Bănci și Asigurări

ASF a publicat raportul pieţei asigurărilor pentru primele 9 luni din 2022. Volumul total al subscrierilor a depăşit 12 mld. lei, consemnând un avans de 23%. Asigurările generale au crescut cu 29%, în timp ce zona asigurărilor de viaţă a depăşit 2 mld. lei, ritmul de creştere fiind de 7%

ASF a publicat raportul pieţei asigurărilor pentru...

Autor: Mircea Nica

20.12.2022, 12:19 146

Piaţa asigurărilor a ajuns la un volum al primelor brute subscrise de 12,1 mld. lei în primele 9 luni din 2022, consemnând un avans de 23% faţă de perioada similară a anului trecut, potrivit datelor publicate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) în raportul privind evoluţia pieţei asigurărilor în primele 9 luni din 2022.

“Piaţa asigurărilor din România rămâne orientată spre activitatea de asigurări generale, ce deţine o pondere de 83% din totalul primelor brute subscrise de societăţile de asiguarre autorizate şi reglementate de ASF”, conform raportului ASF.

Zona asigurărilor generale rămne dominată de asigurările auto, astfel încât acestea, incluzând asigurările Casco şi RCA, reprezintă aproximativ 77% din totalul primelor brute subscrise pentru activitatae de asigurări generale şi 64% din totalul subscrierilor în primele 9 luni din 2022

Volumul primelor brute subscrise pe segmentul asigurărilor de viaţă a depăşit nivelul de 2 mld. lei, fiind susţinut de o creştere cu circa 7% a subscrierilor în primele 9 luni din 2022, faţă de perioada similară a anului trecut.

Asigurările de sănătate au continuat să înregistreze o dinamică pozitivă în primele nouă luni din 2022, cu un volum al subscrierilor de peste 509 mil. lei, în creştere cu aproximativ 33% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, deţinând o pondere de 4,22% în totalul primelor brute subscrise de societăţile autorizate şi reglementate de ASF.

Pe zona asigurărilor de garanţii, volumul subscrierilor a ajuns la 191 mil. lei în primele nouă luni din 2022, în scădere cu 27% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior.


 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO