Proiectul pe care il desfăşoarăacum la Sun Art Studio se numeşte generic Altamira şi se vaintinde, in secvenţe de aproximativ 3 săptămâni, până in luna mai,in patru episoade: Altamira 1, Altamira 2 etc. Cum am avut şansa sănimeresc acolo inainte de vernisaj, artistul are şi răgazul săvorbească, deşi e limpede că vorbele nu-l bucură peste măsură. Darnici nu-l intristează, pentru că ele, ca şi pictura sa, suntdincolo de bine şi de rău, de frumos şi de urât. Au un firesc...absolut nefiresc. De ce Altamira? "Pentru că aşa mi-a venit, pentrucă simt că Altamira mă reprezintă". Totul spus fără o clipire, fărăfarafastâcuri stilistice, fără incercări de explicaţii savante,fără impotmoliri psihanalitice sau excursii simbolologice. Ofrancheţe descurajantă, in buza muţeniei, de tip "Iac-aşa!" Hienajurnalistică din mine incearcă totuşi să facă o notă de subsol, cao prezumţie de vinovăţie culturală la adresa artistului: Grotaspaniolă de la Altamira, de lângă Santander, adăposteşte unuldintre cele mai importante ansambluri picturale ale preistoriei.Realismul scenelor parietale, exactitatea reprezentăriloranimaliere au făcut ca, incă din momentul descoperirii ansamblului- 1876 -, să se nască multe suspiciuni in legătură cuautenticitatea picturilor. La Nardin e pe dos, naivitatea, manieraprimitivă, frustă, gestualistă de a picta este cea care impinge lasuspiciune. Dacă picturile incă pot trezi bănuiala unei regii, sau,mai degrabă, a unui eşafodaj preliminar, desenele alungă oriceindoială. Grifonări la limita inteligibilului, fugi printreobstacole ale unui creion care incearcă să delimiteze o prezenţăfigurativă obsesională: sirena. (E inutil, cred, să vă spun căsirena nu simbolizează, pentru Nardin, nimic.) Omul alcătuieşteopere plastice dintr-o pulsiune interioară irepresibilă. Are,probabil, spontaneitatea artiştilor rupeştri şi se gândeşte nu cumsă rupă gura colegilor de istorie sau preistorie, ci cum să-şiscoată la lumină viziunile plastice. E lipsit de cea mai mică urmăde emfază, de dandism comportamental, de dorinţă de a părea ceea cenu este. Nu-şi agaţă de tablouri bănuieli intelectuale şi nicinu-şi dă ochii peste cap precum sibilele. Pictează şi desenează,pur şi simplu. In plus, nici nu şi-a pus in gând să vândă (râde,spunând că asta ii păstrează tensiunea intre limite normale, şi căde aceea nici nu se imbolnăveşte). Aţi mai văzut artişti completocoliţi de vanitate? Eu nu. De aceea şi spuneam, la inceput, că unartist precum Nardin nu există. Există, insă, cu prisosinţă,lucrările sale, care te bântuie şi te cheamă şi după ce ai ieşitdin expoziţie. Nu vă astupaţi urechile cu ceară, sirenele lui nu aunimic primejdios!
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
