Bănci și Asigurări

Citi îl numeşte pe Ivan Vrhel director general al sucursalei din România, în locul lui Tibor Pandi, numit la conducerea Citi Thailanda.

Citi îl numeşte pe Ivan Vrhel director general al...

Autor: Roxana Rosu

13.12.2017, 11:26 653

Grupul financiar Citi l-a numit pe Ivan Vrhel în funcţia de director general al Citi România, acesta urmând să îşi păstreze şi responsabilităţile curente ca director al diviziei Citi Commercial Bank dedicată clienţilor intreprinderi mici şi mijlocii.

El îl înlocuieşte pe Tibor Pandi, care, după şapte ani la conducerea Citi România, a preluat rolul de CEO al Citi Thailanda.  

În noul său rol, Ivan Vrhel va fi responsabil de elaborarea şi implementarea strategiei locale a băncii, precum şi de asigurarea unui management eficient al riscurilor şi controalelor. De asemenea, el va coordona relaţiile băncii cu clienţii săi corporativi, cu cei din sectorul public, cu autorităţile de reglementare şi cu instituţiile guvernamentale.

În poziţia de director general, Ivan Vrhel îi va raporta lui Kevin A. Murray, director regional pentru Europa Centrală şi CEO al Citi Ungaria.

Ivan Vrhel şi-a început cariera în cadrul Citi Cehia în anul 2004 ca Management Associate, unde ulterior a ocupat o serie de poziţii de management, iar în anul 2014 s-a mutat în România pentru a prelua rolul de director al diviziei locale Citi Commercial Bank.

El este absolvent al Universităţii Caroline din Praga, specializarea studii economice şi are o diplomă de masterat în economie, specializarea bănci şi pieţe de capital, în cadrul aceleaşi universităţi.  

”Citi are o tradiţie de peste 20 de ani de leadership în sprijinul clienţilor instituţionali pe piaţa din România. Ivan aduce în noul său rol o experienţă bancară vastă şi un istoric impresionant de realizări în cadrul Citi, pentru a-i putea sprijini în continuare pe clienţii noştri să îşi dezvolte companiile, asigurând în acelaşi timp consolidarea băncii la nivel local”, a declarat  Kevin A. Murray, director regional pentru Europa Centrală şi CEO al Citi Ungaria.

Numirea este supusă aprobării autorităţilor de reglementare şi supraveghere competente.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO