trezorerie vor fi impartite in patru emisiuni cu maturitati de la trei luni la un an, valoarea programata fiind de 2.600 de miliarde de lei.



Prima licitatie va avea loc pe 7 octombrie si vizeaza titluri cu termen de un an in valoare de 1.000 de miliarde de lei. O alta emisiune cu scadenta de un an, dar cu o valoare de 900 de miliarde de lei, va fi lansata la 21 octombrie.



Pentru maturitatile mai mici de un an, Trezoreria Statului va aloca transe de certificate de valoare mai redusa. Astfel, titlurile cu termen la sase luni ajung la 400 miliarde de lei si vor fi lansate la 14 octombrie, iar cele la trei luni insumeaza 300 miliarde de lei si vor face obiectul unei licitatii la 28 octombrie.



Obligatiunile de stat vor avea termene de doi, respectiv trei ani, dobanda urmand sa fie platita anual. Titlurile cu scadenta la doi ani vor fi licitate la 9 octombrie, in cadrul unei emisiuni de 1.000 de miliarde de lei.



In ceea ce priveste obligatiunile cu termen de trei ani, valoarea emisiunii este de 400 de miliarde de lei, licitatia urmand sa se desfasoare la 16 octombrie.



Prospectul de emisiune prevede ca titlurile vor putea fi achizitionate prin licitatie competitiva si in proportie de 10% prin oferte necompetitive.



Ofertele competitive trebuie sa includa, pe langa costul total, si dobanda oferita de catre cumparator, in timp ce ofertele necompetitive trebuie sa indice doar valoarea titlurilor dorite, adjudecarea urmand sa se realizeze in ordinea depunerii lor, la dobanda rezultata din licitatia pentru ofertele competitive.



Oferta Finantelor pare tentanta, dar nu trebuie pierdut din vedere faptul ca si in septembrie, la o oferta similara, bancile au raspuns cu o cerere de doar 254 miliarde de lei. Motivul: randamentul acceptat de Finante , mult sub asteptarile dealerilor.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO