Romania are, in viata, un detasament masiv de absolventi ai invatamantului superior. Baza de date: Institutul National de Statistica. In tomul II, din cele trei aparute pana acum referitoare la recensamantul din 2002, la pagina 432, este dat numarul exact al romanilor cu studii superioare: 1.009.452. Asta era fotografia de grup de acum doi ani. Cati au disparut? Cati s-au adaugat?
Nu-s deloc putini cei care au emigrat. Asa ca tara nu-i mai are. Desi statisticienii continua sa-i numere. Probabil pentru ca ne-a ramas inca speranta ca peste ceva timp, cand lucrurile in societatea noastra vor fi normalizate, se vor intoarce si vor aplica aici ce-au invatat peste mari si tari. Daca, bineinteles, acolo unde au plecat au reusit sa lucreze in profesiile pentru care s-au pregatit. Oricum, atat cei realizati, cat si ceilalti, care au acceptat locuri de munca fara nici o legatura cu studiile lor inalte, dobandesc o experienta noua intr-un mediu competitional. O experienta dura, dar interesanta, despre care multi dintre ei cred ca merita sa fie traita.
Aici in tara, in acesti doi ani, nenumaratele facultati de stat si particulare, in neincetata inmultire, au aruncat in viata noi valuri de absolventi. Nu toti insa si-au gasit angajamente pe masura invataturii dobandite. Multi au ales calea strainatatii, inmultind detasamentul celor plecati in anii precedenti. Si mai multi au acceptat, la noi in tara, munci pentru care in fisele de posturi sunt cerute studii medii. De altfel, asa si sunt platiti: ca absolventi de liceu si nicidecum ca licentiati ai unor univeritati. Iar altii sunt someri.
Ne-am obisnuit sa-i numim intelectuali. Unindu-i, sub acest generic, pe toti cei care au obtinut o diploma de licenta, atestand absolvirea unei facultati. Ceausescu, folosind o adresare-sablon, impartea de fapt populatia in numai trei categorii: muncitori, tarani si intelectuali. Ignorand functionarimea, gospodinele, somerii. Daca nu cumva facea o mare confuzie, intentionata ori nu, trecandu-i si pe functionari in categoria intelectualilor.
Dar o confuzie la fel de grava este si punerea semnului egal intre absolventul unei facultati si intelectual. N-o facea numai Ceausescu. O faceau si statisticienii. O facea si inca o face intreaga noastra societate.
Astazi, intelectualitatea continua sa fie vazuta ca o categorie bine conturata: acea parte a populatiei care ii aduna laolalta pe medici, profesori, arhitecti, ingineri, jurnalisti, economisti, scriitori, artisti. Pe toti cei inzestrati cu diplome de catre institutiile de invatamant superior. Concluzia ar fi ca Romania are un milion de intelectuali.
Or, diploma nu poate fi un criteriu pentru o astfel de clasificare. Din cel putin doua motive. Mai intai, un licentiat al unei facultati, indiferent din ce domeniu, care silit de imprejurari si-a parasit profesia, angajandu-se sofer, achizitor, vanzator si comportandu-se potrivit actualului sau statut profesional, astfel de cazuri fiind cu zecile de mii, nu poate aspira la titlul de intelectual numai prin forta diplomei. Apoi, licentiatul care isi face profesia, chiar onorandu-si-o prin competenta, experienta si cunostinte de specialitate, nu poate fi socotit intelectual daca nu gandeste si nu actioneaza ca un intelectual. El este un tehnician si nimic mai mult.
Un tehnician? Da. Chiar profesorul de romana e un tehnician. Sau profesorul de psihologie. Sau medicul, economistul, juristul, inginerul, arhitectul. La fel, directorul de intreprindere. Sau ministrul. O fi el, ministrul, om politic, dar prin natura muncii lui e un tehnician. Cu atat mai mult cu cat exista si obiceiul, in toate tarile democratice, ca atunci cand politicienii dau gres sa fie constituite guverne de tehnicieni. Adica formate din specialisti de varf nelegati de partide politice. Daca avem o clasa politica, de ce n-am avea si o clasa a tehnicienilor?
Si intelectualii? Ei alcatuiesc, desigur, o elita. O clasa omogena prin statut profesional, fiindca marea lor majoritate provine din randurile tehnicienilor cu studii superioare. Dar neomogena in privinta ideilor, idealurilor, modului de a gandi, de a fi, de a trai. Si, mai cu seama, impartita in doua mari grupari: cei care gandesc numai pentru ei si cei care gandesc si lumineaza cetatea cu gandirea lor. Cel putin asa vedea Sartre intelectualitatea si nu cred ca viata l-a contrazis.
La ce bun o astfel de clasificare, intre tehnicieni si intelectuali? In nici un caz de amorul artei. Ambele clase, daca le vor fi definite bine rolurile, pot deveni locomotive care sa impinga societatea inainte. Acum, cand Romania se afla la o rascruce a istoriei.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
