Bănci și Asigurări

Conducatorii CSA au economisit peste 1 mil. euro in depozite bancare

Conducatorii CSA au economisit peste 1 mil. euro in depozite bancare

Sefa CSA, Angela Toncescu, prefera economiile in dolari americani. Depozitele sale reprezinta doar jumatate din cele ale guvernatorului BNR

21.07.2008, 17:54 49

Membrii Consiliului de Administratie al Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (CSA) au depozite bancare - in tara si in strainatate - insumand echivalentul a circa un milion de euro, potrivit declaratiilor de avere actualizate la jumatatea acestui an. In acelasi timp, depozitele constituite de membrii CA al BNR depasesc 1,031 mil. euro, conform sumelor declarate.
La fel ca in cazul conducerii executive a BNR, membrii CA al CSA nu-si fac publice veniturile din salarii, facand trimitere la fisele fiscale. Membrii conducerii executive a CSA au depozite constituite la banci locale, atat in lei, cat si in euro si dolari.
Presedintele CSA, Angela Toncescu, mizeaza in continuare pe moneda americana avand economii exclusiv in dolari, conform propriei declaratii: 78.000 de dolari in conturi curente si depozite constituite la banci din Romania, cu 2.000 de dolari mai mult decat la finele anului trecut. Depozitele sefei de la CSA, de aproape 50.000 de euro, reprezinta mai putin de jumatate din economiile realizate de guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, care se ridica la 131.000 de euro.
Presedintele Comisiei de Supravegehre a Asigurarilor detine doua automobile, un Volkswagen Bora si un Audi A4, o casa de vacanta in Campulung Muscel, judetul Arges, bijuterii de 25.000 de euro si tablouri si icoane in valoare de 40.000 de euro.
Toncescu este proprietara unui teren de 4,7 hectare in judetul Arges, cumparat anul trecut, care se adauga altor doua terenuri achizitionate in anii trecuti in acelasi judet.
In noua declaratie de avere, presedintele CSA nu si-a publicat salariul, facand trimitere la fisa fiscala, dar a dezvaluit salariul sotului, Stefan Toncescu, de 120.000 de lei. Totodata, sotul apare si cu venituri de 350.000 de euro obtinute din vanzarea unei case primite mostenire. Vicepresedintele autoritatii de supraveghere Tudor Balta are depozite de 184.615 lei si 52.120 de euro, ambele constituite la banci din Romania, precum si 36.010 lire sterline in cont la o banca din Marea Britanie.
Celalalt vicepresedinte al institutiei, Constantin Buzoianu, fost consilier al presedintelui Omniasig si director general la Directia Generala de Pasapoarte, are numai depozite in moneda americana, in suma de 14.000 de dolari.
La venituri, oficialul nu a trecut salariul incasat de la CSA, ci doar suma de 38.491 de lei obtinuta din contractul de munca cu compania de asigurari Omniasig si venituri din pensii de circa 24.960, de la Ministerul de Interne. Albin Biro, care este membru in Consiliul CSA incepand cu anul 2002, are depozite la bancile romanesti in lei si euro. Sumele plasate in moneda nationala se ridica la 883.910 lei, nivelul depozitelor in valuta fiind de 10.740 euro.
Un alt membru al CSA, Dan Constantinescu, numit in functie in 2003, figureaza doar cu depozite bancare in moneda nationala, de 383.323 de lei. Constantinescu si-a facut si o pensie facultativa pentru care a economisit 17.600 de lei.
Corneliu Moldoveanu, membru al Consiliului de Administratie CSA si fost sef al Serviciului de Analiza Financiara in cadrul Oficiului National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor, a economisit 345.000 de lei, 22.000 de dolari si 21.831 de euro.
Depozitele bancare ale Aureliei Cristea, de asemenea membru, au fost constituite la o singura banca si se ridica la 370.000 de lei, 200.000 de euro si 10.000 de dolari.
Informatiile privind veniturile obtinute la BNR n-au mai fost actualizate din 2006. Potrivit declaratiilor de avere precedente, salariile conducatorilor BNR se ridica la circa 5.000 - 7.000 de euro lunar. La aceste niveluri oficialii BNR ar incasa mai putin decat conducatorii CNVM, care au obtinut anul trecut salarii de peste 9.000 de euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO