Bănci și Asigurări
Creşterea economică a adus 5.000 de români în plus în clubul „peste 100.000 de euro“ în bancă. ”O bună parte din veniturile suplimentare care au fost obţinute în ultima vreme s-a îndreptat către depozite”
36.000 de persoane fizice aveau depozite de peste 100.000 de euro în echivalent lei la 31 decembrie 2017, cu 5.000 în plus faţă de 2016. Ei deţin un sfert din depozitele bancare totale de 34 miliarde de euro ale celor 10.000.000 de români.
Aproape 36.000 de români aveau depozite bancare de peste 100.000 de euro la sfârşitul anului 2017, în valoare totală de 39,6 mld. lei (8,5 mld. euro), cu 3 mld. lei peste valoarea totală din 2016 a depozitelor neeligibile pentru garantare, se arată într-o analiză a Fondului de Garantare a Depozitelor Bancare (FGDB).
Acestea sunt primele date despre structura depozitelor populaţiei la sfârşitul lunii decembrie 2017 şi arată că românii au continuat să pună masiv bani la bancă anul trecut chiar dacă dobânzile sunt la 0,7-0,8% la lei. În total, volumul depozitelor persoanelor fizice a crescut în 2017 de la 142 mld. lei la 157 mld. lei, cu 15 mld. lei (3,2 mld. euro).
10,3 milioane de români persoane fizice aveau la 31 decembrie 2017 depozite bancare de 157,3 mld. lei (34 mld. euro), cu 9,3% peste valoarea de la sfârşitul anului trecut. Cei 36.000 de români cu peste 100.000 de euro în echivalent lei deţin astfel un sfert din totalul depozitelor populaţiei României.
Peste 5.000 de persoane au intrat în „clubul bogaţilor“ în 2017, alăturându-se celor 30.756 de persoane care aveau la finele anului 2016 depozite bancare cu o valoare de peste 100.000 de euro. Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare nu acoperă depozitele care depăşesc această valoare.
Economia României a crescut în 2017 cu 6,9%, iar analiştii susţin că această creştere a depozitelor bancare şi a numărului de depozite de peste 100.000 de euro a fost în linie cu creşterea economică.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
-
Concedieri în auto: Leoni închide fabrica din Luduş care a rezistat zece ani. 200 de salariaţi rămân fără loc de muncă dacă nu acceptă mutarea la Arad sau Bistriţa
-
Daniel Slăvenie, CEO & partner, Limitless Agency: Piaţa românească de e-commerce a atins pragul de 7 mld. euro şi se află într-un moment de stabilizare
-
Hakan Bulgurlu, CEO al Beko: Avem în România un sistem bine pus la punct pentru a alimenta cu electrocasnice întreaga lume. Cea mai mare fabrică a Beko Europe e la Ulmi (Dâmboviţa)
-
Halal cultură! Sala Palatului, vârful de lance al culturii bucureştene, are scaune şi mochetă rupte şi pătate şi bucăţi de lemn desprinse din scenă
-
Bursă. Efectul secundar al maximelor istorice de la BVB: Metropolitan îşi reduce expunerea la Banca Transilvania din cauză că depăşea 5% din activ
-
Andreea Nica, vicepreşedintele CFA, avertizează asupra modelului actual al economiei: Nu poţi să dai 7 din 9 mld. lei credite pentru consum, este nevoie de credite de investiţii în producţie
-
Raiffeisen Bank a înregistrat o scădere a soldului creditelor în T1/2024 cu 4%, dar aşteptările rămân ancorate într-un ritm moderat de creştere pentru anul acesta. Profitul obţinut scade cu 6%, până la 390 mil. Lei
-
Business sportiv. De ce cluburile sportive ar trebui să fie conduse de manageri? Ionuţ Georgescu, manager CSO Voluntari: De multe ori, cluburile sunt conduse de foşti sportivi, nimeni nu le contestă performanţele, dar managementul are caracteristici diferite. Sportivii sunt foarte individualişti, pe când rolul managerilor este să vadă scopul comun al tuturor
-
Business sportiv. Vara tenisului românesc. Romanian Tennis Series, un circuit organizat de Fundaţia Ţiriac cu 14 turnee ITF Futures, va debuta în luna mai. Circuitul numără şase competiţii dedicate tenisului masculin şi opt competiţii la feminin
-
Antreprenori locali. Producătorul de mezeluri Fox a ajuns la afaceri de 477 mil. lei în 2023 şi peste 950 de angajaţi
-
ZF Investiţi în România! Un proiect ZF şi CEC Bank. Ştefan Mandachi, antreprenor: Oraşele României s-au dezvoltat datorită antreprenorilor români, prin investiţiile lor. Ce era Iaşiul acum fără Palas?
-
ZF Agropower. Dulcinella, o reţea de 20 de magazine cu produse de cofetărie, caută soluţii pentru a creşte exportul cu noi acţionari şi planuri de investiţii
-
ZF/FirstBank Lecţii de Business. Armand Domuţa, Restart Energy: Cel mai important pas este trecerea de la antreprenor-jucător la antreprenor-antrenor de echipe
-
Afaceri de la Zero. O familie din Constanţa a pariat pe o afacere inedită: paie de băut din tulpini din grâu. „Vrem să intrăm cu produsele în HoReCa“
-
Digitalizarea poate ajuta şi clienţii băncilor din zona rurală să acceseze servicii financiare fără să depindă de amprenta teritorială a unei bănci, ducând astfel la creşterea incluziunii financiare. Sistemul bancar este încă la început în privinţa inteligenţei artificiale, a digitalizării şi, în continuare, este o discrepanţă mare rural-urban