Bănci și Asigurări

Euro a urcat la maximul ultimelor două săptămâni pe piaţa valutară

Foto: Doru Nica

Foto: Doru Nica

Autor: Ciprian Botea

04.09.2013, 20:08 288

Euro se tranzacţiona la sfârşitul şedinţei valutare de ieri peste pragul de 4,45 lei/euro, un maxim al ultimelor două săptămâni, pe fondul unor volume de tranzacţionare mai ridicate generate cel mai probabil de clienţii comerciali.

Evoluţia leului a fost în contrast cu cea a valutelor din regiune, care s-au apreciat în sesiunea de ieri. BNR a afişat ieri un curs oficial de 4,4461 lei/euro, marcând astfel a doua zi consecutivă de depreciere a monedei naţionale. Cursul scăzuse la începutul acestei săptămâni până la 4,42 lei/euro, un minim al ultimei luni.

„Leul continuă să se afle sub influenţa factorilor externi şi credem că persistenţa îngrijorărilor geopolitice şi prognoza ING legată de date peste aşteptări în privinţa pieţei muncii din SUA de vineri alcătuiesc o combinaţie periculoasă pentru perspectivele imediate ale leului. Totusi, acesti factori nu vor conduce probabil la o depreciere semnificativă a leului înainte de finalul săptămânii”, afirmă Mihai Ţânţaru, analist al ING Bank.

Cursul s-a stabilizat în intervalul 4,4-4,45 lei/euro în ultima lună după o volatilitate mai mare la începutul verii. Presiunile pe curs din ultimele luni au venit în principal din exterior, pe fondul schimbării strategiei investitorilor străini, care se retrag de pe pieţele emergente pentru a investi în bonduri americane. Totuşi, leul a fost cel mai puţin afectat dintre monedele din regiune, pierzând mai puţin de un procent din valoare de la începutul anului.

Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 05.09.2013

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO