Bănci și Asigurări

Euro se ieftineşte uşor pe piaţa interbancară

Euro se ieftineşte uşor pe piaţa interbancară

Autor: Monica Juganaru - Mediafax

29.05.2012, 10:49 422

La deschidere, euro era cotat la 4,4680 - 4,4700 lei/euro, peste nivelul de la finalul sesiunii precedente, când schimburile se perfectau la 4,4665 - 4,4690 lei/euro.

Ulterior, cursul a început să coboare treptat, iar în jurul orei 10:15, operaţiunile se realizau la 4,4655 - 4,4665 lei/euro.

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat luni un curs de referinţa de 4,4641 lei/euro, în scădere faţă de vineri, când s-a plasat la 4,4646 lei/euro. În sesiunea de joi, rata de referinţă a atins nivelul record, de 4,4662 lei/euro.

Pentru dolar, BNR a anunţat de asemenea un curs în scădere, cu 0,19 bani, la 3,5473 lei/euro.

Referinţa pentru franc a scăzut foarte uşor, de la 3,7154 lei/franc la 3,7134 lei/franc.

Băncile comerciale afişau dobânzi de 4,75 - 5,25% pe an pentru plasamentele cu scadenţă la o zi, aproape de nivelul de luni, deşi banca centrală a împrumutat luni 8 bănci comerciale cu 8,077 miliarde lei ( 1,8 miliarde euro), pentru şapte zile, printr-o licitaţie repo, oferind astfel cea mai mare sumă de după luna februarie 2010 din cadrul unei licitaţii repo. Se pare însă că nevoia de finanţare a băncilor nu a fost satisfăcută, astfel că dobânzile au rămas ridicate.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO