Bănci și Asigurări

BNR sterilizeaza agresiv, dar leul nu reactioneaza

BNR sterilizeaza agresiv, dar leul nu reactioneaza
18.07.2006, 18:12 16

BNR a atras ieri depozite la o luna din piata monetara de 5 miliarde de lei (echivalentul a 1,39 miliarde de euro), acceptand integral ofertele inaintate de 22 de banci comerciale, care au participat la licitatie.
Dobanda la care depozitele au fost plasate a fost de 8,75% pe an, la nivelul dobanzii de politica monetara setata la sfarsitul lunii trecute.
Pe piata monetara, dobanzile pe termen scurt au ramas insa la niveluri foarte scazute, de 1%-2% pe an, in ciuda volumului consistent sterilizat de BNR. De altfel, saptamana trecuta banca centrala a atras prin vanzarea de certificate de depozit la trei luni doua miliarde de lei, respectiv suma maxima admisa, conform proiectului de licitatie. In aceste conditii, sumele atrase de BNR din piata monetara de la inceputul lunii se apropie de 15 mld. lei (4,1 mld. euro).
Dealerii spun ca in piata sunt multi lei care nu pot fi plasati si care pun presiune pe dobanzi. Astfel, situatia s-ar putea mentine chiar si zilele urmatoare, avand in vedere suprapunerea cu sfarsitul perioadei de constituire a rezervelor minime obligatorii. Luna trecuta, sfarsitul perioadei de rezerva a fost marcat de o criza de lichiditate in piata, bancile acceptand sa plateasca dobanzi mari, de pana la 20% pe an, pentru a atrage fonduri.
Cursul pe piata valutara nu a reactionat la publicarea rezultatelor licitatiei, investitorii preferand sa ramana in expectativa.
"Volumele sunt neobisnuite pentru o zi de luni, ar fi trebuit sa fie mai mari. Pe de alta parte, si celelalte piete din regiune sunt calme", a comentat un dealer.
Euro a inceput ziua la 3,5880/3,5930 lei pentru un euro, in scadere usoara fata de sfarsitul saptamanii trecute. In prima jumatate a sedintei de tranzactionare cotatiile au inregistrat variatii marginale, pe fondul unor volume foarte reduse. Spre pranz au aparut in piata ordine de cumparare de valuta, euro urcand pana la un maxim al zilei de 3,5960/3,6020 lei. Dupa un val de vanzari de valuta, cotatiile au coborat la 3,5930/3,5980 lei pentru un euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO