Cu toate că cea de-a treia generaţie modernă Mini a debutat la sfârşitul lui 2013, adică acum mai bine de un an, nu am avut ocazia să conducem altă versiune în afară de Cooper S şi Cooper SD. Până acum, când am primit pe mână cum Cooper, adică un model mai ieftin, care ocupă fix locul din mijloc pe lista de versiuni.
Am condus în România un Mini Cooper cu trei uşi, fără prea multe dotări sofisticate. Adică genul de Mini care are şanse mari să se vândă în România, fiindcă preţul e mai aproape de decenţă, spre deosebire de scumpeturile numite Cooper S şi John Cooper Works, care depăşesc cu uşurinţă pragul de 35.000 de euro. Sigur, dacă am spus că se apropie de decenţă, asta nu înseamnă că e ieftin.
Interior
Habitaclul noii generaţii Mini a ajuns foarte departe în ceea ce priveşte calitatea materialelor şi a asamblărilor. Plasticele sunt foarte bune aproape peste tot, cu bucăţi moi pe bord, dar mai sunt încă nişte zone unde termenul „premium” nu prea se aplică.
Poţi să descrii interiorul noului Mini oricum vrei, numai plictisitor nu. Cumva, odată ce urci la volan, toate detaliile – care îţi sar în ochi din prima sau pe care doar le zăreşti fugitiv – te fac să te simţi bine. E o maşină veselă, iar asta te poate face şi pe tine să fii vesel, însă asta nu înseamnă că e inutilă din punct de vedere practic.
