Bănci și Asigurări

Apartamentele se vand mai bine cu ajutorul bancilor

Apartamentele se vand mai bine cu ajutorul bancilor

Anul acesta ar putea fi vandute 5.000 de apartamente in noile ansambluri

10.11.2006, 18:50 22

Apartamentele din noile ansambluri rezidentiale sunt mai atractive pentru cumparatori daca in finantarea proiectului este implicata o banca, element care confera si un element de siguranta pentru finalizarea proiectului, cred analistii imobiliari.
"Orice locuinta se poate vinde inca din faza de proiect, cu conditia ca acel proiect sa fie finantat de catre o banca", spune Pompiliu Simion, broker in cadrul departamentului de vanzari rezidentiale al companiei imobiliare Regatta.
Bancile implicate in finantarea proiectelor ofera totodata diferite facilitati cumparatorilor, care pot accesa credite reprezentand circa 70% din valoarea apartamentului, la dobanzi mai mici.
"Proiectele care sunt finantate de catre o banca prezinta o garantie in plus pentru derularea intregului proiect si pentru procesul de vanzare. In functie de atractivitatea dezvoltarii respective, se pot vinde intr-un ritm sustinut pana la 80 - 90% din unitatile proiectului, fara ca acesta sa fie inca finalizat", a precizat reprezentantul Regatta.
Potrivit unor estimari de pe piata bancara, valoarea imprumuturilor de pe piata imobiliara depaseste un miliard de euro.
In primele sase luni ale anului, au fost vandute circa jumatate din cele 3.000 de locuinte disponibile in complexurile rezidentiale noi din Bucuresti, inca nefinalizate, potrivit unui studiu realizat de compania imobiliara Colliers. Garsonierele si apartamentele cu doua camere din proiectele noi sunt in continuare cel mai bine vandute, reprezentand mai mult de 70% dintre tranzactiile incheiate in primul semestru pe acest segment.
La precontractare, cumpatorul trebuie sa plateasca intre 10% si 30% din valoarea apartamentului, restul pretului urmand a fi achitat la finalizare sau prin credit bancar.
Evolutia vanzarilor din primele sase luni ale anului arata ca pana la sfarsitul anului ar putea fi vandute intre 3.000 si 5.000 de locuinte noi, conform studiului Colliers.
Oferta tot mai redusa de suprafete potrivite dezvoltarilor imobiliare a provocat si cresterea preturilor la terenuri in medie cu 20-30% in prima jumatate a anului, insa dinamica a variat semnificativ de la o zona la alta.
Cea mai mare majorare a fost inregistrata in zone precum Progresului, Rahova sau Titan, proaspat intrate in atentia dezvoltatorilor, unde preturile s-au dublat, in timp ce zone care se situau la inceputul anului la un nivel ridicat de pret, precum centrul, nu au inregistrat modificari spectaculoase.
Cele mai mici preturi la terenuri se inregistreaza in partea de est si de sud a Capitalei, unde valorile sunt cu 20-30% mai reduse decat cele din vest.
Pe piata rezidentiala din Capitala au fost lansate zeci de proiecte in acest an, care cuprind mii de apartamente, care insa nu acopera deocamdata cererea de locuinte, cel putin pe segmentul persoanelor cu venituri medii.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO