Scris sub stimularea directă a prietenilor mei de pe Facebook, romanul "Mămica la două albăstrele" atinge exact subiectele care ne-au preocupat pe parcursul anului: adulter, bărbat însurat, adopţii, plagiat şi, bineînţeles, puţină politică.
Doina Ruşti, scriitoare multipremiată şi tradusă în mai multe limbi, este autoarea romanelor Omuleţul roşu (2004), Zogru (2006), Fantoma din moară (2008), Lizoanca (2009), Patru bărbaţi plus Aurelius (2011).
1. Fiatul viră brusc pe-o străduţă îngustă şi toţi trei se simţiră zguduiţi.
Pe-aici n-a ajuns asfaltul, remarcă Alexandra, în timp ce bustul îi trepida în ritmul unei râşniţe vechi. Totuşi e pietruit, şopti None, amintindu-şi că săptămâna trecută fuseseră într-o zonă cu mult mai rea. Toate cartierele astea noi, din jurul oraşului, au străzi înguste şi neasfaltate.
Degetele Alexandrei se mişcară pe butoanele radioului, iar în clipa de tăcere care se lăsase, vocea unui DJ anunţă că, între două muzici bune, merita şi o veste haioasă: "Ministrul de externe al englezilor l-a chemat pe Ponta la aeroport!"
Cele trei capete din maşină rămaseră în aşteptare, iar vocea din radio continuă:
"Potrivit unui comunicat al Ambasadei Britanice din România, ministrul de Externe, William Hague, a făcut ieri o escala la Bucureşti. Întâmplător, fâţâindu-se prin aeroportul Henri Coandă, s-a întâlnit şi cu prim-ministrul României!" Comentatorul îşi punctă fraza cu două hăhăieli teatrale.
La ăştia le e frică să nu dea Ponta exemplu prost la toată Europa! Şoferul voia să mai continue, însă Alexandra îi făcu semn să tacă, iar din radio se auzi mai departe:
"D-l William i-ar fi spus lui Victor Ponta, că, cităm: " e necesar ca toţi actorii politici sa respecte prevederile Constituţiei... " Şi asta la aeroport!
DJ-ul băgă din nou muzică, iar Alexandra comentă cam ţâfnos: A fost prost Ponta că s-a dus! Apoi se întoarse spre None care privea cu melancolie moţurile caselor, risipite în marginea unui cartier nou. Soarele se ridicase de mult, iar în urma lui, toată partea de nord-est a Bucureştiului rămăsese ca un geam proaspăt spălat. În mod reflex, None îşi mişcă puţin capul, cât să dea impresia c-o aprobă, însă continuă să privească prin parbriz, sprijinit de scaunul şoferului, până când acesta încetini, iar în maşină pătrunse zgomotul familiar al pietrişului rearanjat sub apăsarea cauciucului nou.
O casă cu etaj, care părea să se prăvălească peste ei, lăsa la vedere numărul 19, vopsit direct pe zid, cu tempera roşie. Lui None i se păru vulgar, însă nu comentă. Mai ales că Alexandra deja dusese telefonul la ureche. Prin parbriz se vedea strada, delimitată din loc în loc de vile aproape identice. Un acoperiş de tablă argintie strălucea în soarele amiezei.
None înşfăcă geanta din portbagaj şi căută trepiedul din priviri.
Un sfert de oră mai târziu erau deja în pâine. Canalul ăsta, unde nu lucra de mult timp, mergea pe interviuri cu-o singură cameră şi, în general, pe chestii de improvizaţie.
Femeia îi aştepta în living. Era o cântăreaţă nu foarte cunoscută, iar cum stătea, ca o împărăteasă, pe canapeaua de un verde învechit, lui None i se păru cam uzată. Totuşi avea ceva familiar în atitudine.
O să te întreb unde ţi-ai făcut vacanţa, o preveni Alexandra, apoi vorbim despre concert.
None privi din nou prin lentila obiectivului. Cântăreaţa îi aruncă o privire directă, care, evident, nu era pentru el, ci pentru miile de fani posibili. Pe el n-o să-l observe câtuşi de puţin, iar mâine, dacă se vor întâlni pe stradă, nici n-o să-l recunoască. Gândul că s-ar putea întâlni cu această femeie prin cartier îl făcu să-şi arate dinţii. Spre surprinderea lui, cântăreaţa îl întrebă ce era de râs, iar Alexandra îi făcu semn să se concentreze pe filmat. Ce faci, Benone, iei parte la filmare? îl apostrofă ea, spunându-i pe numele din buletin, ceea ce trebuia să-i aducă aminte că era la mâna ei.
Câteva minute, None o examină cu buzele strânse, în timp ce cântăreaţa vorbea cu un zâmbet fandosit, pe care cu siguranţă îl exersase în oglindă. Îşi zicea Li Zeta, iar numele ei suna ca un jet de apă ori de câte ori ieşea din gura Alexandrei, care îşi lăsa pe e toată energia vocală. Spune-mi, Li Zeeta, cum ţi-a mers în Turcia? Am auzit că-ai avut succes. O, da, răspunse femeia, în mod evident bucuroasă de întrebare, am avut 5 concerte, toate foarte faine şi mi-am făcut o sumă de prieteni! Sub ochii cântăreţei se aprinseseră luminile şi era evident că într-adevăr îşi făcuse prieteni, oricine s-ar fi uitat la feţişoara ei veselă şi la bretonul elastic şi-ar fi putut imagina nopţile de club şi narghilele sub luna poleită a Istanbulului. Cum sunt turcii, mă refer la bărbaţi? Măi, îşi rotunji Li Zeta ochii, bărbaţii sunt chiar mişto, pasionali, galanţi şi destul de frumuşei! Să înţelegem că s-a legat ceva la Istanbul? Nicidecum, protestă ea! Să nu mergem aşa de departe! Dar de ce nu? Doar ai spus că sunt destul de cool! Sunt, dar nu cât să treci la fapte mari! Acuma, între noi fie vorba, ce, tu te-ai mărita cu un turc? Să te transforme ăla în gândac de bucătărie? Alexandra ridică sprâncenele în aşteptare, iar cântăreaţa continuă, clipind des: când le văd pe tipele ălea înfăşurate în şaluri şi-n cârpe negre, imediat mă gândesc la gândacii burtoşi pe care-i strivea bunică-mea sub talpă! Vezi, să nu dai asta pe post! Apoi, Li Zeta întoarse brusc privirea spre None şi spuse cu o voce aproape senzuală: tot mai mişto sunt românaşii noştri. Măcar ştii cum să-i iei.
Ochii cameramanului deveniră pe loc apoşi şi, fără voie, trimise o privire brută spre genunchii lucioşi ai cântăreţei. Prin fereastră intra lumina unui august topit, risipită cu lene peste pereţii calcaroşi ai camerei.
Când Li Zeta începu să se rupă în figuri pe tema concertului, lui None îi sună telefonul. Aşa, strică-mi filmarea! se supără Alexandra, însă None îi aruncă peste umăr un răspuns tăios: E Carina, trebuie să răspund!
Alexandra îşi aprinse o ţigară, iar în liniştea camerei largi, un timp nu se mai auzi decât vocea înmuiată a lui None: da, tati, spune-mi, tati, nu poate, tati, scumpa mea, până diseară n-am cum, crede-mă! Te pupă tati!
Când termină convorbirea, se instalase deja o stinghereală, iar None înţelese imediat că amândouă femeile se gândeau la Carina. Vrea un netbook! explică el.
Alexandra stinse ţigara în scrumiera de pe pervazul ferestrei, iar cântăreaţa îşi schimbă poziţia picioarelor. Abia acum None îi observă bustul împachetat într-o bluză ca un staniol. Se gândi fugitiv că purta un sutien 75C şi, cu toate că nimeni nu-l întrebase, explică emoţionat: De la 3 ani e pe net! E frumos să ai un copil, spuse cântăreaţa, iar None crezu imediat că, în străfundul sufletului, femeia ofta după copii. Aşa că îi zâmbi cu un fel de complicitate, iar ea se simţi imediat datoare să întrebe câţi ani avea Carina.
Alexandra puse mâna pe microfon, iar cântăreaţa îşi scutură bretonul blond. Prin lentila camerei, None privi o clipă mişcarea sânilor, ca două burţi de pisoi adormiţi. Li Zeta povestea despre concert, iar vocea ei avea o mică alintătură.
În încheiere, Alexandra o întrebă ce planuri de viaţă are, iar cântăreaţa răspunse lăsând o grimasă spre obiectivul lui None: încă nu mă interesează să am o familie. De altfel, cred sincer că această instituţie se află în faliment.
Cuvintele îl loviră în plin pe None, care o clipă crezu că erau spuse special pentru el.
2. La posturile de ştiri, pe unde lucrase până nu demult, lucrurile se desfăşurau cu totul altfel. În timp ce la televiziunea asta, de divertisment, None pătrunsese în alte zone ale vieţii. Filmările cu artişti, mai ales cu muzicanţi de doi bani, îi arătau în fiecare zi câte o halcă din acea viaţă pe care el o detesta, fără să-i conteste forţa de a răscoli simţurile. Uneori aştepta ore întregi în holul câte unui hotel până când regizorul, cântăreţul sau cine ştie ce figurant catadixea să coboare. Îşi imagina adeseori că în camerele ălea de hotel, pe bancheta din spate a maşinilor luxose, pe canapelele de piele ale câte unui palat închiriat special pentru filmări, se petreceau partide scurte de sex, mai ales de sex oral, încât nu de puţine ori lua pe cameră feţele cântăreţilor, zoomând fiecare detaliu, căutând fără grabă urmele indubitabile ale unor întâlniri murdare. Într-un astfel de moment, în care căuta detectivistic mici caneluri imprimate pe buzele unui basist, îşi simţi buzunarul vibrând. Cu două degete scoase telefonul şi aruncă o privire expertă. Numărul nu-i era cunoscut şi la prima pauză None sună cu oarecare emoţie. Era un tip, un producător de la un studio obscur, care îi propunea o colaborare: Vrem să filmăm un clip cu Li Zeta, pe care am înţeles că o cunoşti. Ea te-a recomandat. Apoi o auzi chiar pe cântăreaţă. Avea vocea schimbată - mai subţire, mai inocentă, mai prietenoasă, chiar. Ce faci acum? îl întrebă, iar None recunoscu imediat că era disponibil.
Într-o oră jumate urmau să stea la aceeaşi masă, în cafeneaua Paul, de la Universitate.
None închise telefonul şi anunţă că trebuie să plece, fără să aştepte comentariile regizorului. Volkswagen-ul lui, destul de obosit, aproape că ţâşni pe şoseaua de centură.
3. Închise cu grijă uşa de la baie, sperând ca maică-sa să n-aibă chef de vorbă. Şi ea şi Carina se uitau la un film, nemişcate, pe canapeaua din sufragerie.
În sertarul de sub chiuvetă descoperi cu uşurare lamele lui Flori, un pachet nedesfăcut. O să-şi dea seama că le-am folosit, se gândi, apoi se dezbrăcă în timp record. Burta, braţele de mârţoagă şi mai ales părul de pe piept i se păreau cele mai nasoale chestii. Pe tot corpul avea fire răzleţe de păr, lungi şi lipsite de orice senzualitate. În afară de barbă, toate celelalte zone, care ar fi putut să arate oarecare forţă masculină, păreau nehotărâte, rămase într-un stadiu androgin. Intră în cadă şi deschise duşul. Se săpuni şi din câteva mişcări grăbite scăpă de firele risipite pe piept. Apoi trecu lama peste suprafaţa întinsă a scrotului. Era full, cu testiculele aflate în forma lor maximă, de vietăţi adormite într-un corset nou-nouţ. Oricine îşi putea da seama că nu mai făcuse de multă vreme sex. Acest gând îi aprinse urechile. În fond, se ducea la o întâlnire uzuală, să discute despre o filmare. Cine credea el c-o să-i dea chiloţii jos? Totuşi, din câteva lame îndepărtă puţinele firişoare care ieşeau tremurând din pielea grofată.
În baie erau două prosoape care păreau deja folosite. Niciodată nu sunt prosoape ca lumea în baia asta, mormăi el, văzând în minte capetele celor trei fete ale familiei sale ţâţâind nemulţumite de pretenţiile lui, pe diverse tonuri - maică-sa încruntată, arătându-şi un dinte, Flori ridicând palmele buretoase, iar Carina privindu-l cu un singur ochi -, şi îl cuprinse instantaneu jena, fiorul ei cel mai greţos. Unde dracu se ducea, şi încă dichisit ca pentru o întâlnire?
Când agăţă prosopul nu mai avea niciun chef să plece, dar după ce îşi trase din nou pantalonii, porni în căutarea parfumului, pe care Flori i-l făcuse cadou de Paşte.
Ieşi din baie exact când Carina apăsa clanţa. Ce faci, tati? Ce e cu tine acasă? None îşi trecu degetele prin părul periuţă, care mai păstra încă urmele apei, dar nu se pierdu cu firea. Să-nţeleg că nu ţi-era dor de mine!? spuse el, iar fetiţa râse imediat, cam mecanic.
În dulăpiorul de pe hol dormea părăsită sticla de parfum. Fâsîi pe bărbie şi trase în piept mirosul greu, care-i aducea aminte de frizeria copilăriei. Nu-i plăcea, dar cu toate astea, se mai dădu de câteva ori, în special pe piept şi pe la subraţ, apoi trecu în dormitor.
Bineînţeles, n-avea nici un tricou călcat. Alese unul verde şi căută fierul. În holul dinspre living se lovi de Geta. Ce e, mamă, unde te duci? Geta nu înţelegea de ce vrea să-şi calce tricoul. Se-ntinde pe tine, mamă, îi spuse ea, ăstea nu se calcă! De când porţi tu tricouri călcate?
None îmbrăcă tricoul şi ieşi trântind uşa. Abia în holul blocului îşi dădu seama că uitase să-şi ia cheile de la maşină. O să-i meargă prost! Totuşi se întoarse şi străbătu sufrageria fără să privească spre mică-sa. Cheile rămăseseră în baie, unde Carina avea multă treabă.
Dă-mi cheile ălea, Carina! se rugă el. Aşteaptă, măi, tati! răspunse fetiţa, iar None se întoarse resemnat în living. Acolo însă, Geta îl luă la întrebări. Ridurile dintre ochi deveniseră nişte tranşee din primul război.
Când, în fine, băgă cheia în contactul maşinii mai rămăsese jumătate de oră până la întâlnire. Totuşi exista o nemulţumire majoră, care îl făcu să treacă pe lângă Universitate cu viteză.
În faţa H&M-ului de la Unirii lăsă Volkswagen-ul pe avarie şi intră în magazin. Trecu în viteză prin raionul pentru femei şi îşi alese din mers un tricou de la bărbaţi. Apoi se răzgândi. Un suport întreg de umeraşe era plin de cămăşi. Nu mai purtase de multă vreme una, că nu avea cine să le calce. Geta detesta cămăşile, iar Flori nici nu voia să audă de călcat.
None pipăi materialul fin şi cercetă preţul, care i se păru cam mare, în comparaţie cu cel al tricourilor lui, luate din supermarketuri, de regulă, la ofertă. Se opri la o cămaşă în carouri, cu mânecă scurtă. Apoi îşi dădu seama că habar n-avea ce număr poartă. Alese câteva cămăşi de mărimi şi culori diferite şi intră într-o cabină. Aici era o oglindă mare, care îl arăta în întregime. Probă fără grabă prima cămaşă, înduioşat brusc de noua lui faţă. Culorile vii îl făceau să arate mai tânăr. None ieşi din cabină şi se opri direct la casă. Vreau să plec cu ea pe mine, se poate? Vânzătoarea îi tăie cu delicateţe eticheta, iar atingerea foarfecelui rece îl făcu să se înfioreze. Privi circumspect în jur. La ora aia magazinul era aproape gol.
4. Li Zeta vorbea despre lucruri îndepărtate, în timp ce ochii ei cercetau noua cămaşă cu oarecare ironie. Poate nu-i place, se gândi None. Totuşi nu detectă pe faţa ei nicio o urmă de îndoială, ci mai curând un mic amuzament. Îşi încreţea din când în când un colţ al gurii, aşa cum făcea Carina când voia să-l ia peste picior.
Cum vrei să fie videoclipul? întrebă el, ca şi cum ar fi vrut să-i aducă aminte că de fapt aveau o întâlnire de afaceri. O să filmăm la Neptun, spuse ea, jucându-se cu degetul prin şuviţele de păr, groase şi elastice, ca nişte paste fierte. E Ok? De ce să nu fie? se miră None. Păi poate ai familie, explică Li Zeta, iar mâine e 15 şi e zi liberă...
Prin geamul cafenelei se vedeau feţele trecătorilor, una după alta întoarse spre ei, ca şi cum nimeni n-ar fi putut să meargă pe trotuar fără să ştie cine bea ceai la ora amiezei, dincolo de geamul şters ca un pahar.
None nu-şi aducea aminte s-o fi auzit pe Flori făcând planuri pentru ziua de 15, aşa că spuse: Nu e nicio problemă! Să înţeleg că nu ai familie? întrebă Li Zeta. Ba da, protestă None, cu o voce de bas adormit.
Cântăreaţa sorbi din ceaiul care se răcise între timp. Avea buzele poleite cu o peliculă strălucitoare, de un roz care îi aminti brusc touchpadul de sub degeţelul Carinei.
Parcă ziceai că ai copii, nu-i aşa? îl întrebă ea, iar None mişcă puţin capul, apoi spuse un da pierdut în fundul gâtului. Câţi? insistă femeia, cu toate că el nu sugerase disponibilitate pentru subiect. O tăcere lungă se lăsă peste masă. Li Zeta strânse din nou colţul gurii în timp ce-i fixa cămaşa, iar în acel moment înţelese ce voia să spună privirea ei. Se vedea de la o poştă că are o cămaşă de pe care abia fusese tăiată eticheta. Instinctiv, privi spre o masă vecină, unde o mânecă îi aduse în memorie cum arată textila spălată şi călcată. În mod sigur cămaşa lui mai avea aspectul ăla de material proaspăt, îmbibat de chimicale. Prin urmare, Li Zeta ştia că făcuse eforturi pentru întâlnire. Şi ce era rău în asta? None lăsă privirea peste ceaiul din ceaşcă, galben şi limpede. Poate că n-arăta ca o cămaşă nouă. Totuşi se abţinu să-şi examineze pieptul scorţos şi rosti cu o voce profundă şi aproape îndurerată: Un copil. Un singur copil.
Cântăreaţa îl privea cu aceeaşi grimasă ironică şi cu nările uşor dilatate. Poate că îi simţise parfumul, se gândi None, aşteptându-se să facă o remarcă în sensul ăsta. Însă ea scoase un oftat scurt şi comentă: Vasăzică însurat şi cu un copil!
Remarca îi aduse aminte că de mai bine de un ceas Flori ajunsese acasă.
5. Sub articolul "Mărimea nu contează", Flori aprecie în ansamblu comentariile. Erau câteva pagini, unde diverşi inşi îşi dădeau cu părerea despre mărimea penisului. Nu contează cât este, ci ce ştie să facă, scria pisi22. Degetul lui Flori alunecă pe touchpad, iar ochii căutară rapid nişte cuvinte mai îmbietoare. În fine, dama cu vrăbii începea cu Eu am avut un prieten care o avea mare, dar era cam bădăran. Acum am unul care e foarte ca lumea ca om, finuţ şi ne înţelegem foarte bine, însă nu prea e dotat. Nu ştiu ce sa fac, să stau cu el numai pentru caracter? Nu cred că ţine.
Flori citi în continuare alte câteva comentarii similare, apoi observă pe banda din stânga un obiect animat. Era un fel de bănuţ argintiu care se rotea faţă verso. Dedesubt, scria cu litere vişinii: Pandantivul cu energie scalară. Făcu click şi ajunse la alt articol care lăuda calităţile micului obiect, făcut din roci vulcanice şi din oţel. Flori examină bănuţul, care părea din inox. Pe faţă avea gravate orbitele atomului, ca o floare. Acest disc putea să genereze o energie scalară. Flori căută dex-ul online şi află, cam dezamăgită, că scalar însemna doar măsurabil. Apoi citi mai departe. Pandativul era capabil să mărească energia fiecărui atom de hidrogen din corpul omenesc. Unele dintre chestiile astea, se gândi ea, sunt escrocherii, e adevărat, dar decât să iei cruciuliţe sfinţite de popi, parcă tot mai credibile erau cristalele ori bijuteriile de genul ăsta, care măcar aveau o bază ştiinţifică. În plus medalionul chiar îi plăcea. Era micuţ şi inoxidabil. Apăsă pe cumpără şi completă formularul. Apoi făcu un click go to back şi reveni la penisuri. Comentariile se înmulţiseră. Cele mai multe susţineau că mărimea n-are importanţă. După cum mergeau discuţiile, reieşea că e chiar mai bine s-o ai mică. Unul chiar povestea ce poţi să faci cu degetul mare, dacă ai puţină bunăvoinţă. Ăştia, se gândi Flori, precis sunt golani de-ăia, care stau pe net pentru agăţat gagici. Şi-i imagină în pijamale înflorate, frecându-şi-o în faţa computerului şi, cu buzele strânse, scrise şi ea un comentariu scurt: Hai, sictir! Mărimea contează! Şi încă cum!
Din sufragerie se auzea televizorul, iar pentru o clipă Flori se concentră să-şi dea seama dacă None apăruse. După zgomotele infime, Geta dormita pe canapea, cu televizorul dat pe ştiri, iar Carina freca netbookul.
Degetul Flori se mişcă fără grabă, aducând pe ecran fotografia ei de profil, o margaretă cu pălărie şi ochi alungiţi, ca nişte boabe de fasole pe cale să se topească. Pe pagina ei de Facebook cineva lăsase un mesaj. Indexul cercetă de pe touchpad, iar buzele se rulară cu îngăduinţă. Era un apel, trimis de-o mână necunoscută. Citi prima frază şi înţelese că se desfiinţa TVR Cultural-ul. Flori zâmbi cu sprâncenele ridicate. Nu mai pot eu de Cultural! Ca şi cum s-ar uita cineva la postul ăla! Privi în josul paginii şi află că petiţa avea 1000 de semnatari. Asta era ceva. Căută pagina, ca să devină şi ea a 1001 protestatar, scriind la repezeală Florentina Bulgaru, Bucureşti.
Apoi cercetă pagina Carinei. Primise un link la Brave, trailere-ul unui film de desene animate. Buzele lui Flori se mişcară mulţumite. N-ar fi căzut rău un film. Cercetă site-ul şi văzu că putea să cumpere biletele cu telefonul, pe care îl şi căută din ochi. Noptiera de lângă pat era acoperită de obiecte diverse, pe care Flori le adusese acolo ca să le aibă la îndemână, iar printre ele, sub poşeta lucioasă, se vedea şi carcasa neagră a mobilului. Cum stătea cu laptopul pe genunchi, rezemată de tăblia patului, avu instantaneu un sentiment de mare putere. Dacă ar fi avut de ales, ar fi stat toată ziua în poziţia aia, cu laptopul în faţă, de unde ar fi putut să conducă nu doar destinele casei, ci pe ale întregii lumi.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
