Ziarul de Duminică

Ticăloşii Gentilomi – un nou fantasy de succes/ de Stelian Ţurlea

Ticăloşii Gentilomi – un nou fantasy de succes/ de Stelian Ţurlea

Autor: Stelian Turlea

19.10.2012, 00:08 444

Scott Lynch este un american născut în 1978, autor al unei serii fantasy numite Ticălosul Gentilom, deja foarte cunoscută în lume. Primele două volume ale seriei au fost traduse recent în româneşte de Editura RAO*). Două cărţi voluminoase, de peste 600 de pagini fiecare, pe care, însă, iubitorii genului nu le vor lăsa din mână, motiv care explică prezentarea lor la această rubrică.

Merită să ne oprim puţin asupra autorului, care nu se sfieşte să spună pe site-ul său că, înainte de a se fi apucat de scris, a făcut numeroase meserii - spălător de vase, chelner, designer, manager. A învăţat, prin urmare, de toate. Primul său roman, "Minciunile lui Lock Lamorra", a fost terminat în 2004 şi publicat în 2006. Volumul a doilea a apărut în 2007 şi se anunţă alte cinci continuări, una dintre ele pentru această toamnă. Prin urmare, va fi o serie în şapte volume în care se contopesc crima, ura, iubirea, intrigile de curte, politica, altfel spus cam tot ce e subiect de atracţie în ziua de azi. Scott Lynch a fot primit cu încântare mai întâi de confraţi. "E o poveste originală, captivantă şi plină de prospeţime, spusă de o nouă voce promiţătoare", scria George R.R.Martin, autorul celebru al "Cântecului de foc şi gheaţă". "Publishers Weekly" o aprecia ca fiind "Încântătoare, imprevizibilă şi foarte isteaţă". Alţii nu şi-au drămuit nici ei laudele: "povestea picarescă n-a murit!"; "aş asista la poveştile lui Scott Lynch toată ziua"; "un debut impresionant, care îţi taie respiraţia"; "o carte ce răspunde dorinţelor lui Robin Hood ascuns în fiecare dintre noi" etc. etc.

Acţiunea urmăreşte viaţa unui spadasin neîntrecut şi maestru într-ale hoţiei, de-a lungul a 15- 20 de ani. Povestea începe cu pactul dintre Făuritorul-de-Hoţi şi un fals preot, Preotul-Fără-Ochi, pentru viaţa unui orfan pe nume Lock Lamora, adus într-o bandă autonumită Ticăloşii Gentilomi. Toate se petrec într-un oraş imaginar, pe insula Camorr, construit pe ruinele unui seminţii misterioase şi dispărute. Un oraş corput şi plin de hoţi.

Editura prezintă succint evenimentele cam în felul acesta: "Se spune despre Ghimpele din Camorr ca este un spadasin neintrecut, un maestru într-ale hoţiei, o fantomă care poate trece prin ziduri. Jumătate din oamenii oraşului sunt convinşi că este avocatul celor săraci. Cealaltă jumătate crede că el nu este decât un mit stupid. Nici unii, nici ceilalţi nu cunosc însă întregul adevăr. Subţirel şi fără prea mare agilitate în mânuirea sabiei, Locke Lamora este, spre marea sa supărare, legendarul Ghimpe. Cu siguranţă că nu a încurajat zvonurile cu privire la aventurile sale. La fel de sigur este şi ca Locke fură de la cei bogaţi, dar la săraci nu ajunge niciun şfanţ. Locke adună bani doar pentru el şi pentru banda lui de Ticăloşi Gentilomi."

În volumul al doilea, "Locke Lamora, odinioară Ghimpele din Camorr, şi Jean Tannen au fugit din oraşul lor natal, lăsându-şi în urmă vieţile distruse. Dar nu vor putea să fugă mereu şi, odată plecaţi din Camorr, decid să se îndrepte spre cea mai bogată şi mai dificilă ţintă de la orizont: oraşul-stat Tal Verrar. Şi Turnul Păcatului. Exclusiv şi luxos, Turnul Păcatului este cel mai celebru cazinou - exclusivist, luxos şi... foarte bine păzit. Nimeni nu a reuşit să fure nici măcar un bănuţ de la mese - cel puţin până acum. Locke Lamorra plănuieşte cea mai mare cacealma din istorie... însă jaful său perfect se pare că va trebui să mai aştepte."

Fireşte, acestea nu sunt decât nadele pentru poveşti complicate, pline de detalii şi de suspans, pe care nu are rost să le dezvăluim, care vor încânta cititorii îndrăgostiţi de fantasy, cu zeci de personaje stranii şi amuzante, cu desfăşurări care te fac să aştepţi nerăbdător următoarea aventură. Fanii vor fi cu adevărat în al şaptelea cer.

*) Scott Lynch - Minciunile lui Lock Lamorra. Întâia carte a seriei Ticălosul Gentilom. Piraţii mărilor roşii. Cartea a doua a seriei Ticălosul Gentilom. Editura RAO. Traducere din limba engleză de Bogdan Olteanu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO