Ziarul de Duminică

Sursele fraudei

Sursele fraudei/ de Ziarul de duminică

Autor: Ziarul de Duminica

11.01.2013, 00:02 133

Mircea Maliţa

Homo fraudens

Editura RAO

Ilustraţii de Eugen Mihăescu. Academicianul Mircea Maliţa, cunoscut pentru studiile sale ştiinţifice şi diplomatice, care a excelat şi în genul eseistic, ca om de idei sau călător în lume, a recurs şi la dialoguri cu model antic, iar acum ne surprinde cu o formulă satirică şi critică, poate ca un ecou târziu al umanistului Erasmus. Două eroine, profesoare simpatice, ţin lecţii libere la invitaţia unor cluburi studenţeşti şi descoperă că alături de Homo Sapiens, specia cu nume nobil a omenirii, fiinţează şi chiar înfloresc două specii derivate, botezate de ele Homo Fraudens, al fraudei, şi nu al înţelepciunii, şi Homo Praedator, prădător ca fiarele. Cercetătoarele cântăresc argumentele care ar pleda pentru sau contra extinderii sau estompării acestor noi hominizi în societatea de astăzi şi de mâine, dar răspunsul e lăsat la latitudinea cititorilor, la sfârşitul lecturii cărţii. Maliţa încearcă să ne explice de ce fraudăm cu toţii, aproape totul, dar frauda cea mai gravă care ni se poate întâmpla este că aceasta depăşeşte în prezent normalul vieţii de zi cu zi. Maliţa vorbeşte de sursele fraudei şi de modul de a le contracara, prin schimbarea instituţiilor şi a modului nostru de a ne raporta la om, a spus prof. Dan Dungaciu, la lansarea cărţii, la Târgul Gaudeamus, menţionând că autorul este convins, împreună cu Sf. Augustin, că există ceva în noi care ne mai poate salva. Acad. Eugen Mihăescu, cel care a ilustrat volumul, a spus că acesta este unul dintre pietrele preţioase de pe coroana Academiei Române. Mircea Maliţa este matematician, eseist, academician, diplomat (ambasador în SUA şi director al Bibliotecii române din New York), profesor universitar român. A fost director al Bibliotecii Academiei în perioada 1950-1955, adjunct al ministrului Afacerilor Externe, ministru al Învăţământului (1970-1972), ambasador în Elveţia (1980- 1982) iar apoi în SUA (până în 1984).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO