Bănci și Asigurări

Economistul-şef al BNR: E mai uşor acum de luat un credit pentru o firmă decât pentru o gospodărie

Economistul-şef al BNR: E mai uşor acum de luat un credit pentru o firmă decât pentru o gospodărie

Autor: Claudia Medrega

31.03.2013, 12:18 822

Economistul-şef al BNR Valentin Lazea, spune că sectorul companiilor are o capacitate mai bună de a accesa credite noi decât sectorul gospodăriilor.

"Singura problemă pe care o întâmpină firmele este în domeniul real-estate, în timp ce alte industria prelucrătoare, comerţul şi serviciile nu par a fi îndatorate", a spus Valentin Lazea la conferinţa cu tema "Un nou model bancar, pentru o nouă economie" organizată de publicaţia "Finanţiştii", la BNR.

Contextul economic actual descurajează însă creditarea, situaţie influenţată de mai mulţi factori exogeni, precum salariul minim al salariaţilor, pierderile înregistrate de firmele profitabile sau arieratele primăriilor, mai consideră Lazea.

Lazea propune băncilor să se orienteze către finanţarea unor proiecte din domeniul energetic sau a unor proiecte fundamentate cu fonduri europene iar românilor le recomandă, în contextul crizei din Cipru, să constituie depozite de sub 100.000 de euro, plafon care este garantat. Celor care au lichidităţi de peste 4,2 milioane de euro, Lazea le sugerează să le împartă în cele 42 de bănci din România şi să plaseze diferenţa la bursă sau în fondurile de pensii.

La nivelul Uniunii Europene depozitele sunt garantate în limita a 100.000 de euro. În Cipru, deponenţii cu peste 100.000 de euro în cele mai mari două bănci ar putea înregistra pierderi de 40% în urma condiţiilor impuse de statele zonei euro pentru un pachet de împrumuturi externe.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO