In pragul unui An Nou, acum un deceniu, Caile Ferate Japoneze au solicitat publicului calator sa le primeasca scuzele. Motivul: trenurile japoneze acumulasera, in decursul unui an, un minut de intarziere.
Trenul nostru spre Bunastare a adunat, de la Revolutia din 1848 si pana in prezent, intr-un secol si jumatate, zeci de ani de intarziere. Nimeni insa, niciodata, nu s-a grabit sa-i ceara poporului roman sa-i primeasca scuzele.
In acest rastimp, trenul in cauza a infruntat furtunile istoriei. Pe cele planetare, dar si pe cele interne. I-au fost schimbate, de nu stiu cate ori, locomotivele, i-a fost mereu modificata directia de mers. Era si de asteptat ca atata zapaceala sa faca ingrozitor de greu accesul spre cotele Bunastarii.
Noi n-am avut parte, ca altii, de stabilitate. Societatea romaneasca a trait drama Mesterului Manole: tot ce a cladit ziua s-a daramat noaptea. In plus, sacrificiile imense nu i-au fost de folos.
Multi analisti dau vina pe epuizarea resurselor interne in cel de-al doilea razboi mondial, cand ar fi fost intors din drum trenul nostru spre Bunastare. Istoria insa ii contrazice. Europa de vest, in intregime, a fost brazdata de senilele tancurilor si si-a epuizat resursele. Trenul spre Bunastare a asteptat la semnal, dar dupa razboi si-a continuat drumul cu si mai mare viteza. Ajutorul american a stimulat cresterea, dar esentiala a fost continuarea bunelor traditii. In Germania si in Japonia, tari infrante in acel razboi cumplit de la jumatatea secolului XX, am vazut stabilimente industriale cu o istorie de o suta sau de doua sute de ani. Aici s-au adunat in timp, strat peste strat, capital, idei, performante. Capitalul uman s-a dezvoltat continuu. Muncitorii, inginerii, generatie dupa generatie, si-au transmis prin vremuri priceperea lor, mentalitatile lor, obiceiurile lor, sentimentele lor si, nu in ultimul rand, capacitatea lor de a produce bunuri utile. La fel s-a inmultit si capitalul tehnic: hale, masini, tehnologii. In tot acest timp, proprietarii intreprinderilor, tot generatie dupa generatie, au adunat bani, i-au investit, apoi i-au reinvestit si afacerile au prosperat.
Nu intamplator in tarile dezvoltate, unde concurenta a atins cote extrem de inalte, marile concerne angajeaza acum istorici, pe care-i platesc cu bani grei, invitandu-i sa le scotoceasca trecutul, sa le puna in lumina traditiile, victoriile, pentru a castiga un plus de incredere pe piata. Fiindca faima, aureolata de traditie, contiua sa fie o componenta importanta a fondului comercial. Dar nu singura. Astazi, piata se uita cu insistenta de unde vin producatorii, dar e tot atat de atenta si incotro merg.
Poate ca si noua ne-ar prinde bine istorii ale intreprinderilor romanesti. Ele ar ilustra, detaliat, cat de greu ii este, acum, unei tari ce a suferit fracturi ale istoriei si si-a demolat trecutul, sa-si impuna industria fara sa-si fi format si conservat traditii, fara sa-si fi dezvoltat timp indelungat mari proprietati, care sa fi fost transmise din generatie in generatie, fara mosteniri de capital, de experienta, de invatatura si fara o clasa de manageri care sa aiba in sange profitul maximizat in focul concurentei. Si ar ilustra, totodata, cum s-a ajuns la generalizarea unor mentalitati si a unor practici nefericite in conditiile proliferarii iluziilor egalitariste si uciderii concurentei. Am intelege mai bine de ce o mare parte din economia romaneasca e dominata de sloganul: "Merge si asa!" Adica sa produca la intamplare, cu consumuri mari, cu cheltuieli nesabuite si cu o imensa risipa.
Bunastarea e inca departe. Asta se vede relevant din corelatia venituri-preturi. In Romania, chiar daca date recente au pus in lumina faptul ca avem cele mai mici preturi din Europa, orice incercare de a redresa veniturile, care sunt mult mai mici, se razbuna imediat. Fiindca, in aceasta privinta, functioneaza o lege economica de fier: daca salariile cresc fara a fi insotite de mai multa productivitate si mai de multa eficienta, nu se mai poate obtine profit decat prin explozia preturilor. Prin inflatie, deci.
E absurd sa speram ca vom ajunge la cresteri ale salariului real fara un raport optim al incasarilor si al costurilor, in conditii de performanta. Numai asa va fi incurajat consumul. Numai cu o inflatie moderata si cu costuri rationale vom putea reusi. Dar mai intai va fi nevoie sa depasim neincrederea in capacitatea intreprinderilor romanesti de a se relansa prin eficienta si competenta.
Americanii calculeaza confidenta. Este un indicator specific, ce are in vedere tocmai increderea in economie.
Desigur, intai si intai are importanta increderea investitorilor. Pentru ca in raport de acest fapt - au ori nu au investitorii incredere in economie - se decide directia fluxurilor de finantare.
O deosebita insemnatate o are insa si increderea populatiei. O populatie increzatoare in economia tarii isi va orienta economiile catre investitii interne, in primul rand, cumparand actiuni si solicitandu-le produsele.
La noi, nu calculeaza nimeni acest indicator: increderea agentilor economici si increderea populatiei. (Va urma)
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
