Auto

Lituanienii de la Spark îşi extind flota de car sharing la peste 500 de maşini după ce au semnat cu Dacia pentru 100 de automobile electrice

Dimitar Stoyanov, Country Manager al SPARK România

Dimitar Stoyanov, Country Manager al SPARK România

Autor: Cristina Bellu

04.03.2022, 13:45 149

Spark, com­pa­nia lituaniană care oferă un serviciu de tip car-sharing pentru închi­riere de ma­şini electrice prin intermediul unei apli­caţii mobile, anunţă semnarea unui parteneriat cu Dacia prin care urmează să adauge flotei auto un numă de 100 de automobile Dacia Spring.

Astfel, portofoliul companiei pe piaţa locală va trece de 500 de maşini electrice, cu şase modele diferite.

„Suntem foarte mulţumiţi de ritmul în care ne dezvoltăm în România. În numai doi ani am reuşit să ne extindem flota auto de zece ori şi să devenim cel mai mare operator de carsharing din România”, spune Dimitar Stoyanov, Country Manager al SPARK România.

Potrivit acestuia, noile maşini vor creşte semnificativ disponibilitatea serviciului de carsharing cu vehicule electrice în Bucureşti.

Dacia Spring este o maşină electrică potrivită pentru mobilitatea urbană, având o baterie de 27 kWh şi o autonomie de până la 230 km, conform WLTP. Dintre toate pieţele în care Spark operează în prezent, Dacia Spring este disponibilă exclusiv în România şi se va afla în segmentul de preţ redus al serviciului.

La începutul acestui an, Spark a anunţat că a semnat un acord cu GEM Global Yield LLC SCS, un grup privat de investiţii alternative cu sediul în Luxemburg, pentru un angajament de capital de 30 de milioane de euro.

În cadrul acordului, GEM se angajează să ofere Spark o facilitate de subscriere de acţiuni în valoare de până la 30 de milioane de euro pe o perioadă de 36 de luni, după listarea publică a acţiunilor Spark Technologies.

Veniturile obţinute din această finanţare vor fi utilizate pentru intrarea pe noi pieţe din UE, pentru extinderea masivă a bazei de clienţi şi a flotei Spark şi pentru dezvoltarea continuă a sistemelor software patentate.   

Spark Technologies UAB controlează operaţiunile Spark din Lituania, Bulgaria şi România. Fondatorul şi CEO-ul companiei este Nerijus Dagilis, cel care a lansat serviciul în premieră în Vilnius, în 2016.


 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO