Bănci și Asigurări

Bancherii ar vrea ca BNR sa impuna RMO si pentru leasing

Bancherii ar vrea ca BNR sa impuna RMO si pentru leasing

Radu Ghetea, presedintele ARB: Am aratat Bancii Nationale ca activitatea de leasing devine din ce in ce mai concurentiala. Acesta nu este un lucru rau, dar conditiile in care se finanteaza societatile de leasing sunt diferite.

23.05.2008, 21:18 18

Bancherii au cerut Bancii Nationale sa impuna si societatilor de leasing constituirea de rezerve minime obligatorii pentru fondurile atrase, in conditiile in care acestea au ajuns sa constituie o concurenta puternica prin costurile mai reduse la care pot oferi finantare.
"Am aratat Bancii Nationale ca activitatea de leasing devine din ce in ce mai concurentiala. Acesta nu este un lucru rau, dar conditiile in care se finanteaza societatile de leasing sunt diferite", a comentat pentru ZF Radu Ghetea, presedintele Asociatiei Romane a Bancilor (ARB).
Banca Nationala a analizat posibilitatea obligarii firmelor de leasing sa constituie rezerve minime din sursele atrase, insa a ajuns la concluzia ca o asemenea decizie ar incalca legislatia in vigoare.
"Impunerea unei astfel de norme contravine atat legislatiei in vigoare, inclusiv mecanismului reglementat de Banca Centrala Europeana, cat si practicii altor banci centrale", le-a raspuns bancherilor Florin Geogescu, prim-viceguvernator al BNR responsabil cu supravegherea si reglementarea.
De partea cealalta, si reprezentantii societatilor financiare non-bancare afirma ca o asemenea reglementare nu ar putea fi introdusa.
"Legislatia comunitara si cea nationala nu ar permite asa ceva. Institutiile financiare nebancare nu prezinta acelasi risc sistemic, pentru ca nu atrag fonduri de la populatie", comenteaza Adriana Ahciarliu, secretarul general al Asociatiei Societatilor Financiare din Romania - ALB.
Radu Ghetea spune ca bancile vor continua sa faca lobby, pentru ca societatile de leasing au in aceste conditii costuri mai mici de finantare, intrucat nu sunt nevoite sa imobilizeze o parte din sumele atrase.
"Toti jucatorii din piata ar trebui sa aiba aceleasi conditii." Pe de alta parte, firmele de leasing asociate bancilor sunt printre cei mai puternici jucatori din domeniu, asa incat grupurile din care fac parte ar suporta de doua ori costul rezervelor minime in ipoteza in care BNR ar ajunge sa introduca obligativitatea RMO si la leasing.
BNR impune bancilor comerciale sa imobilizeze sub forma de rezerve minime obligatorii 20% din fondurile atrase in lei si 40% din sursele atrase in valuta.
Daca la lei se constituie rezerve doar pentru fondurile care sunt atrase pe perioade mai mici de doi ani, la valuta nu exista astfel de limitari.
Sumele tinute ca rezerve minime sunt remunerate de BNR cu dobanzi mici, mult sub nivelul pietei. Rezervele minime obligatorii sunt una dintre cele mai puternice parghii de politica monetara utilizate de BNR, care incearca sa tempereze ritmul alert de crestere a creditarii.
Piata de leasing a marcat anul trecut o crestere cu 53%, cu mult peste asteptari, ajungand la 4,9 miliarde de euro. Spre comparatie, activele totale din sistemul bancar se ridicau la sfarsitul anului trecut la circa 69 de miliarde de euro.
Dezvoltarea a fost impulsionata si de intrarea unor jucatori noi foarte ambitiosi, precum Impuls Leasing, OTP sau Bank of Cyprus. Pentru anul acesta estimarile initiale sunt moderate, fiind asteptata o crestere a pietei cu circa 25%, spre nivelul de 6 miliarde de euro.
Activitatea institutiilor financiare nebancare a fost reglementata in 2006, printr-o ordonanta de guvern. Potrivit reglementarilor, IFN-urile au intrat sub supravegherea BNR, care trebuie sa le acorde autorizatie pentru desfasurarea activitatii.
Banca centrala a impus institutiilor cu activitati semnificative - cele care au capitaluri si surse imprumutate de peste 50 de milioane de lei (circa 14 milioane de euro)- sa raporteze trimestrial informatii privind operatiunile, acestea fiind inscrise intr-un Registru Special. In prezent, in Registrul Special sunt inscrise 18 societati de leasing financiar.
De alfel, BNR pregateste un nou proiect de norma, prin care IFN-urile cu activitati semnificative vor fi obligate sa ofere informatii detaliate privind finantarile acordate si portofoliul de clienti.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO