Mihai Curtean, Camiku,Editura Brumar, Timişoara. Cu o recomandare atât de onorantă dinpartea criticului Al. Cistelecan ("Camiku este unadin cele mai bune cărţi pe care le-am citit in ultima vreme, dinpartea generaţiei tinere"), volumul de poezie al lui Mihai Curtean(n. 1981 la Sibiu) nu poate trece neobservat nici de colegii degeneraţie ai autorului, nici de poeţii de alte vârste. Curtean semişcă liber in poezie precum alţii in viaţa reală, iar aceastălibertate mărturiseşte faptul că işi cunoaşte puterile, că şi-asublimat inhibiţiile şi că a ajuns la acea naturaleţe caredefineşte dintotdeauna poezia autentică. Iată un fragment deautoportret: "dintr-un om profund, serios şi sensibil,/ m-amstrăduit din când in când să devin un om/ superficial, neserios şinesimţit./ câteodată-mi ieşea, câteodată nu./ pe urmă am renunţatla sculptura asta/ in carne, am renunţat la toate/ măştileegofagiei/ şi m-am instalat simplu, confortabil,/ in echilibrul meudezechilibrat,/ in linişte, inchizând ochii,/ abdicând". Pot ficitite multe poeme grave in această carte, dar, pentru imblânzireaderizoriului şi a eşecului prin muzică, reproduc acest bluz3: "mi-i tot mai greu să fiu lucid/ in lumea asta de carbid.//deasupra noastră un lichid/ se scurge lent pe lângă zid,/ ici leshommes paraissent humides.// in albu ochilor, acid./ al sufletuluitrist hibrid/ que nous vozons par chairs limpides.//priveşte-mă-ndelung, perfid,/ prin al peretelui fin rid./ arată-misânul tău livid.// in acest verde vid arid/ o să mă-nchid, o sămă-nchid".
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
