Nu cred ca-i o impresie falsa: noul volet din Jurnalul Monicai Lovinescu* este mai bogat, mai palpitant si mai bine ritmat decat precedentele. De ce? Pe de o parte fiindca intervalul 1985-1988 face sa coincida apogeul dementei ceausiste cu intrarea Estului european in perestroika, de unde accelerarea vizibila a disidentelor, a schimbarilor de stafeta, a angajarii tot mai fatise a mass media si a serviciilor speciale occidentale in mizeria "treburilor noastre interne".
Pe de alta parte, imi ingadui sa observ ca redactarea finala a manuscrisului beneficiaza din plin de pe urma experientei de dupa 1990, de dupa 1996 si de dupa 2000 a autoarei: toate iluziile s-au spulberat, jocul erotic al SUA si al puterilor vest-europene imprejurul Rusiei a ramas acelasi, mai tot ce parea perfect legitim si aplicabil s-a dovedit instabil, pueril, amagitor, falimentar s.a.m.d.
Astfel incat, tonul relatarii s-a inasprit, un fel de radicalizare la puterea a doua: o data fata de Romania ultimilor ani ai ceausismului, a doua oara fata de lumea europeana imbibata, la Est ca si la Vest, de nostalgii socialiste. In orice caz, cateva notatii aspre dau seama intr-o maniera tulburatoare de vechea, dar si actuala oboseala acida - totusi, neresemnata - a Monicai Lovinescu in fata grotescului leviathan. Iata-le, fara comentarii: "24 mai 1985. Telefoane succesive de la Munchen. Washington cere insistent sa nu se mai faca despre D.T. (Dorin Tudoran, n.n.) comentarii. E pentru prima oara cand Departamentul de Stat trateaza direct FE (Europa Libera, n.n.) ca pe o filiala careia ii dai ordine"; "6 aug. 1985. Departamentul de Stat a infiintat pe langa un consulat american din Germania o sectie speciala de control al Europei Libere si Radio Liberty. (...) Totul ar veni de la niste gafe <antisemite> pe Radio Liberty. E in logica absurditatii si lasitatii lumii in care traim ca ea sa-si boicoteze singura unica ei arma eficace: acest post de radio spre Est"; "3 febr. 1986. Americanii sunt in stare de orice, chiar de a-si sabota singuri arma cea mai eficace, FE (Radio Europa Libera, n.n.) fiind ultimul balon de oxigen al Romaniei. Cum spune V. (Virgil Ierunca, n.n.) cand comentam - sumbri - Occidentul ar merita cu adevarat sa fie infrant. Prea face totul pentru asta!".
Accelerarea ritmului provine din - cum sa-i spun? - din alternanta aller-retour, de-a dreptul ametitoare uneori, a celor care vin cu cei care se duc. Tot mai multi romani transfugi, paralel cu moartea lui Mircea Eliade, a lui Noica, moartea lui Serban Cioculescu, Leonid Dimov, Beniuc, Al. Rosetti, C. Graur, Iorgu Iordan s.a., totul notat impreuna cu zvonistica de rigoare, ca si demiterea lui Adrian Paunescu de la Flacara (v.p. 50), faptul ca soferul lui Dulea este fiul lui Horia Sima etc. etc.
1985-1988 va sa zica dramatica, umilitoare plecare din tara a lui Dorin Tudoran, arestarea si uciderea lui Gheorghe (Babu) Ursu, cazul trist rasucit al lui Mihai Botez, neasteptata ramanere la Paris a cuplului Sonia Larian - Lucian Raicu, impetuoasa ramanere a Mariei Mailat, urmata de Dan Culcer (caracterizat aici drept singurul roman filomaghiar sincer), ezitarile chinuitoare ale lui Augustin Buzura si Bujor Nedelcovici, aproape mazochist prelungite, de a alege calea exilului, ezitarea - transata in cele din urma - a lui Mihai Dinu Gheorghiu, apoi cazul Dan Petrescu si anchetele din Iasii "Opiniei studentesti", valurile starnite la Bucuresti, in lumea colonelului Achim, de "atitudinile necorespunzatoare" ale lui Dan Desliu.
Acelasi interval il aude pe Noica telefonandu-i Monicai Lovinescu in iunie 1985 ca sa-i "multumeasca pentru ca nu i-am retinut in Occident pe Plesu si pe Liiceanu", il vede pe Eugen Simion, in decembrie 1986, "mai deschis ca niciodata" ("cand asist, gloseaza autoarea, la laxismul si iresponsabilitatea de aici, nu pot sa nu-i admir pe acesti atat de huliti - si de mine chiar desconsiderati, pentru a nu fi urcat pe baricade - intelectuali romani care lupta cu incapatanare de decenii pentru a salva o cultura ce reprezinta singura lor forma posibila de rezistenta"), dupa cum faptul ca Eliade ar fi murit cu zambetul pe buze citind Exercitii de admiratie, ca E.M. Cioran nu-i ierta multe pacate din tinerete autorului Huliganilor, sau notatia din 20 aprilie 1986, cand se afla ca Eliade va muri, "mi se fura o parte de viata. Nu cred si nu cred. Un lucru am invatat: ca nu mai pot spera" - proiecteaza asupra intregului bogatia tristetilor crepusculare.
Aluvionar, fondul faptic va face deliciul cunoscatorilor si le va oferi junilor neofiti imaginea unei epoci. Dar la fel de importante sunt verdictele precum: "nu e nimic de facut decat atunci cand miscarea porneste de sus - exemplul Hrusciov, destalinizarea nascand disidente etc.". Dar mai ales acesta: "In timp ce polonezii si ungurii vin cu proze incendiare, la noi domneste facutul cu ochiul sau literatura atemporala. Sa mai adaug cat de obositor e sa te indoiesti de propriul tau neam, actionand mai departe ca si cum ai avea incredere in el?"
Morala unei fabule... de-o viata.
*) Monica Lovinescu, Jurnal. 1985-1988, Editura Humanitas, 368 pag.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
