Ziarul de Duminică

Străzile Bucureştilor – mică istorie sentimentală în imagini (VII). Ştirbei Vodă. GALERIE FOTO

Tribunalul unde a fost judecat mareşalul Antonescu

Străzile Bucureştilor – Ştirbei Vodă

Autor: Dr. Alexandru Popescu

10.02.2012, 00:01 1077

În continuarea călătoriei noastre în timp şi spaţiu, coborând pe strada Popa Tatu ajungem pe una din cele mai importante artere ale Bucureştilor, atât în ceea ce priveşte lungimea sa, cât şi faptul că este una din axele vest-est ale oraşului, făcând legătura dintre zona Pandurilor-Drumul Sării-Drumul Taberei cu Centrul urbei (termenul este folosit într-un fel impropriu, căci, vorba cântecului, cine mai ştie "Unde-i centru-n Bucureşti…).

Numele i se trage de la acela al domnului Ţării Româneşti, Barbu Dimitrie Ştirbei (1849-1853). În ciuda greutăţilor politice cu care s-a confruntat datorate mai ales relaţiilor cu Marile puteri, Ştirbei a găsit răstimpul să declanşeze o serie de iniţiative economice, dar şi edilitare, ridicând Teatrul din Bucureşti, dar, cum se va vedea, luând măsuri pentru amenajarea parcului Cişmigiu, ceea ce poate explica faptul că strada ce îi poartă numele se află în apropierea acestuia. Istoria acestei străzi este tipică pentru o serie de artere ale Bucureştilor, conservând destul de multe de monumente arhitectonice, dar şi pierzând destule datorită unor operaţiuni edilitare şi contexte politice, în general, ca martoră la…

Confruntările istoriei

…care, uneori, au dat loc la "întâlniri peste timpuri". Este vorba, de exemplu, de aceea dintre mareşalul Ion Antonescu şi preşedintele Nicolae Ceauşescu, căci, în perimetrul de care ne ocupăm, există două clădiri legate în mod direct de soarta lor. Pe de o parte, ne referim la clădirea tribunalului unde a fost judecat, în 1946, procesul "criminalilor de război" care se aflaseră la conducerea statului în timpul războiului, de fapt, o înscenare juridică, terminată pentru cei mai mulţi din acest lot cu condamnarea la moarte. În acest context este de amintit că, nu departe, pe cealaltă parte a străzii, se află una din clădirile "faraonice" ale anilor 1980, aşa-numita "Casă a Radioului", ridicată din iniţiativa lui Ceauşescu, , despre care nu se poate spune că a "beneficiat" şi el de un proces normal. La un moment dat, după 1989, clădirea a devenit şantierul unui centrul comercial de tip "mall", a cărui construcţie a fost abandonată, după ce porţiunea în care se afla balconul din care Ceauşescu a urmărit ultima manifestaţie de 23 august, a fost demolată…

Pe unde alergau caii…

În 1986, porţiunea străzii Ştribei de la începutul său până la intersecţia cu strada Berzei, unde se aflau o serie de baze sportive, între care şi una hipică (aici, copii fiind, aveam una din puţinele ocazii să vedem cai de curse, căci hipodromul Băneasa dispăruse) a fost demolată, făcând loc unei artere cu trei benzi pe sens. Cu această ocazie au dispărut o serie de frumoase clădiri, între care "Casa Tiberiu Eremia" (1875-1937), unul din cei mai importanţi ingineri constructori ai perioade interbelice, alta în stil baroc de la întretăierea cu Strada Făgăraş, precum şi aceea în care pictorul Octav Băncilă (1872-1944) îşi petrecuse ultimii patru ani ai vieţii. Desigur, sacrificiul a fost mare, dar el se justifică, căci, pe locul acestor clădiri, s-a construit o arteră care permite un trafic corespunzător între diferite zone ale oraşului.

Cum a fost mutată Biserica "Cuibul cu barză"

Cu această ocazie, în 1988, pentru a fi salvată de la demolare, Biserica Sfântul Ştefan (construită în 1760), aflată, de asemenea, pe partea dreaptă a străzii venind de la Academia militară, numită şi "Cuibul cu barză", datorită faptului că numeroase din aceste păsări îşi făceau "sălaşul" aici, a trebuit să fie mutată. Acum ea se află undeva "ascunsă" în spatele blocurilor care s-au construit pe această porţiune, dar, cel puţin, a fost păstrată, fiind în bună stare.

Nu acelaşi lucru se poate spune despre şcoala care purta acelaşi nume, a cărei clădire, deşi se află pe Lista monumentelor istorice, este într-o starea de plâns a unui etern şantier…

"Războiul cu casele"

A doua porţiune a Străzii Ştirbei Vodă şi-a păstrat, în general, aspectul iniţial, pe ea aflându-se o serie de edificii importante, dar şi case reprezentative pentru stilul începutului de secol XX. Unele au dispărut totuşi, cum a fost aceea care a aparţinut unuia din mari edili ai Bucureştilor, Dem I. Dobrescu, fost primar al Capitalei între 1929-1934, care a fost demolată cu ocazia construirii Diametralei nord-sud, precum şi o frumoasă clădire aflată pe partea stângă a străzii, "pusă la pământ", deşi probabil că ar fi putut fi păstrată.

Pe Lista monumentelor istorice se află şi "Casa Ioan Slavici", ridicată la sfârşitul secolului XIX.

Din păcate, acest "război cu casele", de cele mai multe ori nejustificat, continuă, căci, în ultima vreme, au mai fost demolate şi alte imobile vechi de pe partea stângă a străzii, ceea ce a deschis o imensă "rană", ascunsă, cum se procedează mai nou, în spatele unor garduri înalte.

Din fericire, partea dreaptă are o soartă mai bună, aici aflându-se (încă ?) o serie de clădiri de blocuri, precum şi vile frumoase ridicate în prima parte a secolului trecut.

Adevărate palate

Tot pe această porţiune, se găsesc şi o serie de construcţii impunătoare, adevărate palate. Între acestea, deşi netrecută pe Lista amintită, este clădirea în care s-a aflat o vreme Marele Stat Major. În curtea sa, "veghează" bustul generalului Alexandru Cernat (1834-1893), fost şef al acestui organism. În momentul de faţă, aici este sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Ciudată soartă: de la o instituţie răspunzătoare, între altele, de onoarea armatei şi statului român la sediul unei instituţii care combate tocmai periclitarea acestor calităţi…

Tot un adevărat palat este şi "Casa Kretzulescu", construită la începutul secolului XX, după planurile arhitectului Petre Antonescu în stilul Renaşterii franceze. În perioada interbelică, clădirea a adăpostit Muzeul de Artă Religioasă, iar, din 1972, aici se află Centrul European de Învăţământ Superior al UNESCO. După părerea noastră, ar fi mai potrivit să i se redea clădirii destinaţia sa muzeală.

O clădire interesantă este şi aceea care adăposteşte Universitatea Naţională de Muzică sau, cum i se mai spune, Conservatorul, construită, după cum specifică Lista monumentelor istorice, la sfârşitul secolului XIX-începutul celui următor (cam mare aproximaţia!). De câte ori trec pe lângă această clădire, ascultând acordurile muzicale care se aud din interior, nu mă pot împiedica să mă gândesc la numeroşii profesori, unii dintre ei corifei ai acestei arte, şi elevii, viitoare personalităţi muzicale, care au lucrat aici. Şi această clădire este "vegheată" de bustul lui George Enescu, iar nu departe se află acela al unei alte personalităţi care a contribuit substanţial la promovarea "artei sunetelor", Iosif Sava.

Pe partea cealaltă, au fost ridicate o serie de impunătoare clădiri de tipul "fier şi sticlă", care se potrivesc mai mult sau mai puţin cu stilul celorlalte clădiri de pe Strada Ştirbei Vodă. Dar, ce să-i faci, utilitatea primează. În tot cazul apropierea dintre clădirile în stil tradiţional şi cele noi produce efectul pe care l-aş numi "faţă în faţă", prin care imobilele mai vechi nu sunt dezavantajate…

Gong final

Ultima porţiune a Străzii Ştirbei Vodă a dispărut ca să spune aşa, "peste noapte", în 1959. Într-adevăr, pentru a oferi spaţiu pentru construirea clădirii careia i se spunea "Sala Palatului", într-un timp foarte scurt, au fost demolate toate clădirile şi chiar străzile adiacente zonei. Din copilăria mea, îmi aduc aminte că, în această porţiune, se afla un rond unde întorceau tramvaiele 6 şi 10, dar şi şiruri de prăvălioare de o condiţie destul de modestă, dar care aparţineau peisajului istoric bucureştean ce nu întotdeauna era format din case de stil şi palate.

Precipitarea cu care s-a desfăşurat această operaţie era reclamată de faptul că Partidul avea cât mai repede nevoie de o sală pentru congrese sale. Totuşi, este de amintit că această sală, la vremea aceea cea mai mare din Bucureşti, a adăpostit şi frumoase spectacole, concerte ale unor mari artişti.

În tot cazul, pentru această porţiune a Străzii Ştirbei Vodă, a sunat atunci "gongul final"…

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO