Totul a început cu "Fata în roz". Era la începutul luniidecembrie 2008, când luxul a fost impus fără discreţie pe piaţa deartă. Buzeştiul prea înghesuit, Covacii şi Gabrovenii cu amesteculde mirosuri grele şi valutişti falimentari, Galeriile fastuoase,care s-au lichidat peste noapte aşa cum şi apăruseră, compuneauistoria complicată, nespusă dar boemă, de piaţă neagră la vederepentru tranzacţiile de artă, aşa zisa piaţă liberă.
Anulîncepuse cu trei case de licitaţii care îşi căutau gloria facând ojoncţiune între colecţionarii mai discreţi şi negustorii,moştenitorii şi samsarii cu identităţi volatile, de talcioc. Totuls-a mutat brusc la Hotel Radisson într-o sală pompoasă, cuinvitaţii trimise unui public-ţintă bine descoperit (sau poatechiar ştiut, dar nefolosit), cu cataloage de muzeu în tiraj demasă, cu atragerea presei pentru a prezenta spectacolul şi,şarmant, măgulitor, respectuos, tablourile erau manevrate de băieţicare purtau manuşi albe...
Evident, în spatele acestei poveşti care s-a dorit din start demare succes, a fost şi o investiţie impresionantă comparativ cuoricare dintre cele precedente de pe piaţa de artă. Au trecut treiani şi Artmark, casa de licitaţii care se lansa atunci, a devenitlider pe piaţa de artă şi manevrează operele de top de la un recordla altul, are un portofoliul de lucrări neştiut, dar care i-aparmis să primescă o finanţare de un milion de euro de la o bancăimportantă. Povestea de succes pare bine reprezentată de "Fata înroz", tabloul lui Tonitza care s-a vândut "din prima" cu un recordde piaţă: 120.000 de euro şi a ridicat suma tranzacţiilor de laacea primă licitaţie Artmark la o sumă fabuloasă: peste 570.000 deeuro.
"Fata în roz" nu mai există acum în niciun top, Tonitza are unnou record - "Pe verandă" (155.000 euro), iar lista primelor zecetranzacţii ca valoare este dominată din nou de Grigorescu plus unRessu şi un Luchian.
În2008, Grigorescu era "limitat" la o tranzacţie din 2003, de 60.000euro şi era depăşit de Tonitza şi Pallady. Lista a fost preluatădin mers, Tonitza a urcat la peste 100.000 de euro lejer, apoiPallady, şi au fost promovate tranzacţii-cheie pentru Luchian şiAndreescu, Ţuculescu, Marcel Iancu şi Victor Brauner. Piaţa de artăs-a dezvoltat în ritmul Artmark, o convenţie comercială bineregizată, cu intrigi şi concurenţă pentru creaţii de peste 200.000de euro în licitaţii cu piese care au depăşit de mai multe orimilionul de euro. Concurenţa raportează achiziţii de sub 50% dinofertă, în timp ce Artmark a avut şi randament de peste (!) 100%,tranzacţii şocante, oferte fabuloase şi interacţiuni cu miliardaride poveste.
Poate cea mai de succes invenţie a casei de licitaţii a fostînfiinţarea unui departament de vânzări pe modelul pieţeiproduselor de lux, cu eleganţă, insistenţă, cochetărie şiinfiltrare în mediile de afaceri deloc artistice, dar unde serulează miliarde de euro.
În paralel a început o "vânătoare" de capodopere, pieseremarcabile din colecţii importante numai bune pentru tranzacţiicare să participe la legenda Artmark. Şi au fost piese dincolecţiile Dona, Puica, Ivaşcu... Pasul esenţial sunt"prevânzările", care permit de fapt ca deponenţilor să li segaranteze preţuri cel puţin asemănătoare cu cele anterioare. Darnici acest sistem nu va putea schimba istoria unor tranzacţiiieşite din comun: Pissaro, Aişe a lui Ressu şi "Port" de MarcelIancu din colecţia Dona, aşa zisul Delacroix, Dali într-o formulăambiguă. Pur şi simplu, în catalog şi pe site era scris: EugèneDelocroix - "Barca lui Dante".
Pictura s-a cumpărat. Dar, de fapt, era o lucrare atribuităatelierului marelui pictor sau o copie de epocă şi nimeni din lumenu ar fi considerat că este un Delacroix autentic. Menţiunea"atelier Delacroix" apărea, ce-i drept, dar pe "rândul doi".Pictura s-a adjudecat cu 22.500 euro, un preţ corespunzătorprovenienţei sale şi nu legendei.
Aişea lui Ressu rămâne în top, pictura este mai importantă decâtîntreaga operă a pictorului şi rămâne, dintre "tranzacţiileciudate" ale Artmark, cea mai transparentă: a fost cumpărată lapreţ fără precedent de Dinu Patriciu care are, sau doar avea,interese financiare directe în companie. A urmat un schimb dereplici cu înţepături între personaje importante de pe piaţă carenu au fost de acord cu preţul, mai ales că un alt nud al lui Ressua fost scos la vânzare la un preţ mult mai mic, dar nu a primitnicio ofertă.
Artmark are şi un departament de private sales, care nuvizează topurile licitaţiilor, dar vinde piese importante lapreţuri "necomunicate". Cu ambiţii bine definite, PR abundent,investiţii serioase, tranzacţii impresionante, cu "cel mai scumpcentrimetru de artă", "cel mai mare car cu boi", "cea mai marepânză Tonitza" scoasă la licitaţie, "cea mai mare lucrare de artă"vândută la licitaţie şi alte "recorduri de comunicare", cu unportofoliu bine revigorat cu vânzări de top, Artmark a făcut orevoluţie pe piaţa de artă care îmi place să spun că se remarcă înpirmul rând nu prin "laudele" bugetare, ci prin faptul că a atrasla licitaţii public cât să umple sala Operei Naţionale, că a făcutsă se vorbească despre licitaţiile de artă mai mult decât încluburile frecventate de negustori, că a adus în piaţă un public cubani, dar necunoscător al investiţiei culturale, că a provocat multmai mulţi oameni să se viseze colecţionari de artă aşa cum nu s-aîntâmplat din 90 până acum. Colecţionarii trebuie să fie cu ochiipe Artmark (o afacere cu doar doi asociaţi, Alexandru Bâldea şiManuela Plăpcianu), nu neapărat ca să cumpere, ci mai ales ca săprivească şi să aleagă.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
