Editura Runa, parte componenta a Grupului Editorial Corint, prezinta in aceasta toamna o carte-eveniment, Ultimii martori ai lui Hitler, de Michael A. Musmanno. La aproape 60 de ani de la publicarea Raportului Musmanno (1950), cuprinzand un volum urias de marturii privitoare la ultimele zile ale celui de al doilea razboi mondial, provenind in special din Berlinul asediat de trupele rusesti si din adapostul subteran fortificat in care Adolf Hitler si-a petrecut ultimele saptamani din viata, va punem la dispozitie fresca infrangerii unui popor, intunecata de irationalitatea razboiului si nebunia unui dictator care a tarat continentul european intr-un conflict de sase ani. Musmanno, scriitor, avocat, ofiter de marina si judecator la Tribunalul International de la Nurnberg, apoi la Curtea Suprema de Justitie a SUA, a fost autorul mai multor carti de succes, dintre care unele au si fost ecranizate. O cutremuratoare lucrare istorica despre sfarsitul razboiului. Trei ani de cercetari, 20 de volume de interviuri. Zeci de martori oculari care descriu ultimele zile ale dictatorului nazist. O reconstituire stenografica a vietii din buncarul lui Hitler, in Berlinul asediat. O carte-document despre perioada care a inspirat cunoscuta productie cinematografica Der Untergang.
I. Lacasul demonului
Berlinul arde. Coloane de flacari se inalta spre cer, facand sa fiarba tiglele, topind asfaltul si curband grinzile de otel. Printre trambele de fum si foc se zaresc ruinele uriasei metropole, candva capitala de imperiu. Pana de curand avusese strazi largi si bulevarde somptuoase, marginite de arbori, monumente inalte cat turnurile, palate, parcuri si lacuri. Acum, parca se lupta cerul si pamantul, sa ia in stapanire inima Germaniei.
Dar aceasta inima nu vrea sa moara. Sute de mii de oameni isi apara inca cetatea.
Santuri o inconjoara ca pe o fortareata medievala, bariere antitanc se ridica, blocand caile de acces dinspre satele si localitatile periferice. Tot ce insemna odata placerea de a trai intr-un mare oras: spectacole de teatru si concerte, localuri de dans si cafenele, marfuri de lux, totul a disparut, a ramas doar lupta disperata pentru un loc la o coada, pentru paine. Nici urletele sirenelor, nici cerul de unde se pravaleste focul nimicitor nu reusesc sa-i alunge pe oameni de la coada. Cine si-a pierdut locul, degeaba se mai asaza de la capat, caci proviziile pot foarte bine sa se termine inainte de a-i mai veni randul sa cumpere.
Bateriile antiaeriene trag asupra avioanelor care arunca moartea din nori, in timp ce mitralierele isi continua zadarnic tacanitul asurzitor. Anuntat de un suierat prelung, cate un obuz explodeaza, secerand, ca o coasa invizibila, oamenii infometati care s-au ghemuit de frica. Apoi mortii sunt dati deoparte, ranitii urla din rasputeri, dar nimeni nu-si lasa randul. Cozile se refac iarasi. Painea-i paine.
De saptesprezece luni, razboiul apasa pe umerii berlinezilor, tot mai greu de indurat, tot mai ingrozitor. Oamenii sunt redusi la o existenta primitiva. Apa nu mai curge la robinet si setea trebuie potolita din baltile craterelor de bombe. Electricitatea si gazul nu mai exista. Noaptea, populatia doarme in pivnite si in soproane improvizate, in adaposturi incropite in graba, in tunelurile metroului, printre grinzi incovoiate si mormane de cabluri rupte. Tunelurile au fost transformate in imense dormitoare comune. Aici oamenii zac cu miile, ingramaditi intr-o resemnare generala, tacuta.
Razele reflectoarelor strabat cerul si deseneaza inselatoare curcubeie ale sperantei. Insa acestea par mai curand sa-i directioneze pe atacatori spre tintele lor, asupra carora siruri nesfarsite de avioane isi lanseaza incarcaturile bubuitoare. Flacarile mistuie cladirile una dupa alta, inaintand cu pasi de urias, pana cand ajung la o strada mai larga decat poate cuprinde saritura lor salbatica.
Ca o ploaie de foc biblica, revarsandu-se atat asupra celor drepti, cat si a celor nedrepti, bombele nimicesc deopotriva spitalele si statiile de prim-ajutor, impreuna cu tintele militare. Nu mai sunt pansamente pentru raniti, iar bolnavii striga dupa medicamente. Oameni batrani, de garda la posturile de la periferia orasului, se furiseaza spre casele lor pentru a-si ajuta nevestele si copiii. Multi sunt arestati si impuscati pe loc, pentru lasitate sau pentru incalcarea consemnului. Ofiterii germani sunt insultati si blestemati pe strazile capitalei: "Jigodiilor! Javrelor!". Uneori, insultele le ajung la urechi.
Berlinul este o jungla de foc, o mare de ruine si moloz, o casa de nebuni chinuiti, un imens cimitir, un labirint de santuri si tunele, un oras al celor abandonati si damnati.
In acest desert parjolit de moarte si mutilare, de foame si sete, exista o oaza de confort si siguranta. Desi limbile de foc ale razboiului au incoltit-o, ea este inca departe de cosmarul involburat al orasului devastat ca o cabana de la marginea marii. In acest palat subpamantean traieste stapanul Germaniei national-socialiste: Adolf Hitler. Si langa el, frumoasa Eva Braun.
In confortul asigurat de ventilatoare si covoare, de sali de baie si mobile cu intarsii, Fuhrerul si iubita lui pretind prea putine comoditati si nu cer nici o facilitate personala. In stanga anticamerei dictatorului se afla sala de consiliu, unde comandantii militari sunt reuniti zilnic la consfatuiri. Alaturi de aceasta sala, o camera de garda duce spre o anticamera exterioara si spre garderoba de la casa scarilor, care urca 16 metri pana la iesirea de siguranta din gradina Cancelariei Reichului. Doar cinci sau sase pasi te despart de sala principala, iar pe cealalta parte a coridorului un sir de trei camere sunt rezervate medicilor si respectiv farmacistilor lui Hitler, plus un bloc operator. Sala principala de primire se deschide inspre coridor, alaturi de camerele medicilor. Urmatoarea incapere adaposteste un generator Diesel pentru instalatia de ventilare. Un aparat telefonic de rezerva ocupa camera de alaturi. Corpul de garda si secretarele locuiesc in restul incaperilor din aceasta parte a adapostului subteran.
Coridorul - trei metri latime si sapte metri lungime, impodobit cu splendide tablouri italiene, mobilat cu canapele confortabile si scaune tapitate - este segmentat din loc in loc de draperii. Ar putea servi ca salon si sala de recreere intr-un club de lux. In stanga iesirii din acest spatiu de trecere se afla o scara circulara cu 13 trepte, ce duce spre un alt sir de incaperi, 12 la numar; patru sunt bucatarii si camere de provizii, doua pentru servitori, doua pentru bagaje, iar alte patru sunt rezervate oaspetilor. Coridorul acestui etaj superior, care reprezinta continuarea celui inferior, este mobilat cu mese si scaune si serveste ca sufragerie comuna.
Garzile SS, in uniforme cenusii, facute la comanda, cu cizme negre, lustruite, cu brasarde intunecate inscrise cu numele lui Adolf Hitler in fir de argint, stau cu pistoalele armate la fiecare usa si controleaza toate persoanele care patrund in sanctuarul din adapostul dictatorului. Prin zumzaitul ventilatoarelor razbate simfonia telefoanelor si a masinilor de scris, a radiourilor si a fisierelor deschise si inchise, a aparatelor de transmisie radio si telegrafie. Si in toata aceasta simfonie sacadata se poate distinge, venind din exterior, cea mai salbatica muzica a oamenilor: corul tunurilor, bombele, obuzele, al minelor, pustilor, mitralierelor si exploziilor. In timp ce sunt executate ariile cele mai inflacarate, cablurile generatorului de curent se rup si atunci clubul subteran al milionarilor se scufunda in bezna. Lanternele incep sa lumineze de-a lungul coridoarelor ca si cum niste licurici s-ar fi strecurat printr-o crapatura a tavanului. Apoi se aprind lumanarile si, in acel moment, adapostul demonului capata, incredibil, aspectul unei manastiri.
Cand, la putine zile dupa incetarea ultimei rezistente, am patruns in acel bastion istoric, am avut senzatia ca ma aflu intr-un stup urias din otel si beton. In acest stup fortificat mi-am putut imagina spiritul reginei albinelor care a vietuit aici si a intepat si a otravit cu veninul nebuniei ei furioase pe prieteni si pe dusmani deopotriva. Trei ani de zile a trebuit apoi sa merg pe urma zgomotelor, ecourilor, soaptelor si murmurelor vocilor care au razbatut din aceasta cutie de rezonanta. In toate zonele Germaniei, in penitenciare si tribunale, in lagarele de prizonieri, in spitale, in soproane si in vagauni, am discutat cu oamenii care au locuit in acea lume subpamanteana si au ascultat de regina albinelor, i-au suportat izbucnirile de manie, toanele fara sfarsit, lamentarile sentimentelor ei, de la razbunarea feroce si dementa condamnarilor pana la disperarea neputincioasa si autocompatimirea cea mai degradanta.
Din volumul Ultimii martori ai lui Hitler, de Michael A. Musmann, in pregatire la Editura Runa. Traducere de Sorin Cristescu.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
