Caută doar în titlu
Ziarul de Duminică

Vincenţiu Grigorescu – Strati / Layers/ de Irina Ungureanu

Institutul Italian de Cultură din Bucureşti în colaborare cu Galeria 418, a vernisat miercuri, 11 mai, la Institutul Italian de Cultură din Bucureşti, Strada Aleea Alexandru nr. 41, Bucureşti, expoziţia Vincenţiu Grigorescu – Strati / Layers. Curatori: Joana Grevers & Irina Ungureanu.

Parcursul biografic şi artistic al lui Vincenţiu Grigorescu, pictor român naturalizat în Italia, unul dintre numele de referinţă ale artei abstracte atât în Italia, cât şi în România, spune o poveste formată din straturi împletite, la fel ca întreaga sa operă, revalorizată astăzi pe fundalul ascendent al redescoperirii abstracţionismului italian şi al arte povera din anii ’70.

Născut la Bucureşti în 1923 şi licenţiat în arhitectură, Grigorescu a manifestat, încă din perioada sa românească, un interes major în zona abstracţiei geometrice şi a unei logici reducţioniste în tratamentul culorilor, al formelor şi al suprafeţelor. O marcă vizuală care, începând cu seria de naturi moarte, primele lucrări din seria Negru, realizate în România (între 1964 - 1965), urmate de Pătrate negre (1967), de Manuscrise (1968) şi de primele tăieturi monocromatice, îşi va găsi maturitatea de expresie după stabilirea în Italia, unde va primi azil politic, din 1972, şi unde va locui, întâi la Milano şi apoi la Castelnuovo Magra, în Liguria, până la dispariţia sa, în 2012.

Primul „strat” al destinului personal şi artistic al lui Vincenţiu Grigorescu va purta amprenta background-ului post-avangardist al mediului artistic bucureştean, unde, după instaurarea regimului comunist în 1945, Grigorescu va intra curând în conflict cu trend-ul dominant al realismului socialist, pentru care arta abstractă reprezenta un mijloc de opoziţie şi subminare a ideologiei oficiale. Experimentele în zona albului şi a negrului, inspirate din teoria suprematistă a lui Malevic şi, în general, din avangarda rusă, franceză şi olandeză, vor fi revelatoare pentru mesajul dizident al artei lui Vincenţiu Grigorescu în anii ’50 şi ’60 în România, şi puntea de legătură cu arta occidentală.

La fel ca pânzele sale, care se lasă progresiv cucerite de vibraţia şi energia materialului şi a suprafeţei, evoluţia lui Vincenţiu Grigorescu în Italia dezvăluie straturile unei vieţi noi, influenţată decisiv de contactul cu arta abstractă italiană, cu spaţialismul lui Lucio Fontana şi cu conceptualismul obiectual al artiştilor grupaţi în jurul revistei Azimuth (în special Enrico Castellani şi Agostino Bonalumi). Includerea aproape naturală a lui Vincenţiu Grigorescu în spaţiul artistic italian, în vecinătatea unor nume ca Manzoni, Fontana, Castellani, Bonalumi, a început în 1975, cu expoziţia personală organizată la Galeria de Artă Modernă din Torino, curatoriată de Angelo Dragone, cu seria de Bianchi expusă la galeria Studio A (în 1974) şi la galeria Vismara din Milano (în 1976 şi 1980), urmate de numeroase expoziţii internaţionale.

Am murit acum treizeci de ani: în aceste cuvinte, mărturisite curatoarei Marzia Ratti în anii 2000, se află depozitată conştientizarea tăieturii ireversibile cu trecutul său românesc şi cu ţara unde nu se va mai întoarce. Şi totuşi, privite împreună, cele două „vieţi” ale artistului, cea românească şi cea italiană, se întrepătrund într-o evoluţie de o impecabilă coerenţă estetică, dedicată meticulos practicii abstracte, reducerii cromatice şi unui experimentalism geometric şi minimalist care, eliberat de orice conotaţie naţională sau locală, îl plasează firesc pe Vincenţiu Grigorescu în istoria vie a artei europene.

„Un principiu dialectic al proliferării şi al anihilării” – cum îl definea Gillo Dorfles – animează întreaga operă a artistului, punând în scenă dinamici şi structuri ritmice generate de confruntarea între reducţia cromatică, pe de o parte, şi descoperirea târzie a culorii, pe de alta. De la supremaţia negrului pe negru şi a albului pe alb, la geometriile cazuale şi la intrecci (împletituri), pentru a ajunge mai târziu la seria de pânze deşirate şi la „anotimpul culorii”, Grigorescu parcurge un traseu propriu al unei avangarde aproape trans-istorice, personală şi discretă, care, în mod paradoxal, aproape, îşi descoperă o puritate a ritmului şi a expresiei, inspirată, parcă, dintr-o arhitectură clasică a formelor.

Expoziţia Strati / Layers propune un parcurs al dialogului între diferitele etape ale creaţiei artistului, unde volumetria surprinzătoare, aproape sculpturală, a negrului, din lucrarea Porta (1972 - 1974) sau din Colonna (1978 - 1980) răspunde structurilor ritmice din Intrecci bianchi (1982 - 1986), pentru a se reduce în jocul geometric (1980), explodând apoi în straturi de energie colorată, care deşiră efectiv pânza în fibre ritmice şi straturi dense de materie (cum se întâmplă în Striature sau înDimora dei faraoni, 1999). Astfel, discret, la fel ca în compoziţia propriilor lucrări, destinul lui Vincenţiu Grigorescu se articulează vizibil în rolul său de punte şi vehicul între două culturi, română şi italiană, într-o biografie reunită prin limbajul revoluţionar şi coerent al propriei arte, astăzi reconsiderată şi intens valorizată în plan european.

Expoziţia va fi deschisă până la 30 mai.

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.