Ziarul de Duminică

Tinerii de azi despre sensul vieţii

Tinerii de azi despre sensul vieţii
27.05.2010, 15:27 2716
"Sensul vieţii e puterea necunoscută şi uneori explozivă carelocuieşte in mine, care mă poartă adesea fără să ştiu, aproapemereu fără să inţeleg, spre un Acolo unde se dobândeşte libertateasufletului"…
Aş putea să pun sub rândurile de mai sus semnătura oricăruimare om de spirit (şi poate că aşa va fi recunoscut intr-un viitorapropiat), dar, cinstit vorbind, este răspunsul pe care l-am primitde la unul dintre studenţii mei cărora le-am predat istoriareligiilor anul acesta (Universitatea Bucureşti).
Acum câteva luni mi-a venit ideea de a-i ruga să-mi răspundărapid la intrebarea: "Ce inseamnă - pentru mine, cel care răspunde- sensul vieţii?". Fără alte explicaţii, fără să fi abordat temarespectivă la seminar. Studenţii nu trebuiau să-şi semneze hârtiape care au răspuns, dar, cu toate acestea, unii au făcut-o. Dinmotive evidente nu voi da aici numele lor. Au avut la dispoziţie untimp destul de scurt: şapte-opt minute. Genul de "test" cu care seoperează in brainstorming: coordonatorul enunţă tema şi obligă laun răspuns "in criză de timp" - trei minute, de pildă -, urmând săacorde, cu generozitate, incă două (dar "trişând" şi lăsând intotal vreo şapte-opt minute). Cam aşa s-a petrecut "testul" nostru.Fără a urmări ceva anume (sondaj, proiect, cercetare), fără apremedita nici măcar articolul de faţă. Pur şi simplu.
Unii respondenţi găsesc sensul vieţii in legătură curealizarea profesională şi familială, dar ceea ce scriu nu estelipsit de farmec:
"Imposibil de răspuns in trei minute. Nu pot spune că nu m-amgândit la această intrebare - am incercat să mă gândesc ce vreaudin mai multe puncte de vedere. Social, economic, spiritual. Carăspuns am găsit diverse posturi in care m-aş simţi bine; acestbine in schimb are nenumărate sensuri. Uneori inseamnă linişte,alteori inseamnă armonie, uneori poate insemna chiar bogăţie, fărăa da un inţeles meschin cuvântului."
"Pentru mine sensul vieţii este familia, un mod de a găsifericirea cu cei dragi şi de a impărtăşi bucuriile şi tristeţilemele, deopotrivă. In al doilea rând, foarte importantă esteiniţierea mea in viaţă şi voinţa de a ajunge intr-un mediu cult,prin studii. Sensul vieţii este o impăcare cu mine, ce ţine deiubirea faţă de cei din jur, respect, invăţare…"
"Din perspectiva mea, sensul vieţii reprezintă un drum, cumulte răspântii şi ocolişuri. La capătul acestuia sper să găsescfericirea, determinată de implinirea profesională şi de o familie.Nu ştiu dacă fac mereu alegerile bune şi urmez acest drum intocmai,dar fac eforturi."
"Pot răspunde foarte concret prin faptul că sensul vieţii esteacela de a mă putea realiza din toate punctele de vedere:spiritual, profesional, personal şi intelectual."
O altă categorie a simţit că sensul vieţii ar trebui să fiemai mult decât profesie şi familie, generând răspunsuri maicomplexe:
"De când am intrat la facultate nu mai sunt sigur pe nimic.Dar cu siguranţă nu sunt conştient de sensul vieţii dincolo demotocicletă, chitară şi Dobrogea tipică vârstei. Mai sunt şi câtevasimţăminte simpatice, altruiste s-ar spune: un fel de milăcopilăroasă, bucuria de bucuria celuilalt."
"Sensul vieţii pentru mine inseamnă traseul unei vieţi cu totceea ce cuprinde, bun şi rău. Etapele pe care trebuie să leparcurg, ca orice muritor, situaţia in care trebuie să mă adaptezla ceea ce mă inconjoară. Familia reprezintă o parte din sensulvieţii, statutul pe care-l dobândeşti in urma eforturilor,satisfacţia de a fi cineva."
"Din punctul meu de vedere sensul vieţii poate fi reprezentatde un ciclu, de o linie limitată in ambele capete, care cuprinde unanumit număr de ani. A da o definiţie corectă este totuşi un lucrudificil, dar pentru mine sensul vieţii inseamnă desfăşurarea uneiserii de activităţi, indeplinirea unor sarcini, atingerea ţelurilorin viaţă, acumularea de cunoştinţe, trăirea fiecărei clipe…"
"Un principiu după care incerc să mă călăuzesc in viaţă.Intrucât omul este o fiinţă duală şi contradictorie, eu personalincerc să urmăresc acest principiu care este in opinia mea unechilibru. Omul fără Dumnezeu nu poate menţine acest echilibru. Eusunt un om fericit pentru că urmăresc şi doresc să am acestechilibru."
"Sensul vieţii este sinonim (pentru mine) cu calea pe care ourmez, cu modul in care inţeleg lumea, cu felul in care mă raportezla ceea ce se intâmplă cu mine (o parte din intreg)."
"Sensul vieţii e diferit pentru fiecare om in parte. Pentrumine, in prezent, nu-l cunosc incă. Sensul vieţii e ceva la care num-am gândit până azi şi 3 minute cred că nu sunt suficiente pentrua-l defini. Poate că sensul vieţii se referă la ceea ce am hotărâteu să fac in timpul existenţei mele."
"Sensul vieţii este pentru mine acel scop de a exista pe acestPământ. Fiecare s-a născut cu un scop pentru a realiza anumitelucruri care să schimbe radical sau nu viaţa sa şi a celor din jur,şi pentru a da un sens existenţei. Totul a fost negru la inceput, onecunoaştere din care, incetul cu incetul, a inceput să prindăviaţă un sens. Din nimic s-a realizat un scop."
Voi mai spune că tocmai se incheie incă un an universitar inurma căruia colegii mei (căci aşa i-am considerat - şi le-am spusasta - tot timpul: colegi intru căutarea lui Dumnezeu) au trecutprin marile religii şi credinţe religioase. Dacă acele teme şitexte studiate impreună au contribuit sau nu la o mai bunăidentificare a sensului vieţii - este un răspuns pe care şi-l va dafiecare in parte. Iată un ultim calup de răspunsuri:
"Un drum pe care trebuie să mergem până la capăt indiferent deobstacole sau bucuriile peste care dăm. Din păcate nu decidem noiacest drum şi, chiar dacă ni se pare greu de parcurs, nu avem ceface, este un val ce ne impinge de la spate. Odată ce am deschisochii şi am pornit in viaţă, avem fiecare câte o misiune deindeplinit, pe care o putem duce până la capăt sau nu."
"Sensul vieţii ar fi pentru mine un rost bine definit, să amun ţel, o semnificaţie. Dacă pur şi simplu aş aştepta totul de lasine, fără să-mi dau seama de ceva, viaţa ar fi un nonsens."
"Consider că insăşi viaţa este un dar primit de la Dumnezeu.Nu ştiu dacă am descoperit până acum sensul vieţii, de multe ori măintreb ce rol am pe acest pământ. Ştiu că sunt multe lucruri simplein jurul nostru de care ar trebui să ne bucurăm şi să incercăm săfacem in aşa fel incât această călătorie să fie cât mai frumoasă şiplină de iubire."
"Ajungerea la o justificare proprie a tuturor ideilor şiacţiunilor dezvoltate până la un moment dat şi minima inţelegere acauzelor şi efectelor acestora. Sensul vieţii este o căutare a căiicelei mai scurte spre un obiectiv propus şi atitudinea adoptată deom pe parcursul acestei căutări"…
O singură observaţie din partea subsemnatului: vom descoperisensul vieţii invăţând de la toţi semenii noştri, inclusiv de lacopiii, adolescenţii şi tinerii din jur. După cum se vede şi dincele de mai sus - putem avea surprize. Şi, dacă unii nu s-au gânditasupra acestor inţelesuri, vorba lui Andrei Pleşu - care a notatcâteva splendide gânduri pe aceeaşi temă (vezi articolul "Sensulvieţii. Punctaj pregătitor", in "Dilema veche" nr. 264, 6 martie2009): "Viaţa tinde să aibă sens deindată ce iţi pui problemasensului ei"…

MARIUS VASILEANU (n. 14 apr. 1964 la GuraHumorului, Bucovina) are o licenta in filosofie (UniversitateaBucuresti) si un master in antropologia spatiului sacru(Universitatea de Arhitectura ''Ion Mincu''). Este doctorand alUniversitatii Bucuresti, Facultatea de Litere, cu o temainterdisciplinara in care continua studiile de antropologie areligiei. A fost director al Editurii Muzicale si profesor deistorie a religiilor in invatamantul preuniversitar. A sustinut obogata activitate in presa: studii, articole, eseuri, recenzii,proza scurta, editoriale, interviuri - in jurnale, revisteculturale si cu profil spiritual -, producator si realizator deemisiuni radio, numeroase colaborari la principalele televiziunicentrale. In ultimii ani a fost editorialist si editor coordonator(departamentul cultura-religie) la ziarul ''Adevarul'' siredactor-sef al revistei ''Adevarul literar si artistic''; ulteriora fost senior editor la agentia de presa ''NewsIn'', coordonanddepartamentele de cultura-religie si media-publicitate. Actualmentesemneaza o rubrica saptamanala in suplimentul ''Aldine'' alziarului ''Romania libera'' si preda istoria religiilor laUniversitatea Bucuresti.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO