Bănci și Asigurări

Conducerea BNR: transparenta totala la plasarea banilor, dar salariile raman la secret

Conducerea BNR: transparenta totala la plasarea banilor, dar salariile raman la secret

Click pentru imaginea marita

18.07.2008, 00:00 80

Potrivit declaratiilor de avere precedente, salariile conducatorilor BNR se ridica la circa 5.000 - 6.000 de euro lunar. In 2005, guvernatorul Mugur Isarescu a incasat un salariu lunar de aproape 7.000 de euro. Niciunul dintre membrii Consiliului nu si-a mai actualizat insa informatiile privind salariile obtinute de la BNR din anul 2006. Oricum, la aceste niveluri oficialii BNR ar incasa mai putin decat conducatorii Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare, care au obtinut anul trecut salarii lunare de peste 9.000 de euro.
Toti membrii executivi ai conducerii BNR au depozite constituite doar la banci locale, atat in lei, cat si in euro sau dolari. Ei au pariat insa in general pe leu, care domina in structura economiilor si intr-o masura mai mica pe euro. Niciunul dintre membrii conducerii Bancii Nationale nu a mai economisit in ultimii ani in dolari (moneda americana a cazut puternic in ultimii cinci ani de zile) dar si-au pastrat depozitele mai vechi.
Isarescu a pariat pe leu si euro in ultimii ani, in proportii aproape egale, insa a renuntat la economiile in dolari. Din 2002, guvernatorul nu a mai economist in dolari, dar a pastrat depozite si conturi curente constituite in anii precedenti, cumuland ceva mai mult de 19.200 de dolari, la data de 12 iunie. Guvernatorul are economii in lei de 227.480 de lei (echivalentul a circa 63.000 de euro), majoritatea banilor fiind pastrati sub forma de depozite. Plasamentele in euro totalizau la jumatatea lui iunie 55.730 de euro.
Isarescu nu isi mai actualizase acest capitol de la sfarsitul anului 2006. La acel moment, avea economii in lei de 144.420 de lei (echivalentul a circa 39.400 de euro la cursul din 31 decembrie 2005), in timp ce depozitele in euro se ridicau la 16.952 de euro. Depozitele in dolari totalizau atunci 16.531 de dolari.
Practic, Isarescu si-a majorat depozitele in lei in aceasta perioada cu 83.000 de lei (circa 23.000 de euro), respectiv pe cele in euro cu aproape 39.000 de euro.
De asemenea, Isarescu a finantat firma Mar, pe care o detine impreuna cu sotia, printr-un imprumut acordat in nume personal de 198.039 de lei (55.000 de euro).
Guvernatorul mai are un credit contractat de la o banca locala, la care mai are de rambursat 669.198 de lei (aproape 186.000 de euro). Creditul a fost contractat in anul 2007 de la Volksbank, cu o valoare apropiata de 700.000 de lei, prin care a fost finantata achizitia unui apartament in Capitala, in complexul Baneasa.
Prim-viceguvernatorul Florin Georgescu avea depozite in lei in valoare de
1,21 mil. lei (peste 335.000 de euro) in iunie, constituite la o singura banca locala. Datele din precedenta declaratie de avere, care a fost intocmita in ianuarie 2006, indica un sold al depozitelor de 373 mil. lei, suma fiind plasata integral la BCR.
Potrivit declaratiei de avere, Georgescu are doua apartamente in Capitala (unul cumparat in 1979 si celalalt cumparat in 1993) precum si o casa de vacanta din lemn in satul Snagov, pe care a construit-o in 2004. El nu are autoturism personal, in schimb are bijuterii si alte obiecte de valoare cumuland 17 mii de euro. Dintre acestea, ceasurile de mana cumuleaza 4.000 de euro. Estimarile sunt insa personale. Georgescu detine 13.207 actiuni ale Erste Bank, obtinute prin convertirea titlurilor BCR pe care le avea. Valoarea actiunilor Erste era in iunie de 2,13 milioane de lei (aproape 600.000 de euro). El a mai acordat un imprumut in nume propriu unei persoane fizice, in valoare de 44.400 de lei (12.000 de euro).
Florin Georgescu a mai inregistrat venituri si din activitatea didactica desfasurata in cadrul Academiei de Studii Economice, insa nici valoarea acestora nu este mentionata. El nu are credite contractate.
Viceguvernatorul Eugen Dijmarescu, care este responsabil de coordonarea administrarii rezervelor internationale si a directiei de stabilitate financiara, a vandut anul trecut un imobil in judetul Neamt, pentru care a incasat putin peste 101.000 de lei (putin peste 30.000 de euro, la cursul din luna aprilie, cand a fost derulata tranzactia).
El are depozite si conturi curente in lei in valoare de 332.053 de lei (peste 92.000 de euro). Sumele economisite in valuta sunt mai mici - depozitele in euro totalizeaza putin peste 47.000 de euro, iar cele in dolari se apropie de 14.000 de dolari (peste 9.000 de euro).
In declaratia de avere depusa in ianuarie 2007, valoarea depozitelor in lei era de 178 de mii, iar plasamentele in valuta erau de 9.300 de euro, respectiv 9.500 de dolari. Anul trecut el a rambursat anticipat un credit care trebuia sa se extinda pana in 2011.
Dijmarescu mai are si planuri de economii la companii de asigurari in valoare de 146.492 de lei (40.700 de euro). In declaratia precedenta suma economisita era de 45.600 de lei. De asemenea, mai detine actiuni la SIF Transilvania si Romferchim, in valoare de aproape 10.000 de lei.
Viceguvernatorul isi construieste o casa in comuna Corbeanca, din judetul Ilfov, care urmeaza sa fie receptionata. El mai detine un apartament in Bucuresti, doua terenuri (unul in judetul Neamt si cel aferent casei din Corbeanca) si un autoturism Audi A4, cumparat in anul 2004.
Cristian Popa, viceguvernatorul care coordoneaza politica monetara, are un singur apartament in sectorul 1 din Bucuresti si nu detine terenuri sau autoturisme.
In schimb, Popa are o colectie de ceasuri pe care o evalueaza la 30.000 de euro, la care se mai adauga butoni si alte bijuterii in valoare de peste 31.000 de euro. Pe langa acestea, el mai are monede, obiecte decorative si icoane diverse in valoare de peste 12.000 de euro.
Valoarea colectiilor este apropiata de cea mentionata in precedenta declaratie de avere, publicata in decembrie 2006.
Popa are conturi curente in lei (sau de economii) la bancile locale, in valoare de 221.300 de lei (echivalentul a 61.500 de euro).
Depozitele in valuta se ridica la 13.400 de euro si respectiv 11.500 de dolari. Viceguvernatorul si-a dublat depozitele in lei comparativ cu precedenta declaratie de avere (soldul mentionat atunci era de 91.150 de lei). La euro cresterea a fost mult mai mica, soldul precedent fiind de aproape 13.000 de euro, iar la dolari variatia este marginala. El nu are alte participatii financiare si nici credite.

Mugur Isarescu, guvernatorul BNR

Are depozite la bancile romanesti de 131.000 de euro, majoritatea in lei
A pus deoparte anul trecut 83.000 de lei si 39.000 de euro
Si-a finantat firma Mar cu 55.000 de euro, printr-un imprumut personal
Mai are de rambursat 186.000 de euro, la un credit imobiliar.
Are doua apartamente in Bucuresti, doua case in Dragasani si una in Gruiu
Are o barca cu motor si trei automobile - un Land Rover, un BMW si un Eagle

Florin Georgescu, prim-viceguvernator

Are depozite in lei de 1,21 milioane de lei (335.000 de euro), la 11 banci locale
Si-a majorat sumele economisite de peste trei ori anul trecut
Are 13.207 actiuni Erste, care valorau in iunie circa 600.000 de euro
A imprumutat o persoana fizica cu 12.000 de euro
Are doua apartamente in Bucuresti si o casa de vacanta din lemn in Snagov
Nu are autoturism, in schimb colectia de bijuterii si obiecte de arta valoreaza 17.000 de euro

Eugen Dijmarescu, viceguvernator

A vandut o casa in Neamt cu 30.000 de euro
Isi construieste o casa in Corbeanca
A economisit la bancile locale echivalentul a 148.000 de euro, majoritatea in lei
Are planuri de economii la companii de asigurari de echivalentul a 40.700 de euro
Are terenuri in Neamt si Ilfov
Detine actiuni la SIF Transilvania si Romferchim si are un automobil Audi A4

Cristian Popa, viceguvernator

A colectionat ceasuri si butoni de argint de peste 61.000 de euro
Are depozite de circa 87.000 de euro, din care aproape trei sferturi in lei
Si-a dublat depozitele in lei in 2007, la 221.300 de lei
Are un singur apartament in Bucuresti
Nu detine alte terenuri sau case
Nu are actiuni la companii si nici nu detine automobil
Singura sursa de venit este salariul de la BNR

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO