Cristian Hostiuc, director editorial al ZF: Politicienii şi-au dorit mai mult victoria, liderii din business s-au ascuns în birouri şi de aceea s-a instalat frica în economie
Dacă şi clasa economică şi-ar dori victoria, aşa cum politicienii - aproape toţi mediocri - îşi doresc puterea, atunci România ar fi cu mult înainte. Din păcate, toţi cei care conduc clasa economică şi din a căror muncă se strâng taxe şi impozite de 43 mld. euro într-un an, îşi doresc ca lucrurile să se schimbe la nivel politic din birou, din spatele luminii reflectoarelor, fără ca ei să se murdărească.
Aş putea spune că toţi cei care compun elita economică, antreprenori, proprietari de mari afaceri, directori executivi ai celor mai mari companii, bancheri, consultanţi, sunt precum membrii cooperativei din fotbalul românesc. Fiecare vrea să-şi ia punctele acasă şi niciodată nu va deranja adversarul pe terenul lui. Din acest motiv, nici clasa economică nu deranjează clasa politică şi nici invers. Şi toată lumea speră ca lucrurile să se rezolve de la sine, locurile de muncă să se facă, economia să se refacă singură, fără ca nimeni să investească, toată lumea vrea strategii naţionale, dar fiecare din sectorul privat îşi împinge pe sub uşă strategia lui şi din acest motiv sectorul energetic este praf, sănătatea este la pământ şi înghite lacom din ce în ce mai multe miliarde de euro an de an, fără a lăsa ceva vizibil în urmă, educaţia se află la decenii distanţă faţă de cerinţele pieţei muncii, infrastructura financiară este rudimentară chiar şi după 22 de ani, fiind prizoniera unui grup restrâns de interese, acesta fiind şi unul dintre motivele pentru care economia suferă de lipsa finanţării. Noroc că internetul şi comunicaţiile mobile au luat-o puţin înainte.
2012 a fost un an prost în care s-a arătat în toată urâţenia ei clasa politică, cu ai săi lideri, iar economia, cu toţi actorii ei, s-a ascuns în spatele birourilor şi s-a uitat cum firavul plus de încredere este călcat în picioare.
Din a doua parte a anului totul s-a înrăutăţit, creşterea economică de peste 1% s-a topit peste noapte, iar toate planurile de investiţii au fost aruncate la coş. Dacă nu era reîntregirea salariilor, care a injectat peste un miliard de euro, probabil că economia ar fi scăzut în acest an. Cel mai rău lucru este că nimeni nu ştie încotro se îndreaptă economia, mediul de afaceri, investiţiile. Fiecare ar vrea să facă un pas înainte - să ia un credit pentru un apartament, să mai schimbe ceva prin casă, să-şi înlocuiască maşina, să cumpere un echipament mai performant, să atace piaţa înainte ca rivalii să se trezească, poate să-şi schimbe jobul cu un altul unde posibilităţile de creştere a salariului sunt mai mari - dar îi este frică, nu are încredere în viitor pentru că nu este nimeni în care să aibă încredere. Şi din păcate toată lumea se uită la clasa politică de unde ar trebui să vină încrederea.
Premierul Victor Ponta are acum şansa lui, iar mulţi din generaţia sa îşi pun încrederea în el pentru că nu au în cine altcineva. Băsescu a sfârşit ca o dezamăgire pentru că a lăsat prea puţin în urmă, total disproporţionat cu puterea pe care a avut-o. A împins prea puţin economia înainte, iar acest lucru s-a văzut cel mai bine în criză. Antonescu este un foarte bun vorbitor şi atât, dar are şansa lui. PDL cu ai săi lideri s-a epuizat şi nu au nimic în spate.
Cu un imens câştig în spate, Ponta, 40 de ani, are toată puterea politică să scoată economia din mlaştina în care se sufocă an de an şi s-o împingă înainte. Timp de un an nimeni nu va contesta măsurile de restructurare, privatizare sau de reformă a administraţiei. Dacă nu le face până atunci, vom pierde şi acest ciclu politic, iar generaţia lui, adică a decreţeilor se va îndrepta spre pensie cu o ură profundă că a pierdut timpul degeaba în România, iar singura salvare la dezamăgire este refugierea într-un lider ca Dan Diaconescu sau Gigi Becali. Sau cine va mai răsări. Acesta este pericolul cel mai mare.
În ciuda faptului că este prinsă într-o mediocritate politică şi economică în acea celebră cooperativă fotbalistică, la suprafaţă tot reuşesc să apară câte un Lucescu, Dan Petrescu sau Reghecampf. Întrebarea este cine sunt cei din scena politică şi economie care îşi pot asuma ceea ce fac cei trei antrenori care au ieşit din cooperativă prin munca şi ideile lor. În acelaşi timp, dacă toţi cei care decid în economia privată nu-şi vor dori mai mult victoria decât politicienii, e puţin probabil ca România să intre măcar în grupe.
Sorin Pâslaru, redactorul-şef al ZF: 2012, un an de tensiune politică maximă, dar de anduranţă pentru business. Relansarea nu poate veni fără proiecte curajoase
Anul 2012 a fost un an tensionat. Un an greu. Aparent, nu am progresat. Dar abia în 2013 se va vedea dacă 2012 a fost un an cu adevărat rău. Frământările politice din acest an au clarificat până la urmă o serie de opţiuni. Cât de bune sau proaste au fost acestea, se va vedea în 2013. Şi testul va fi simplu: 95% din ministere să fie conduse de aceiaşi oameni în decembrie 2013. Pentru că, aşa cum sunt aceşti miniştri - vreo 3-4 quasi-penali, alţii învechiţi, alţii figuri prea şterse pentru aceste poziţii, măcar să se bucure de o stabilitate. Să nu mai avem, aşa cum am avut în ultimii patru ani, 10 miniştri care s-au perindat la Ministerul Muncii, 9 la Sănătate şi 6 la Educaţie.
Pentru că 2012 a fost un an al instabilităţii, al unor castele construite pe nisip. Sau cel puţin aşa s-a văzut din redacţia ZF. Nici bine nu ieşeai de la un interviu cu un ministru, că aflai că a căzut guvernul. Proiecte de investiţii, iniţiative de afaceri - toate cad când şefii de companii văd că într-un an trebuie să vorbească cu trei premieri. Şi doi preşedinţi în 2012, pentru că asta a mai lipsit în acest an: după şase luni de turbulenţă, să mai ceri şi suspendarea preşedintelui. Este prea mult pentru o ţară. Oamenii sunt deja obosiţi de atâtea schimbări. Aceasta poate fi şi una din explicaţiile votului cu o majoritate covârşitoare pentru actuala putere.
Pentru business, 2012 a fost un an de aşteptare. Pentru multe companii, au continuat ajustările. Există însă sectoare care merg. Terenurile agricole, pădurile şi podgoriile României au devenit noua ţintă de investiţii pentru fondurile străine. Dar au apărut şi tranzacţii mari cu companii interesante despre care puţini ştiau că există, deşi fac business de 100-200 de milioane de euro, cum a fost Energobit de la Cluj, un grup care produce echipamente pentru energie.
Pentru bănci, de a căror bună funcţionare depinde în mare măsură relansarea economiei, a fost un an dificil şi 2013 va fi şi mai greu. Unii spun că în 2009 băncile au respins înspre business şi populaţie valul crizei prin majorarea dobânzilor, nejustificată în condiţiile în care Euribor scăzuse atunci de la 5% la 0,5% în şase luni. Populaţia şi companiile au asimilat şocul din plin, pentru că nu au avut unde să-l transmită mai departe. Dar rezultatul a fost că 700.000 de clienţi persoane fizice din cele 3,5 milioane cu împrumuturi la bănci au devenit rău platnice, iar companiile au intrat în insolvenţă pe capete. Şi, în 2011 şi 2012, valul crizei s-a întors în bănci dinspre business şi populaţie, văzându-se, simplu, în rata de credite neperformante.
2012 a fost şi un an al afirmării, din ce în ce mai vizibile, a nevoii de identitate a capitalului local. După patru ani de secetă a investiţiilor străine (7 miliarde de euro în total în perioada 2009-2012, mai puţin decât într-un singur an 2008), întreprinzătorii s-au întors spre ei înşişi şi s-au întrebat - de unde pot proveni resursele de creştere? Răspunsul este simplu - de la ei înşişi, ca în anii '90, când şi-au început afacerile. Şi au început să se întrebe iar - ce merge, de ce merge, cum facem să meargă şi mai bine. Şi au schimbat şi ce nu a mers au tras linie şi închis. Gata. S-au învăţat cu un mediu mai dur chiar şi decât în anii '90, când economia cădea, dar îi salva inflaţia.
După un 2011 salvat de agricultură, care a determinat o creştere economică de 2,5%, 2012 se încheie ca un an cenuşiu, de anduranţă, cu 0,3% creştere a PIB.
Cu o administraţie măcar mai stabilă, dacă nu mai eficientă, cu un sistem bancar care să admită că a încercat mutarea crizei în 2009 înspre business şi că trebuie să accepte scăderea dobânzilor în 2013 pentru relansarea economiei şi cu întreprinzători mai curajoşi, care să pună pe masă de acum proiectele de investiţii care stau de prea multă vreme în sertare, 2013 poate fi un an mai bun.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
