Bănci și Asigurări

BNR a facut profit de 137 mil. euro dupa ani intregi de pierderi de miliarde

BNR a facut profit de 137 mil. euro dupa ani intregi de pierderi de miliarde

Click pentru imaginea intreaga

03.07.2008, 18:48 21

Banca Nationala a obtinut anul trecut un profit net de putin peste 137 de milioane de euro, dupa ce inregistrase pierderi masive in ultimii ani, determinate de costurile ridicate cu sterilizarea excesului de lei de pe piata, in incercarea de a tine inflatia sub control.
Anul trecut BNR a obtinut venituri din administrarea rezervei internationale de 868 mil. euro, in timp ce cheltuielile cu dobanzile platite pentru sumele atrase de la banci in cadrul operatiunilor de politica monetara s-au ridicat la 382 mil. euro.
Exprimat in lei, profitul net al BNR a fost anul trecut de 458,4 mil. lei, dupa ce in 2006 inregistrase o pierdere de 4,3 mld. lei. Intre 2003 si 2005, BNR a inregistrat pierderi cuprinse intre 1 si 3,5 mld. lei.
"Profitul realizat de Banca Nationala in anul 2007 este repartizat integral pentru a acoperi pierderea reportata din anii anteriori, marcandu-se astfel inceputul ciclului de recuperare a pierderilor inregistrate in anii 2005 si 2006", potrivit Raportului Anual al institutiei, care a fost publicat ieri.
BNR anticipeaza ca va obtine profit si in anii urmatori si va reusi astfel sa isi acopere pierderile.
Banca centrala anticipeaza diminuarea eforturilor necesare pentru sterilizarea excesului de lei de pe piata monetara. Astfel, daca in urma cu doi ani BNR avea in stoc depozite atrase de la banci de peste 20 de miliarde de lei, volumul a coborat la 2,6 miliarde de lei (708 milioane de euro) in luna aprilie.
BNR intrevede pentru anii urmatori si o majorare a profitului din operatiunile de administrare a rezervelor internationale, pe de o parte datorita cresterii volumului, cat si imbunatatirii randamentelor, pe de alta parte.
La sfarsitul lunii mai, rezervele internationale ale BNR erau de 24,91 miliarde de euro, in scadere usoara comparativ cu inceputul anului.
Banca centrala a inregistrat anul trecut un profit operational (alimentat in special de veniturile din plasarea rezervelor internationale) de 1,37 miliarde de lei (echivalentul a 412 milioane de euro). In 2006, rezultatul operational fusese o pierdere de 490 de milioane de lei (140 mil. euro). Potrivit datelor prezentate in bilant, BNR obtine un randament mediu de 4,3% pe an pentru activele plasate. Pe partea cealalta, BNR a platit in medie o dobanda de 2,14% bancilor comerciale pentru rezervele minime constituite in lei, respectiv de 0,93% pe an pentru cele in valuta.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO