Am scris in numarul trecut despre o serie de scriitori ieseni pe care i-am simtit, intotdeauna, mai aproape de tanara generatie, mai putin obsedati de promovarea de sine, mai atenti la ce se intampla in jur.
M-am oprit doar la trei nume, adica Serban Alexandru, Liviu Antonesei si Emil Brumaru, nu neaparat epuizand lista, dar limitandu-ma la oamenii carora am avut ocazia sa le cunosc personal acest plus de biografie. Si am promis ca voi reveni cu articole mai ample despre fiecare in parte. Ceea ce si fac acum, incepand cu prozatorul Serban Alexandru.
Trebuie sa admit de la bun inceput, tocmai in ideea unui text onest, ca mi-e destul de greu sa scriu despre domnia sa. Si asta intrucat Serban Alexandru este omul care m-a sustinut inca de la primul volum citit intr-un cenaclu si apoi, pe rand, in lungile noastre discutii pe manuscrise sau pe marginea lor, mi-a corectat permanent traseul literar. Numai ca, atenti intotdeauna la asemenea amanunte biografice personale, din teama de a nu fi suspectati de exagerari apologetice, riscam de multe ori sa trecem tocmai peste oamenii care manifesta deschidere, tocmai peste oamenii cu calitati exceptionale. Insa destinele noastre personale nu se intersecteaza intamplator cu ale unor asemenea oameni, ci tocmai datorita calitatilor lor.
Autor al unor romane precum Zgomotul de fond (Editura Junimea, 1992), Omul e mort (Editura Eurocart, 1999; editia a II-a, Editura Junimea, 2001) sau Benedict si Maledict, proiect amplu din care autorul a publicat deja primele doua volume (Cartea I. Mallarme si Cartea a II-a. Albedo, Editura T, 2005), scriitorul Serban Alexandru a atins performante literare remarcabile si, fireste, remarcate nu numai in spatiul cultural iesean, dar si de criticii importanti din tara la care romanele sale au ajuns. Aceasta din urma observatie nu e deloc gratuita - preocupat mai mult de scoala de literatura pe care a creat-o in Iasi (in numarul trecut mentionam niste tineri scriitori sau critici literari care pot depune marturie in acest sens, fiecare dintre cei amintiti trecand prin cenaclurile conduse de prozator: Dan Lungu, Florin Lazarescu, Stefan Bastovoi, Serban Axinte, Doris Mironescu...) decat de receptarea propriei opere, Serban Alexandru si-a dat spre publicare cartile unor edituri care n-au facut ceea ce ar fi trebuit sa faca pentru promovarea lor. Cartile insa exista pe piata si, fara a-mi asuma veleitati de critic literar, dar asumandu-mi-le pe cele de cititor impatimit, le recomand cu toata caldura.
Dincolo insa de prozatorul original Serban Alexandru, pe care criticii literari au posibilitatea sa-l descopere in cartile mai sus citate, n-am cum sa nu revin la ceea ce am subliniat deja in repetate randuri, aici si in alte locuri. Adica la contributia pe care scriitorul a avut-o la o atmosfera literara pe care am gasit-o destul de saraca, la stabilirea mea in Iasi, in 1994. Initiativele cenacliere care, in lumea literara ieseana, au capatat deja o anumita aura (la cenaclurile de la Casa Pogor, la Cenaclul Outopos din Universitate, apoi la Salonul de Literatura Dosoftei, coordo-nat de prozator, se adunau uneori si in jur de o suta de tineri interesati de literatura si de dialogul pe marginea ei), apoi participarea domniei sale la ordonarea institutionala a deja celebrului Club 8 iesean, revigorarea revistei Timpul, printr-o noua serie, la care a contribuit fara insa a-si duce numele in casuta redactionala a revistei - toate acestea au construit alternative literare la diverse institutii perimate. Cand se vorbeste, in presa culturala, despre un grup de la Iasi, fie el de prozatori, de poeti sau de critici, numele lui Serban Alexandru, chiar daca de cele mai multe ori nepomenit, se afla acolo, poate chiar la baza constructiei. Acea baza pe care, din diferite motive, de cele mai multe ori lumea nu face prea multe eforturi sa o remarce.
Mi-au displacut intotdeauna, dintr-o sensibilitate proprie fata de un anumit cliseu literar pe care-l gasim in reviste, articolele care portretizeaza in mod favorabil o persoana. Mai mult decat mie insa, sunt convins, un articol in care mi-am permis sa vorbesc despre el ii va displacea tocmai scriitorului Serban Alexandru. Imi asum insa riscul, cu gandul ca altfel decat am scris mai sus mi-ar fi imposibil sa scriu. Pentru ca nu doar pretuirea personala a stat la originea articolului, ci chiar titlul rubricii de fata, Iasii in Bucuresti. Iar uneori, desi s-a depasit etapa in care subiectul complexului provincial tinea pagini intregi in reviste culturale, Iasiul merge catre Bucuresti timid, ingrijorat de receptarea sa acolo.
Din acest motiv, se intampla ca pe drum unele idei si realitati sa se distorsioneze, pana la a ajunge "la destinatie" modificate pe ici pe colo, in partile lor esentiale. Or, in rubrica de fata, scrisa in Iasi si publicata in Bucuresti, drumul intermediat de internet e mult mai scurt. Si ar fi un pacat lamentabil ca nici pe acest drum virtual sa nu-si gaseasca locul niste personalitati cu adevarat remarcabile. Iar una dintre aceste personalitati este prozatorul iesean Serban Alexandru.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
