Situatia de pe vremea Regulamentelor Organice pare astral distanta fata de perioada industrializarii interbelice. Trecerea de la portul oriental la cel "nemtesc", de la neogreaca la franceza, de la alfabetul chirilic la cel latin, de la Carlova la Eminescu: un salt fantastic, o mare detenta, inexplicabila altfel decat prin vointa acestei natiuni in statu nascendi de a iesi, cat mai repede, din subdezvoltarea cronica de care avusese parte. Dar, cum spune proverbul, "graba strica treaba". Viteza modernizarii a produs o modernitate superficiala. Maioresciana "forma fara fond" a ramas, din pacate, perfect actuala si dupa 1990, cand am reluat ciclul sincronizarii cu "Apusul".
Generatia mea poate fi (ne)multumita, din varii motive: stiam ce vrem, dar n-am avut puterea de a decide politici. In fata noastra, esalonul secund al nomenclaturii (pepiniera fostului UTC) a luat potul. Si a format o noua elita care a guvernat cu piciorul pe frana. Dupa 20 de ani, privesc rezultatul si imi dau seama ca asteptarile noastre fusesera prea ambitioase in raport cu starea majoritatii decerebrate de ideologia comunista. Inteleg ca lumea romaneasca s-a schimbat. Vad noile generatii digitalizate. Le admir energia, asa cum le deplang amnezia fata de trecutul recent, conditie paradoxala a libertatii lor de a se crede fericite. Observ crisparea neputincioasa a limbii romane in fata atacului neologistic: noi terminologii patrund pe piata ideilor si in viata profesionala a fiecaruia doar pe seama barbarismului impus ca atare. Ne "upgradam" softul, urmam "trenduri", "downloadam" muzica de pe iTunes, stam pe chat-uri etc., asa cum, imediat dupa caderea lui Ceausescu, nu mai pridideam cu "implementarile". Dincolo de aceasta glazura, vechile neputinte, dar mai ales vechile mentalitati se tin mai curand bine, cu tot cu scleroza societala pe care o provoaca.
Occidentalizare? Da, insa cu limite dureros inconstiente. Aventura istorica occidentala cuprinde o multime de componente etico-filosofice, tipuri de limbaj si experiente inca netestate la noi. Un exemplu: cultura benzilor desenate. Eu si altii ca mine am crescut doar cu Pif Gadget, publicatie a PC Francez... importata selectiv in Romania anilor '80. Mai citeam, ca bonus de la Biblioteca Franceza, albume cu Asterix si Tintin. Insa cei mai multi dintre copiii de azi nu au acces la eroii mitici, la marile saga BD-istice in simbolismul carora s-au format europenii postbelici. Au trecut direct la videojocuri!
La cat de rahitic e imaginarul BD la noi, suntem inca departe de prima teza doctorala consacrata unui Corto Maltese, ultimul erou romantic, datorat genialului desenator Hugo Pratt... Poate doar ceva Manga erotice sa apara, in curand, pe rafturile de la Carturesti, unde multi vor zice: "Astia iar s-au facut manga".
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
