Dupa ce, nu demult, ma plansesem ca festivalurile de pe teritoriul autohton s-au imputinat, dupa ce recursesem, pentru umplerea golurilor din informatia de profil, la relatari despre intamplarile similare de pe alte meleaguri, iata ca un numar de reuniuni cu ambitii si cuprindere mai mult sau mai putin nationale au venit sa demonstreze ca, departe de a fi in scadere, festivalurile din Romania prolifereaza, din contra, cu succes. Este acesta un motiv de bucurie si un prilej de satisfactie? La urma urmei, de ce nu?
Un festival se naste spre a le inlesni locuitorilor din urbea respectiva contactul cu arta, cultura, spiritul, spre a le deschide orizonturi noi, spre a le aduce aproape artisti si opere pe care, altminteri, acestia nu ar avea cum sa-i sau sa le intalneasca. Si atunci, cine s-ar putea supara pe aparitia unui nou festival?
Un astfel de festival nou a aparut la Botosani. Era, desigur, de neinchipuit ca un oras posesor de teatru si posesor, mai mult, de traditii culturale sa nu-si treaca in "agenda" si o "defilare" avand a face cu scena. De fapt, aici existase mai demult un festival zis al "recuperarilor", care urmarea sa redescopere si sa revalorifice scenic piese uitate, neglijate, abandonate s.a.m.d., dar acesta a sucombat discret, dupa cateva editii mai degraba improvizate: piesele necunoscute merita, pare-se, sa ramana astfel... De asta data, actorul Florin Aionitoaie, membru al ansamblului botosanean si initator al proaspatului festival, a decis sa porneasca de la o realitate "palpabila" si ilustra, mai exact de la faptul ca Mihai Eminescu, nascut in apropiere de Botosani, la Ipotesti, este, prin sine insusi, un fel de emblema spirituala a zonei si, in consecinta, un "patron" foarte nimerit al oricarei reuniuni intemeiate aici. A dat, prin urmare, manifestarii numele de Festival national de rostire a creatiei eminesciene si a asteptat ca actorii cu energie, zel, pofta de munca, incredere in fortele proprii si (la fel de important) convingerea ca sunt insuficient folositi in institutiile lor sa ia cu asalt originala competitie - cu atat mai originala cu cat, programatic, ea nu reduce aria de inspiratie a interpretilor la poezia eminesciana, invitandu-i, dimpotriva, pe acestia sa ?conspecteze? in egala masura proza, dramaturgia si publicistica Bardului. Surpriza (neplacuta) a fost ca in competitie s-au inscris doar sase concurenti... In urma vizionarii celor sase micro-spectacole (recitaluri de versuri, de fapt) prezentate de Gabriela Andrei (Teatrul "Luceafarul" din Iasi), Petronela Chiributa (Teatrul "Mihai Eminescu" din Botosani), Sergiu Alius, Camelia Paraschiv (Teatrul "Andrei Muresanu" din Sfantu Gheorghe), Claudiu Pintican (Teatrul Dramatic din Baia Mare) si Liliana Hodorogea (Teatrul National din Bucuresti), juriul (din care am facut parte, ca presedinte ne-votant, alaturi de regizorul Alexa Visarion, actorul Adrian Titieni - ambii, si profesori la UNATC - si ziaristul botosanean Mircea Oprea) a acordat unicul trofeu al festivalului ultimei "candidate". Cu speranta ca, pe viitor, competitia aceasta nou-nascuta - si unica, in felul ei - va atrage un numar mult mai mare de participanti si ca "prestatiile" lor vor fi mult mai variate ca tema si stil.
O prospatura, in felul ei, este si gala organizata la Buzau, din initiativa noii directoare a Teatrului "G. Ciprian", Marinela Tepus, si intitulata oarecum rebusistic VedeTeatru, adica, aproximativ, teatru cu vedete. La editia de la acest inceput de vara, prima (urbea munteana mandrindu-se pana acum cu trei sau patru editii ale unui festival de regie numit, tot asa de enigmistic, "Capul de... regizor"), vedete au fost actorii, gazdele promitand insa sa-i onoreze astfel in anii ce vin si pe regizori, dramaturgi, scenografi etc. Doua jurii, unul al "specialistilor" (alcatuit din critici) si unul al "profanilor" (alcatuit din spectatori desemnati in prealabil), au trecut in revista un numar de spectacole, mai ales bucurestene, alegand in final trei castigatori: Sefele de Werner Schwab, productie a Teatrului Odeon in regia lui Sorin Militaru, si, la categoria pub, The Sunshine Play de Peca Stefan, regizata de Ana Margineanu la Teatrul Luni de la Green Hours (criticii), respectiv Vizitatorul de Eric-Emmanuel Schmitt, montare a Teatrului "Nottara" in regia lui Claudiu Goga (publicul).
Printre spectacolele din festival s-a numarat si o productie a teatrului buzoian, Fii cuminte, Cristofor! de Aurel Baranga, marcand debutul in regie al unei cunoscute actrite de teatru si film - Diana Lupescu. Optiune destul de neobisnuita in ziua de azi, textul lui Baranga, numarand mai bine de 40 de ani, se releva, la o contemplare lipsita de prejudecati, ca o comedie de situatii inca atragatoare, vioaie si alerta, cu personaje viguroase si peripetii savuroase. Noua directoare de scena s-a descurcat multumitor cu impletirea si descurcarea itelor comice, precum si la capitolul lucrului cu actorii - Tania Popa (foarte buna intr-un rol dublu, de contrast puternic intre ipostaze), Silviu Biris (simpatic si eficient), Magda Catone (excelenta intr-o compozitie savuroasa), Cristian Nicolaie -, ramanand insa datoare in privinta acuratetii, inclusiv filologice, a mizanscenei. Oricum, o posibila vedeta regizorala are sanse sa "eclozeze", in viitor, din certificata vedeta actoriceasca, ridicand si in acest fel nivelul de interes al festivalului. Caci printre misiunile unui festival se numara, dupa cum se stie, si aceea prospectiva.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
