Spectaculos la capitolul executie tehnica, imagine si mai ales scenografie (recreeaza minutios si elegant atmosfera epocii, iar costumele sunt memorabile prin finetea detaliilor), Ducesa se inscrie, intr-o anumita masura, in linia biografiilor romantate tip Marie Antoinette. Acelasi destin sever al unei femei frumoase, sensibile si cu adevarat emancipate pentru epoca ei, care sufera alaturi de un sot nesimtitor, brutal si crud, pentru ca apoi sa-si ingaduie, liber si scandalos pentru acele vremuri misogine si inchistate, o compensatie a fericirii pe care nu o putea avea sub acoperisul conjugal. Insa, daca Sofia Coppola reusea o evocare devastatoare a tristetii si singuratatii reginei adolescente, sugerand deosebit de plastic izolarea acesteia si conturandu-i - printr-un portret suav si intens - talentele de lider incontestabil in materie de moda si viata de societate, regizorul Saul Dibb si scenariul semnat de acesta, alaturi de Jeffrey Hatcher si Anders Thomas Jensen esueaza tocmai la acest capitol. Dupa o campanie de marketing care a starnit apetitul livresc (si lumesc) pentru aventura al spectatorului, nu doar pentru ca o compara pe extravaganta Georgiana, ducesa de Devonshire, cu stra-stra-stra-stranepoata ei, Diana de Wales, ci pentru ca promitea un personaj cu totul si cu totul iesit din comun, flamboaiant, neastamparat, rebel, emancipat, cu vederi liberale si un fler neclintit in materie de moda - trasaturi care o au facut-o regina saloanelor mondene ale secolului al XVIII-lea, Ducesa rateaza exact acest portret fastuos si irezistibil. In loc sa prezinte gradat si nuantat traseul sufletesc al Georgianei de la adolescenta plina de iluzii, varata cinic de mama ei intr-o casnicie de complezenta la sotia umilita de adulterul comis sub ochii ei, drept in caminul conjugal si apoi la femeia de lume care si-a influentat si cucerit definitiv si definitoriu contemporanii, filmul se limiteaza doar la o uvertura lunga si plicticoasa a maturizarii personajului. Georgiana cea emancipata, pasionata de jocuri de noroc, indrazneata si sclipitoare, gata sa farame tabuurile, ramane undeva in afara filmului (pentru o eventuala parte a doua?). Eroina pe care o privim nu face decat sa rataceasca descurajata sau furioasa (si neschimbata pe parcursul a vreo douazeci de ani) pe coridoarele unor castele atat de fastuoase si impunatoare ca ar face sa paleasca de invidie nababii de azi. Din pacate pentru personaj, Keira Knightley are aceeasi expresie (antipatica si stereotipa, cu gura ori intredeschisa, ori deschisa, difazat) pe care a abordat-o, invariabil, de la King Arthur la seria Piratilor..., culminand cu gretosul Atonement - in Mandrie si prejudecata, rolul Eliza Bennet a ridicat-o, se pare, mult deasupra disponibilitatilor ei reale. Cum evolutia personajului este redusa, impardonabil pentru biografia realei Georgiana, la avatarurile melodramatice ale unei casnice bogate si nefericite, iar regia si scenariul mentin totul in zona lacrimogena si terna a soap-operei (nici macar situatia excentrica, cinica si vinovata a adulterului in prezenta sotiei nu e exploatata suficient - singura replica de retinut este cea adresata de Georgiana amantei sotului ei, inainte de-a pleca in calatorie: "Cat sunt eu plecata, ai tu grija de sotul nostru?"), reusitele vin din alta parte. Ele se numesc Ralph Fiennes - care isi pune tot rafinamentul si subtilitatea in interpretarea unidimensionalului duce de Devonshire - si Hayley Atwell (logodnica parvenita din Cassandra's Dream), excelenta, nuantata si vivace in rolul ingrat al duplicitarei Bess Foster. Daca realizatorii nu si-ar fi propus sa ne ofere un portret memorabil al unei femei stralucitoare, ci o "Natura moarta cu sot despotic", graitoare asupra mentalitatilor epocii si pozitiei femeii in societatea de atunci, s-ar fi putut declara multumiti.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
