Intr-o miezoasa insumare de convorbiri cu pictori din diferite generatii dar cu firile petrecute laolalta gratie dimensiunii religioase a trairii artistice, pictorul Mihai Sarbulescu readuce in atentia literatilor stravechile rosturi initiatice ale relatiei maestru-ucenic, desacralizarea si dezumanizarea artei in comunism, destramarea notiunii de Scoala in pictura contemporana si inca alte asemenea teme situate la rascruce de genuri, vremuri si promotii creatoare*.
Interlocutorii sunt Afane Teodoreanu, Gheorghe Berindei, Stefan Sevastre, Vasile Varga, Mihai Horea, Constantin Flondor, Florin Mitroi, Horia Bernea, Horea Pastina, Ion Grigorescu, Sorin Dumitrescu, Mircea Tohatan, Paul Gherasim. Deci fara Ion Salisteanu ori Sabin Balasa, dar si fara Stefan Caltia si Sorin Ilfoveanu...
Sa recunoastem ca noi, literatii, suntem infinit mai aproape de teatru, de muzica ascultata acasa si chiar de film, decat de salile de concerte, de atelierele pictorilor si salile de expozitie. Au apus demult vremurile in care atelierul Marelui Artist rivaliza din plin cu salonul literar al Doamnei X si cu cafeneaua literara tip Montmartre. Legaturile dintre bresle s-au destramat, punctele nodale precum biserica, palatul regal si casa mecenatului si-au pierdut aura de mister si binefacere, ierarhiile s-au smintit irecuperabil, iar sensul profund al uceniciei a devenit simpla didactica, simpla "preluare de stafeta", cand nu o simpla formalitate pentru o diploma, adica inca un lucru de mantuiala in lehamitea generala.
"Artistii de azi sunt prea grabiti, spune Horia Bernea. Din dorinta de a fi eficienti, ei cultiva cel mai crunt diletantism. Lumea de astazi vrea sa mearga pe scurtaturi, efortul e considerat ceva penibil. De fapt, a disparut si adevarata scoala. Astazi, pictorii cinstiti trebuie sa admita ca nu mai exista scoala". In plus, s-a rupt si marea traditie a uceniciei prin fresca bisericeasca si prin scoala icoanei (v. pledoaria lui Paul Gherasim via legatura dintre Nicolae Polcovnicul si Andreescu, p. 209). In fine, "am sentimentul ca pictura actuala a pierdut ceva foarte pretios. Nu mai vezi nicaieri o forma pura, curata, limpede", observa Stefan Sevastre.
Cu toate ca se sprijina constant pe un subtext de intensa spiritualizare (cf. Constantin Flondor: "Smerenia ti-aduce mirarea si bucuria si iata, pictand sub bucurie, apare uneori putinta - care de fapt nu-i a ta, ea vine de altundeva"), cartea e departe de a fi deghizarea unui tratat de - ca sa zic asa - duhovnicie artistica.
Nostalgii si picanterii la tot pasul, de la suculentele amintiri depanate de Afane Teodoreanu (un exemplu: "Casa lui Petrascu, pe strada Zambaccian, a fost facuta din banii castigati in urma unei expozitii, cand Petrascu a venit cu caciula plina cu aur, bani aur. A vandut tablouri si a facut aur"), pana la Tonitza si paharelul, Sirato hranind gainile in ograda, Ressu injurandu-i pe Stalin si Antonescu, Darascu poreclit Gandacul, rivalitatea Petrascu-Pallady, melomania lui Steriadi, umorul lui Bitzan, experienta Bauhaus-ului si a scolii franceze, Ciucurencu si fascinatia diagonalei (plus o "anume sonoritate a paletei", in formula lui Horea Pastina), alura de lord matein, rafinat si anacronic, a lui Catul Bogdan, sabotarea idilismului socialist si a realismului "luminos" din anii cincizeci prin infuzia de "brunuri, ocruri, pamantiuri" in compozitia pastei.
Efectele reformei invatamantului din 1948, cand in locul lui Darascu la Academia de Belle Arte e instalat Tiberiu Krauss (activist cu patru clase primare "venit din campul muncii direct in anul III de pictura" si care cerea peisaje din Delta apte sa "trezeasca sila privitorului fata de smarcuri, sa-l mobilizeze in lupta pentru desecarea baltilor de la Dunare"!!), apoi impartirea Institutului intre "babisti" si "ciucurenchisti", lipsa (grava) a modelelor la noile promotii de pictori (v. tristetea lui Constantin Flondor, p. 90), Sabin Balasa pe post de acuzator public in sedintele de demascare din... 1975 ("El spunea in plina sedinta: Poporul nu trebuie socat. Cei incriminati erau Paul Vasilescu, Mircea Spataru, eu si in general toti cei care expusesera atunci"), bucuria si firescul pe care trebuie sa le pastrezi pictand icoane (Sorin Dumitrescu: "Eu ma surprind uneori, cand pictez icoane, ca devin solemn, important. N-ai pentru ce sa adopti o morga speciala, sa-ti iesi din piele inchipuindu-ti ca asa vei fi la inaltime. E bine sa ramai cum esti, sa nu te falsifici") - sunt numai cateva dintre informatiile si reflectiile ispititoare pentru neofit.
In sfarsit, notez aici trei afirmatii cu bataie mai lunga: "Ideologia artistului de avangarda a dus, uneori, la adevarate catastrofe. Secolul nostru a adus exemple si situatii foarte grave. Artistul a devenit totalitarist" (Ion Grigorescu). "Pictura este undeva la margine. Peste tot sunt numai instalatii. Dar nu pictura este in criza: in criza nu poate fi decat omul" (C. Flondor). "Ar trebui sa insuflam certitudinea ca suntem ultimii reprezentanti ai Evului Mediu in cultura actuala. Suntem singurii care mai lucram ceva cu mana, tu nu vezi? E un titlu de glorie care trebuie dus mai departe" (Horia Bernea).
*) Mihai Sarbulescu, Despre ucenicie, Editura Anastasia, 211 pag.
Acest material apare in Ziarul de Duminica, suplimentul cultural al Ziarului Financiar
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
