Bănci și Asigurări

Activele Raiffeisen au stagnat la 6 luni in termeni reali

10.08.2007, 19:59 21

Austriecii de la Raiffeisen International au anuntat ieri ca activele filialei locale au urcat cu 6,4%, in euro, de la inceputul anului, pana la 4,936 miliarde de euro.
Cresterea bilantului raportata in euro este mai mica decat aprecierea cursului leu/euro in aceasta perioada, de 7,3%. Astfel, exprimate in lei, activele Raiffeisen Bank ar fi inregistrat o scadere. La jumatatea anului, bilantul Raiffeisen Bank exprimat in lei totaliza 15,4 miliarde de lei.
Si principalul urmaritor, UniCredit Tiriac, a raportat o scadere usoara a activelor, cu 4% in lei din iunie 2006 pana in iunie curent, la 11,3 miliarde de lei (3,6 miliarde de euro).
Comparativ cu iunie 2006, Raiffeisen vede de la Viena o crestere sensibila a activelor de pe piata romaneasca, cu 54%, de la 3,19 milioane de euro. Soldul include si creditele externalizate de filiala locala. Grupul nu publica detaliat date privind profitul subsidiarelor sale.
Raiffeisen Bank Romania isi va publica rezultatele in cursul saptamanii viitoare.
In raportul pe primul semestru, Raiffeisen International noteaza o crestere semnificativa a veniturilor nete din comisioane, in special pe pietele din Romania, Bulgaria si Albania. In regiunea Europei Centrale si de Est austriecii au inregistrat venituri din comisioane de 173 de milioane de euro, in crestere cu 51% fata de primul semestru al anului trecut. Principalele surse pentru aceste venituri au fost comisioanele aplicate la operatiunile de plati, dar si la tranzactiile valutare.
Grupul consemneaza de asemenea o majorare a plasamentelor interbancare, in special pe fondul cresterii plasamentelor facute de Raiffeisen Romania la BNR.
Potrivit datelor publicate de grup la Viena, filiala locala ajunsese la jumatatea anului sa opereze o retea de 337 de unitati. Comparativ cu iunie anul trecut, reteaua Raiffeisen a crescut cu 110 unitati. Totusi, numarul salariatilor a urcat cu numai 467 de oameni. Oficialii bancii au aratat recent ca pana acum necesarul de personal presupus de extinderea retelei a fost acoperit prin redistribuirea personalului existent, o parte dintre angajtii din back-office trecand in unitati. Potrivit planurilor anuntate la sfarsitul anului trecut, reteaua de pe piata romaneasca ar trebui sa creasca pana la 420 de unitati, in anul 2009.
In ultimii doi ani Raiffeisen Romania isi dezvoltase mai incet reteau, grupul fiind interesat intre timp de preluarea CEC, care ar fi asigurat o imbunatatire semnificativa a prezentei. Dupa ce a pierdut cursa pentru CEC, Raiffeisen a fost nevoita sa isi revada planurile de extindere a retelei, in conditiile in care ceilalti jucatori mari de pe piata de retail au demarat planuri agresive de deschideri de unitati.
Raiffeisen International a reusit sa-si majoreze activele detinute in regiunea Europei Centrale si de Est cu 12% in primul semestru, pana la 62,6 miliarde de euro. Cele mai importante cresteri au fost inregistrate pe pietele din Ucraina (activele Raiffeisen Bank Aval au urcat cu 24%, la 5,29 miliarde de euro) si in Rusia. Cele doua filiale din Rusia ale grupului austriac cumuleaza active de aproape zece miliarde de euro. O dinamica buna a inregistrat si filiala din Ungaria, care si-a majorat activele cu 12% in prima jumatate a anului, la 7 miliarde de euro.
Raiffeisen International a obtinut in primul semestru un profit net de 477 de milioane de euro, in crestere cu 43% fata de aceeasi perioada a anului trecut.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO