Bănci și Asigurări

Ce industrii creditează banca de stat Eximbank

Ce industrii creditează banca de stat Eximbank

Autor: Razvan Voican

28.07.2011, 00:03 515

Eximbank, banca de stat dedicată finanţării exportatorilor şi afirmelor mici şi mijlocii, şi-a majorat puternic anul trecutexpunerea din credite pentru industria uşoară şi pentru sectorulserviciilor, dar entităţile care ţin de administraţia publică rămânprincipalul client, cu o pondere de 37% din portofoliul total.

Oricum, activitatea de creditare încă nu a ajuns la un volummare, principala activitate fiind garantarea. La sfârşitul lui 2010banca înregistra un sold al creditelor de numai 552 mil. lei (131,5mil. euro), în creştere cu aproape 28% faţă de 2009.

După administraţia publică, al doilea client al Eximbank lacreditare este un segment intitulat în raportările băncii "alteindustrii" (industrie grea, maşini şi echipamente, industriachimică), cu un sold de 145 mil. lei, majorat cu circa 37% anultrecut. Urmează serviciile (inclusiv turism şi trans­por­turi), cuaproape 107 mil. lei - mai mare cu 32%. Cel mai mult a crescut în2010 creditarea pe industria uşoară - de aproa­pe 6 ori, însăsoldul nu e spectaculos: 75 mil. lei. Pentru por­tofoliul decredite de jumătate de miliard de lei Eximbank a constituitprovizioane de aproape 50 mil. lei, duble faţă de 2009.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO