Auto

Cum a reuşit un transportator român de mărfuri din Sibiu să ia faţa firmelor străine chiar la ele acasă şi să câştige contracte pe bandă în străinătate

Cum a reuşit un transportator român de mărfuri din...

Autor: Mirabela Tiron

22.04.2024, 00:07 9361

Transportatorul de mărfuri  Sorcani din Sibiu, companie controlată de antreprenorul Mircea Barbu şi fondată în 1993, una din cele mai dinamice firme de transport de pe piaţa locală, a finalizat 2023 cu afaceri de 88,4 mil. lei, în creştere cu 14% faţă de anul anterior, iar pentru acest an estimează un avans cu două cifre. Mai mult, în T1 compania a reuşit să aibă o creştere cu 27%, după ce a câştigat mai multe licitaţii în străinătate.

„Nu este un context favorabil, nici din punct de vedere macroeconomic şi nici geopolitic, dar cu toate acestea am reuşit să avem o creştere cu 27% în T1 anul acesta faţă de perioada similară a anului trecut. Şi am reuşit prin business nou, contracte noi şi diversificarea portofoliului“, a spus pentru ZF Alexandru Dobra, directorul de dezvoltare al companiei Sorcani. 

Compania transportă mărfuri generale pe rute din Europa, principalele pieţe fiind Germania şi Franţa. Ca­mioanele pleacă  încărcate din România spre Europa şi se întorc cu mărfuri generale în ţară. Compania a par­ticipat  la licitaţii în străinătate şi a câştigat contracte noi.

În prezent flota companiei este formată din 140 de camioane dar pentru acest an au mai fost comandate încă 12 camioane.

Sorcani are clienţi din farma, industria auto, bunuri de larg consum, hârtie, agricultură.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO