Continuu (dar promit sa ma opresc aici!) comentariile asupra editiei din aceasta toamna a Festivalului National de Teatru de la Bucuresti, pentru ca, dupa parerea mea, semnificatiile si implicatiile acestei reuniuni, ajunse la o varsta frumusica - 15 ani - le depasesc pe cele ale unei simple "manifestari", fie ea si cea mai importanta din viata anuala a scenei romanesti. Nu e vorba aici doar sa constatam cat de "buna" sau de "rea" a fost parada spectacolelor selectionate si nici cata lume a multumit sau a nemultumit festivalul. Problema e ceva mai serioasa.
Tocmai pentru ca si-a asumat, prin statut, ambitia (si riscul) de a ilustra starea teatrului de pe tot cuprinsul Romaniei in intervalul unei stagiuni (in cazul in speta, al stagiunii care a inceput in toamna anului 2004 si s-a incheiat in vara anului 2005), FNT se deosebeste de orice alta reuniune de profil - regionala, tematica s.a.m.d. Teoretic, orice faptura care parcurge reprezentatiile incluse in programul Festivalului National - fie acea faptura ilustru critic dramatic sau modest spectator platitor, roman de vita veche sau american recent, elev de liceu sau veteran de razboi - trebuie, la sfarsitul acestui parcurs, sa ramana cu o imagine cuprinzatoare a artei scenice din Romania unui an. Acuma, desigur, este de stabilit cam ce ar urma sa cuprinda aceasta imagine cuprinzatoare - si aici intervine, ca factor decizional major, personalitatea directorului-selectioner, adica gustul, creierul, inima si flerul acestuia -, daca, de exemplu, ea, imaginea, va oferi o sectiune prin productia de uz curent a institutiilor teatrale sau, dimpotriva (pentru a raspunde intelesului etimologic al cuvantului festival), va aduna spuma realizarilor regizorale, actoricesti, dramaturgice, scenografice etc. Dorinta - laudabila - a editiei din acest an a fost sa concretizeze a doua varianta; mai mult, s-o filtreze prin sita unei teme: regizorul, creator principal al spectacolului. In acest punct, am impresia, lucrurile s-au complicat. Concluzia pe care au impus-o cele aproape treizeci de spectacole prezentate a fost ca: 1. creativitatea multora dintre directorii de scena din Romania, indiferent de generatie, este, considerata strict prin prisma fanteziei, profunzimii, noutatii, indraznelii conceptului, fie epuizata, fie nedezvoltata; 2. regizorul nu poate exista ca persoana creatoare in sine, in absenta unor actori care sa-i "incorporeze" multumitor amintitul concept; 3. arta actoriceasca este, la noi, intr-o cadere libera nu spre ni-velul de meserie (ehei, cand am avea noi parte de actori perfecti sub raportul tehnicii!...), ci spre acela de diletantism; altfel spus, de neprofesionism sau deprofesionalizare. Din acest punct de vedere, FNT 2005 a emis un semnal de alarma pe care numai laudatorii asurziti de propriul lor delir encomiastic nu-l pot auzi. Si, fireste, cei carora nu le pasa.
Dincolo de asta, festivalul era insa tinut sa-si respecte "staiful" prin exigenta. Caci in ce masura ma pot incalzi pe mine, specialist obligat de meserie sa vad cateva spectacole pe saptamana, sau pe mine, profan dornic sa vad cat mai multe spectacole pe saptamana, doua montari cu piese diferite, realizate la teatre diferite, in care regizorul (acelasi) foloseste, indiferent de text, aceleasi procedee - miscare dansanta, muzica folclorica, tablouri de grup? Ce bucurie imi aduce, in rastimpul sarbatoresc al festivalului, descoperirea ca un regizor pe care il admiram si il respectam si-a pierdut "suflul" si ca vigoarea pe care a investit-o in doua productii abia i-ar fi ajuns pentru una singura? Ce fior estetic ma strabate asistand la dramatica iesire din forma a unui director de scena care abia parea ca si-a gasit calea proprie in meserie? Cum imi poate incanta simtul frumosului (nu mai zic de bunul-simt) faptul ca, abia ajuns la a doua sau a treia montare, un tanar artist a si inceput sa se manierizeze? Am vreo satisfactie constatand ca solutii regizorale inteligente - sau macar pasabile - devin propria lor caricatura prin glasurile necultivate si trupurile neantrenate ale unor actori de duzina? Mai pot sa-mi pastrez, daca nu criteriile, atunci macar iluziile asistand la o reprezentatie unde nume sonore ale scenei nationale dau la iveala "prestatii" care nu le egaleaza nici macar pe acelea oferite de posesorii lor, tot de ei, pe ecranul supranational al telenovelelor made in Romania? Ce sa inteleg din teatrul anilor 2004-2005 in prezenta unor astfel de spectacole? Personal, am inteles exact ce-am spus mai sus: ca, vorba lui Catavencu, stam rau.
Daca a vrut, fie si inconstient, sa demonstreze acest lucru, FNT 2005 si-a atins fara gres tinta. Daca nu... Desigur, poate sa renunte la anvergura nationala in favoarea celei internationale, rezolvand astfel lucrurile in buna traditie a locului, prin neglijarea lor. Pentru teatrul romanesc in ansamblu, insa, cu sau fara festival(uri), salvator ar fi un singur lucru. Cum graia lozinca de-acum uitata: SCHIMBAREA!
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
