"Demisionez."
Surpriza administratorului de plajă răzbătea printre buzeleîntredeschise şi prin ochii rotunjiţi brusc. Nimeni, niciodată nus-ar fi aşteptat ca Sandy să plece. Plaja din Shaadonga Falls erade neconceput fără el.
De ani şi ani de zile Sandy întreţinea micuţa minune naturală.Îl puteai vedea în fiecare dimineaţă, la răsărit, păşind atent penisipul rece şi măturându-l aproape fir cu fir. Nimic urât sauartificial nu deranja armonia acelui loc. Şi asta datorită luiSandy.
În fiecare dimineaţă, la 4, Sandy îşi punea cizmele moi, decauciuc, fără striaţii pe talpă, îşi umplea termosul cufierbinţeala cafelei, lua "pieptenul fermecat" - adică peria saspecială pentru nisip -, ofta în pragul casei cu emoţie şi porneacătre plajă.
Cei din Shaadonga Falls l-au considerat iniţial nebun şi îi aceptaucu multă compasiune prezenţa în orăşel şi îndeletnicirea pentrucare fusese adus. Au înţeles însă importanţa lui şi a pasiunii pecare o punea în curăţarea plajei. Au înţeles că fără el acelcolţişor echilibrat şi-ar fi pierdut uşor balansul.
În ziua cu pricina Sandy îşi exersa dreptul la monotonie. Setrezise la aceeaşi oră ca-n orice altă dimineaţă, îşi spălasecizmele şi le încălţase cu băgare de seamă. Îşi curăţase pieptenulşi oftase. Oftase cu termosul în mână, savurând cafeaua şimirându-se de răsăritul superb ce i se oferea din nou.
Nu era nimeni pe plajă, desigur, şi Sandy se întreba ce visebântuie acum prin dormitoarele din oraş. Bătea un curent timid,care-i intra printre şuviţele de păr şi îi înţepa uşor nările cumirosul de apă sărată. Totul era perfect, exact aşa cum se aşteptasă fie.
Pornind din capătul sudic al golfului, Sandy începu să treiereplaja, adunând orice urme de umanitate, orice resturi abandonate delume, orice dezordine murdară. Acolo unde era nevoie nivelanisipul, asigurându-se că pământul coboară alene în apaagitată.
În fiecare dimineaţă se strângeau mici grămăjoare de lucruricândva folositoare, abandonate de foştii proprietari: pahare decafea, şerveţele, câte un colac adormit aproape de linia apei,uneori chiar papuci de copii sau lopăţele de nisip colorate. Decele mai multe ori locuitorii din Shaadonga Falls le lăsau în urmădeliberat, pentru că ştiau cât de mult ţine Sandy la ocupaţia luişi se gândeau că astfel contribuie la satisfacţia lui zilnică. Şiîntr-adevăr, nu exista bucurie mai mare pentru Sandy decât să pleceîn fiecare dimineaţă de pe plajă ştiind că a salvat-o din nou şi aredat-o, curată, celor ce se bucurau de ea. În special copiii.
Pe lângă obiectele ocazionale strânse cu grijă, cea mai mareparte a eforturilor lui Sandy se concentra asupra perieriinisipului. Avea o ambiţie nefirească de-a lăsa plaja fără niciourmă, ca o cămaşă apretată şi călcată perfect. Şi asta însemna canicio dâră de pantof, nicio urmă de talpă, nicio linie de umbrelătârâtă prin nisip să nu rămână după el.
Sandy văzuse multe tălpi imprimate în nisipul ud, de toate formeleşi mărimile. Nu putea spune că nu-i plac, însă nu simţea căprezenţa lor e binevenită în acel loc conturat exclusiv de forţelenaturii. Uneori chiar număra urmele, încercând să-şi dea seama câţioameni veniseră la plajă cu o zi înainte, câţi dintre ei erau copiişi câţi părinţi sau tineri indrăgostiţi fuseseră acolo. Le urmăreadirecţia, refăcând în minte paşii lor şi modul în care acelepicioare îşi petrecuseră timpul lângă mare. Apoi revenea laprincipala sa grijă: ştergerea urmelor. Urmele lăsate să se imprimeşi să se adune aleator aduc întotdeauna haos, îşi spunea Sandy.
Şi poate din cauza asta, a fricii sale de urme, Sandy nu se uitaniciodată înapoi. Nu-i plăcea să-şi consulte trecutul şi i se păreacă orice privire peste umăr este o întoarcere la un moment ce adispărut şi care, retrăit, nu putea decât să-l bulverseze.
Se făcuse deja 6 şi soarele lumina generos micuţa plajă. Sandyera aproape de finalul misiunii zilnice şi urmărea o ultimă perechede tălpi. Erau nişte tălpi micuţe, de copil, probabil de fetiţă,după cât de uşor atinseseră nisipul. Însă pe cât erau de micuţe, peatât erau de întortocheate. Şi brusc, când Sandy credea că a ajunsla marginea nordică a golfului şi putea pleca mulţumit către casă,paşii de fetiţă o luară înapoi, către centrul plajei.
Sandy oftă, întristat de perspectiva de-a se întoarce însă cedăconştiinţei şi urmă traseul micuţelor tălpi.Curând era gata. Îşiridică ochii, zâmbind satisfăcut, şi-şi admiră lucrarea.
O lumină portocalie, tonică, invadase plaja şi totul strălucea,în special nisipul îngrijit de Sandy. Se auzeau pescăruşimorocănoşi învârtindu-se deasupra micului paradis şi vuiete molcomeale mării, în mişcarea ei perpetuă.
Şi-atunci, şi acolo, în mijlocul acestui tablou perfect, Sandydescoperi ceva la care nu se gândise niciodată. Ceva ce îi demolăîntregul sens, un adevăr neaşteptat şi teribil de rece.
Urmele propriilor sale picioare.
Se uită cu ochi goi la cizmele sale şi la picioarele salevinovate din ele. Bău o ultimă gură de cafea din termos, rece, seridică şi porni către administratorul plajei. Exista o singurădecizie posibilă.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
