Bănci și Asigurări

Bani pierduţi în neant. Ce vor face cei peste 2,5 milioane de foşti clienţi ai Euroins când le va expira automat poliţa pe 8 septembrie. Cei care au valabilitate pana în decembrie 2023 pierd ultimele trei luni dacă nu o denunţă, iar dacă o denunţă cine ştie când îşi vor recupera banii

Bani pierduţi în neant.  Ce vor face cei peste 2,5...

Autor: Mircea Nica

14.06.2023, 00:07 1849

Dacă cel puţin 2 milioane din foştii clienţi ai Euroins ar mai avea încă trei luni de valabilitate a poliţei, după ce acestea vor expira automat pe 8 septembrie din cauza pronunţării falimentului companiei, atunci cel puţin 600 mil. lei, în cazul în care ultimele trei luni ar însemna 100 lei pe lună din poliţa RCA, s-ar pierde Deşi poliţele se pot denunţa, oamenii preferă să nu se complice, mai ales că încrederea că îşi vor recupera acei bani este aproape zero, după cum au spus pentru ZF mai mulţi şoferi care încă au poliţe RCA la Euroins

Odată cu pronunţarea deciziei Tribunalului Bucureşti privind intrarea în faliment a companiei Euroins România, poliţele RCA emise de această companie mai sunt valabile 90 de zile, respectiv până pe 8 septembrie 2023, după care expiră automat. Întrebarea este  câţi bani pierd şoferii români care nu îşi denunţă poliţele, iar valabilitatea lor ar fi trebuit să se încheie în decembrie 2023.

ZF a luat pulsul pieţei, iar potrivit unui şofer care încă are poliţa RCA emisă de Euroins, valabilitatea poliţei ar fi trebuit să se încheie în luna decembrie, dar odată cu decizia Tribunalului Bucureşti privind intrarea în faliment a companiei Euroins, poliţa mai poate rămâne activă până pe 8 septembrie 2023.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO