Un studiu publicat recent de catre IFO, institut german de cercetare economica, afirma ca unele candidate la Uniunea Europeana, printre care si Romania, ar trebui sa introduca un regim rigid al ratei de schimb in raport cu moneda unica europeana. Referindu-se la aceste tari, Heidemarie Sherman - autoarea studiului spune, intr-un interviu acordat unei agentii de presa, ca "aceste tari au institutii instabile, schimbarile structurale nu au progresat foarte rapid, sunt slabe, asadar potentiale victime ale atacurilor speculative". Sherman recomanda in acelasi interviu statelor baltice "un regim fix al ratei de schimb, sau un consiliu monetar - nu conteaza ce forma se alege" pentru ca "fiind state mici, nu-si pot permite o politica monetara independenta".
Putina flexibilitate totusi nu strica
Punctul de vedere al IFO intra in contradictie cu observatiile statistice deja consacrate potrivit carora un regim inflexibil al ratei de schimb face programele anti inflationiste mai costisitoare. Romania este inca singura tara dintre cele aflate in negocieri cu UE care lupta sa aduca inflatia sub pragul de 10%-15%, prag deasupra caruia cresterea preturilor are un efect direct si negativ asupra cresterii economice. Daca in cazul Bulgariei recomandarea unui regim mai strict poate parea amuzanta (dat fiind actualul consiliu monetar), iar in cazul tuturor celorlalte state din regiune cu exceptia Rusiei si Ucrainei aceasta poate parea discutabila, in ceea ce priveste Romania, ea intra in contradictie cu programul desinflationist.
Al doilea punct discutabil in ceea ce priveste beneficiile pe care un curs fix de schimb al monedelor estice l-ar aduce economiilor acestor state este eliminarea posibilitatii a ceea ce Sherman numeste "atac speculativ". Se stie insa ca cele mai multe crize financiare si cu siguranta toate atacurile speculative s-au petrecut pe fondul unor regimuri fixe, rigide de schimb. E drept, nu pe fondul consiliilor monetare, unde practic nu ai ce sa speculezi, dar nici pe fondul unei monede libere impotriva careia iarasi nu ai cum sa speculezi. Lira britanica, bahtul thailandez si rubla ruseasca au cazut toate prada speculatorilor tocmai din cauza faptului ca Bancile Centrale au tinut in mod absurd la cursul de schimb fixat pana in momentul in care au cheltuit rezervele de valuta forte. Oricum insa, pentru ca speculatorii nu pot castiga mai mult decat poate pierde Banca Centrala, probabilitatea unui atac speculativ este proportionala cu nivelul rezervelor valutare, care in cazul Romaniei este printre cele mai scazute din regiune (1,6 mld. $ fata de 13 mld. $ in cazul Cehiei si 25 mld. $ in cazul Poloniei).
Recomandarea institutului german, altminteri extrem de respectat, nu este de ultim moment - in numarul din decembrie 1999 al publicatiei periodice Punct de vedere, acelasi institut exprima opinia potrivit careia consiliul monetar este cea mai potrivita etapa intermediara pe care statele candidate la Uniunea Europeana ar trebui sa o parcurga, cel mai probabil dupa accesul oficial in organizatia europeana si inainte de adoptarea monedei euro. Nu era deci vorba despre un regim fix de schimb, ci despre consiliu monetar, si nu era vorba despre statele "mici si instabile", ci de statele relativ dezvoltate, din ceea ce se numeste "primul val". Unul dintre argumentele aduse in favoarea acestei solutii, ce pare la prima vedere extrema, este acela ca numai o ancorare institutionalizata a cursului de schimb va diminua riscul perceput de catre investitori si va atrage fonduri in regiune. Experienta statelor din sudul Europei este invocata pentru a sustine justetea argumentului. Al doilea argument este cel al combaterii eficiente a inflatiei prin ancorarea la o moneda stabila.
Cateva amanunte esentiale
In cee ace priveste argumentul inflatiei, el este teoretic valid in cazul economiilor care deja au atins un nivel de stabilizare a preturilor in jurul unei inflatii de 10%. Chiar si in acest caz insa, el este contrazis in actuala conjunctura, in care moneda europeana pierde continu teren in fata dolarului. Fireste, cea mai mare parte a comertului statelor estice se face cu Uniunea Europeana si, pentru a fi mai precisi, cu Germania, insa preturile de referinta sunt inca, si este probabil sa ramana asa inca o lunga perioada de timp, exprimate in dolari. Cresterea pretului petrolului din ultimele luni ale anului precedent pentru exemplu, ar fi supus o moneda ancorata la euro unor presiuni inflationiste suplimentare. Fireste, pe de alta parte, monedele ancorate la dolar au suferit in aceeasi perioada, datorita deprecierii monedei europene, o apreciere in termeni reali cu consecinte negative asupra balantei externe a unei economii strans legate de zona europeana (este cazul Lituaniei care a decis ca in a doua jumatate a anului 2001 sa abandoneze peg-ul la dolar si sa adopte peg-ul la euro).
O disputa veche
Disputa in privinta regimului cursului de schimb optim (float, peg, managed peg sau currency board) in contextul tarilor in tranzitie de la o economie planificata la una de piata dureaza cam de cand aceasta tranzitie a inceput, iar multele argumente si observatii statistice dintre cele mai variate nu au putut da un raspuns definitiv. Cert este insa ca solutiile aplicate in cazul unei "inflatii moderate" (15-40%) difera de cele recomandate in cazul unei inflatii mici, sub 15%. De asemenea, echilibrele externe (datorie externa, balanta comerciala) si interne (structura si dimensiune a bugetului) sunt factori determinanti in alegerea regimului optim al cursului de schimb.
Doua povesti si jumatate despre inflatie
Republica Ceha a aplicat un regim fix de facto pe care il mentine intr-o anumita masura pana acum, a redus inflatia de la 56% in 1991 la 8% in 1996 si la 2,1% in 1999, aceasta insa cu pretul cheltuirii de catre Banca Centrala a catorva miliarde de dolari, in special inaintea atacului speculativ reusit din 1997 (lucru semnificativ in privinta protectiei oferita de un curs fix de schimb in fata acestor pericole). Pe de alta parte, contul curent a inregistrat o erodare constanta de la un excedent de 0,3 mld$ in 1991 la un deficit de 4,3 mld. $ in 1996, pentru a ramane deficitar pana acum. Investitiile straine au crescut in mod consistent, insa este probabil ca acest lucru sa se fi intamplat oricum.
Povestea Ungariei este putin mai complicata, desi lipsita de peripetiile unei crize a cursului de schimb. Nivelul inflatiei anuale nu a atins aici niciodata mai mult de 35%, iar tinta pentru acest an este de 6%. In ceea ce priveste programele desinflationiste, cele doua episoade, cel din 1992 si cel din 1995, ilustreaza probabil cel mai clar conceptul altminteri sofisticat de sustenabilitate. Primul program, cel din 1992, prevedea fixarea ratei reale de schimb (calculata pornind de la Indicele Preturilor de Productie), insa stabilea de asemenea inghetarea" preturilor energetice. In lipsa unei alternative de finantare (datoria externa era si este apreciabila, iar piata titlurilor de stat nu era suficient de lichida), singura varianta a fost finantarea deficitului fiscal si cvasifiscal de catre Banca Centrala, cu consecinte inflationiste. La inceputul anului 1995, nivelul inflatiei depasea din nou 30%.
Noul guvern, format in 1994, a pus in aplicare un program de scadere moderata a inflatiei, bazat pe un regim de schimb mentinut intr-un culoar de depreciere tinut sub control si pe utilizarea dobanzilor interne pentru asigurarea echilibrelor externe. Cele doua instrumente, datorita gradului de dezvoltare a pietei de capital, nu sunt independente, iar factorul critic in asigurarea succesului este increderea agentilor (financiari si din economia reala) in faptul ca Banca Centrala nu ii va surprinde printr-un soc inflationist.
Bulgaria nu este decat o jumatate de poveste in ceea ce priveste inflatia, consiliul monetar introdus in 1997 rezolvand problema suficient de repede si fara prea multe complicatii. Dupa fixarea cursului de schimb, inflatia a continuat sa ajusteze diferentele de productivitate - in 1998 preturile au crescut totusi cu 22% - dar in prezent ea se afla le nivelul zonei euro. In ceea ce priveste rezultatele la nivel macroeconomic, ele sunt discutabile. In orice caz, chiar daca nivelul salariului mediu il depaseste pe cel de dinainte de introducerea consiliului monetar, nivelul somajului a crescut de asemenea rapid, depasind 16% la sfarsitul anului trecut.
ai cateva invataminte
Problema cursului de schimb, dupa cum se vede, nu poate fi rupta de cea a inflatiei si, pe cale de consecinta, de cea a managementului fiscal si a ajustarii preturilor relative. In fapt, alaturi de factorul inertial al inflatiei (inevitabil), acestea sunt chiar problemele cu care se confrunta in prezent Romania. Abia dupa ce restructurarea economiei reale va permite un nivel decent si stabil al deficitelor fiscal si cvasifiscal, iar preturile se vor afla intr-un raport asemanator cu cel prezent pe piata mondiala, abia atunci inflatia va putea sa se "aseze" linistita sub 10%, iar recomandarea IFO cu privire la un curs de schimb "strands ancorat" la euro va fi valida si in cazul nostru. Iar cum in Ungaria, cu un deficit fiscal nu mult mai mic decat cel al Romaniei, cu o datorie externa in orice caz mai mare, a reusit acest lucru, inseamna ca numai ajustarea preturilor relative (in special acelor energetice) si factorul inertial mai stau in calea atingerii unui nivel decent de stabilitate a preturilor.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
