Bănci și Asigurări

Citi a numit un nou şef pentru regiunea EMEA, care include şi operaţiunile din România: David Livingstone îl va înlocui pe Jim Cowles

David Livingstone, noul şef al Citi EMEA, are o experienţă de aproximativ trei decenii în banking

David Livingstone, noul şef al Citi EMEA, are o experienţă de aproximativ trei decenii în banking

Autor: Claudia Medrega

18.01.2019, 00:04 194

David Livingstone, care în prezent este Citi country officer (COO) pentru Australia şi Noua Zeelandă, a fost numit CEO al Citibank pentru Europa, Orientul Mijlociu şi Africa (EMEA), în locul lui Jim Cowles, care a decis anul trecut să se retragă.

David Livingstone, care are o experienţă de aproximativ trei decenii în banking, aşteaptă aprobarea autorităţilor de reglementare pentru a pre­lua conducerea Citi pen­tru re­gi­unea EMEA, potri­vit unor surse bancare.

Jim Cowles, care pre­lease conducerea Citi EMEA în 2013, a decis în 2018 să plece din bancă pentru a se implica într-o organizaţie nonprofit.

David Livingstone s-a alăturat Citi în anul 2016, după ce anterior a lucrat la Credit Suisse, unde a fost vicepreşedinte al diviziei de investment banking şi pieţe de capital pentru regiunea Europei, Orientului Mijlo­ciu şi Africii (EMEA). El s-a ocupat, de asemenea, de domeniul fuziuni şi achiziţii (M&A) pentru regiunea respectivă. Anterior, David Livingstone a fost CEO al Credit Suisse Australia, în perioada 2010-2013.

David Livingstone a ajuns la Credit Suisse în 2007, după ce anterior lucrase pentru HSBC, unde a fost director general şi şef al diviziei de investment banking pentru regiunea EMEA. Înainte, David Livingstone a lucrat timp de 16 ani la Goldman Sachs, unde a ocupat diverse poziţii.

El are o experienţă vastă în tranzacţiile internaţionale de fuziuni şi achiziţii, majorări de capital şi restructurări corporative. David Livingstone este licenţiat în economie la Universitatea Macquarie din Sydney şi în drept la Jesus College, Cambridge.

 
 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO