Trei domni in căutarea absolutului
Cu toată criza sau mai ales in ciuda ei, editurile continuă să publice cărţi de poezie, mai pe banii lor, mai pe banii autorilor inşişi, iar volumele se intrec intre ele prin eleganţă, bun-gust şi chiar prin aerul de lux pe care-l transmit. Mihai Curtean, Theodor Răpan şi Aurel Udeanu sunt poeţii pe care această rubrică ii are ca invitaţi in spaţiul de faţă. Ordinea prezentării lor este pur alfabetică.
Mihai Curtean, Camiku, Editura Brumar, Timişoara. Cu o recomandare atât de onorantă din partea criticului Al. Cistelecan ("Camiku este una din cele mai bune cărţi pe care le-am citit in ultima vreme, din partea generaţiei tinere"), volumul de poezie al lui Mihai Curtean (n. 1981 la Sibiu) nu poate trece neobservat nici de colegii de generaţie ai autorului, nici de poeţii de alte vârste. Curtean se mişcă liber in poezie precum alţii in viaţa reală, iar această libertate mărturiseşte faptul că işi cunoaşte puterile, că şi-a sublimat inhibiţiile şi că a ajuns la acea naturaleţe care defineşte dintotdeauna poezia autentică. Iată un fragment de autoportret: "dintr-un om profund, serios şi sensibil,/ m-am străduit din când in când să devin un om/ superficial, neserios şi nesimţit. / câteodată-mi ieşea, câteodată nu./ pe urmă am renunţat la sculptura asta/ in carne, am renunţat la toate/ măştile egofagiei/ şi m-am instalat simplu, confortabil,/ in echilibrul meu dezechilibrat,/ in linişte, inchizând ochii,/ abdicând". Pot fi citite multe poeme grave in această carte, dar, pentru imblânzirea derizoriului şi a eşecului prin muzică, reproduc acest bluz 3: "mi-i tot mai greu să fiu lucid/ in lumea asta de carbid.// deasupra noastră un lichid/ se scurge lent pe lângă zid,/ ici les hommes paraissent humides.// in albu ochilor, acid./ al sufletului trist hibrid/ que nous vozons par chairs limpides.// priveşte-mă-ndelung, perfid,/ prin al peretelui fin rid./ arată-mi sânul tău livid.// in acest verde vid arid/ o să mă-nchid, o să mă-nchid".
Theodor Răpan, Dansul Inorogului, Editura Semne, Bucureşti. Subintitulată "Elogiul Melanholiei", luxoasa carte a lui Theodor Răpan asociază textelor ilustraţiile Aurorei Speranţa Cernitu şi construieşte, potrivit lui Vladimir Alexandrescu, "un univers capabil să regermineze etern, din sâmburele iniţial in care Eros şi Thanatos, intr-un antagonism neveştejit de vreme, işi contopesc energiile izvoditoare de intunecată lumină". Personaje descălecate din legendă işi spun aici tânguirile, trimiţând deopotrivă la Eminescu, la Dimitrie Cantemir şi la poveştile populare: Teleor, Inorogul, Aruna, Arlechinul. "Prinţul Teleor meditează in lunga noapte de iarnă, cu ochii aţintiţi la arabescurile pe care flăcările jucăuşe le desenează pe jarul căminului. Afară totul e alb şi doar undeva, in zare, străluceşte, ca un smarald in lumina lunii pline, codrul cel verde, in care nu poate păşi niciun muritor". In acest decor din care romanticii s-au impărtăşit cu asupra de măsură, urmează experienţe iniţiatice, pe care vechiul luptător Teleor (Teodor?) le parcurge pentru a accede la un stadiu fabulos-eroic al existenţei sale: "Râzând in hohote, Arlechinul ii spune că il poate ajuta să capete răspuns la intrebările lui, dacă are curaj să plece deindată in codrul cel veşnic verde şi să caute Inorogul, ce trăieşte de veacuri sub pază grea, in poiana fermecată". Desigur, Inorogul este depozitar al absolutului, e poate chiar cuvântul in care se inveşmântă absolutul. Călătoria a inceput. Poftiţi in caleaşca visului!
Aurel Udeanu, Edenul din doamna, Editura Limes, Cluj-Napoca. In căutarea altui absolut, carnal şi fierbinte, dar nu mai puţin iluzoriu, ne călăuzeşte poetul Aurel Udeanu, din cartea căruia nu mă pot abţine să citez inaintea oricăror comentarii: "şi ce-ţi mai face doamnă ceasul din burtă/ după care astrele pe cer işi potriveau altădată/ mersul?// cine mai are grijă de pendula/ de ceasul cu cuc, de ceasul atomic/ (sau de ce vei mai fi având tu acolo intre coapse)/ cine ţi-l mai intoarce/ ţi-l mai unge/ ţi-l mai repară?". Recomandată de două autorităţi literare, Radu Aldulescu in Prefaţă şi Traian T. Coşovei pe coperta a patra, cartea lui Aurel Udeanu este frustă şi delicată totodată, alertă şi reflexivă, provocatoare dar nici o clipă indecentă. Edenul din doamna - aceasta e cauza primă care pune in mişcare, structurează şi alimentează cu energie universul poetic al lui Aurel Udeanu, unind pământescul cu cerescul in aceeaşi măsură in care le şi desparte. Din punctul de vedere al bărbatului, Universul este de genul feminin, fie şi pentru faptul că locuieşte in capul lui: "cred ceea ce văd/ văd ceea ce cred.// cu incetinitorul/ iţi rulezi bikinii/ şi rămâi doar in nuditatea ta/ in care te ascunzi/ (de cine?)// eu stau pe malul acestei ore/ şi cu privirea/ plantez intre coapsele tale/ roz bonbon/ un bananier din care/ va culege peste ani fructe/ tristeţea mea care/ imi va supravieţui.// dumnezeu nu vrea/ decât ceea ce aici şi acum eu vreau./ zadarnic transportată albă/ cu pupilele dilatate/ mă imbii să sosesc unde/ dintotdeauna mă aflu/ ceea ce noi credem că se petrece/ in univers/ nu se petrece decât/ in craniile noastre...".