Auto

Proleasing Motors, dealer autorizat pentru mărcile BMW, Ford şi Hyundai, încheie 2022 cu venituri de 293 mil. lei, plus 8,5% an/an. Compania a vândut 1.650 de maşini şi a facturat 72.000 de ore de service

Proleasing Motors, dealer autorizat pentru mărcile BMW,...

Autor: Cristina Bellu

22.02.2023, 13:10 241

Proleasing Motors, dealer autorizat pentru mărcile BMW, Ford şi Hyundai, a încheiat 2022 cu venituri de 293 milioane lei, în creştere cu 8,5% faţă de rezultatul obţinut în anul precedent, şi un profit operational de 25 mil. lei.

Începând cu 2009, compania a înregistrat o creştere constantă a businessului, bazată în principal pe dezvoltarea portofoliului de mărci deţinute, şi pe extinderea echipelor.

Anul trecut, Proleasing Motors a vândut 1.650 de maşini şi a facturat 72.000 de ore de service.

“La începutul anului 2023, aveam deja 373 maşini contractate, lucru care ne încurajează să bugetăm al 16-lea an consecutiv de creştere a vânzărilor”, spune Lucian Alexe, CEO al Proleasing Motors.

Înfiinţată în 2001, Proleasing Motors este companie cu capital exclusiv românesc, lider al vânzărilor de maşini noi din judeţele Prahova, Dâmboviţa şi Buzău, cu o cotă de piaţă estimată la peste 25% din totalul pieţei regionale. 

În prezent, Proleasing Motors derulează activităţi de vânzare şi reparaţie în 3 centre autorizate Ford – în Ploieşti, Buzău şi Târgovişte, 1 centru BMW – în Ploieşti si 1 centru Hyundai – în Ploieşti.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO