Ziarul de Duminică

Vei vedea «Avalanşa» şi te vei cutremura

Vei vedea «Avalanşa» şi te vei cutremura

Autor: Ziarul de Duminica

03.12.2010, 13:45 28

Undeva, în estul Anatoliei, iarna aduce căderi mari de zăpadă,implicând pericolul unor avalanşe. Timp de nouă luni pe an, viaţaoamenilor din acest loc se desfăşoară sub imperiul uriaşeiameninţări, într-o tăcere absolută. Femeile trebuie să-şiprogrameze naşterile în celelalte trei luni pentru ca strigătelefacerii şi cele ale nou-născuţilor să nu provoace dezastrul.
Încremeniţi sub legea fricii menită să-i reducă la tăcere, oameniilocului vorbesc în şoaptă şi îşi reprimă pornirile temperamentale.Doar unul singur are curajul să rostească Nu!

Acesta este subiectul spectacolului "Avalanşa" de TuncerCücenoğlu, spectacol pe care Teatrul Naţional Bucureşti îlprezintă, în premieră pe ţară, la Sala Atelier, în regia lui RaduAfrim.

Primele reprezentaţii au loc în zilele de 7 (premiera oficială),14 şi 15 decembrie 2010, la ora 19.00.

Halucinant şi provocator, imaginat într-un decor sugestiv, creatde talentata scenografă Iuliana Vîlsan, spectacolul reuneşte odistribuţie excelentă: Ilinca Tomoroveanu, Mircea Rusu, MariusManole, Ana Ciontea, Rodica Ionescu, Constantin Cojocaru, VitalieBichir, Raluca Petra, Aristiţa Diamandi.

Clasic al dramaturgiei turceşti contemporane, jucat în prezentşi pe alte scene europene, autorul textului, Tuncer Cücenoğlu, aţinut să fie prezent la premiera românească a piesei sale.

Foto: Bogdan Stângă

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO