Bănci și Asigurări

Asigurările de sănătate au făcut un salt de peste 21% în 2023, ajungând la subscrieri de 813 mil. lei. Signal Iduna îşi continuă ascensiunea la cârma acestei pieţe, urmată de Allianz-Ţiriac şi Groupama

Autor: Mircea Nica

23.04.2024, 16:20 69

Ascensiunea pieţei asigurărilor de sănătate a fost întotdeauna una efervescentă, cu o dinamică accentuată a volumului de prime brute subscrise care s-a menţinut de-a lungul ultimilor ani  Însă în ceea ce priveşte numărul contractelor, atât cele în vigoare, cât şi cele nou-încheiate, evoluţia este în sens invers, numărul contractelor fiind în scadere  Deşi atât subscrierile, cât şi despăgubirile din piaţa asigurărilor de sănătate au ajuns în 2023 să fie mai mult decât duble faţă de nivelurile din 2019, banii care rămân pentru cheltuielile administrative, de reasigurare şi rezerve au ajuns la cel mai înalt nivel din ultimii 5 ani, depăşind 355 mil. lei.

Subscrierile pe piaţa asigurărilor de sănătate au ajuns în anul 2023 la cel mai înalt nivel istoric, de peste 800 mil. lei, consemnând un avans de 21,5% faţă de anul 2022, potrivit datelor publicate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) în raportul privind evoluţia pieţei asigurărilor din 2023.

Avansul consistent al primelor subscrise de la nivelul pieţei asigurărilor de sănătate a venit în contextul în care principalii cinci cei mai mari asigurători care activează pe această piaţă au înregistrat creşteri de două cifre ale subscrierilor.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO