SPIRITUALIA/ O noua specie de intelectual ortodox: Pr. Andrei Scrima

Scriam aici despre modalitatea de a (re)aşeza viaţa spiritualăorientându-ne după un sistem vectorial in care, conform celui carea fost indrumătorul de taină al Mişcării "Rugul Aprins", părinteleIoan cel Străin, putem desluşi trei axe de coordonate. Intr-adevăr,prezenţa părintelui Ioan cel Străin (IoanKulighin) - cel care a dat un neaşteptat impuls spiritual Mişcării"Rugul Aprins" - este tulburătoare şi s-a dovedit, in timp, pentrucei care au avut şansa să-i fie intimi, cu totul bulversantă, insens ziditor vorbind. Acesta spunea despre trei modalităţi de atrăi in lume, creştin fiind (vezi "Cuv. Ioan cel Străin. Din arhivaRuguluiAprins",Ed. Anastasia, 1999). Aceste trei axe de forţă leputem imagina pornind de la ceea ce pr. Ioan cel Străin a notatundeva in foarte puţinele scrieri rămase: rugătorul, mărturisitorulşi indrumătorul. Aşadar, intâi identificăm o axăverticală, aceea a rugătorului.Avem mai departe o axăorizontală, ceaa mărturisitorului şi, in fine, o a treia axă,axa de adâncime, antero-posterioară, aindrumătorului. Iată şi spusele pr. Ioan celStrăin: "M-am dus, apoi, la un preot, care-mi plăcea mai mult decâttoţi, şi ce aveam pe inimă i-am spus la spovedanie, dar n-amcăpătat nici o indrumare. Acesta era părintele Ioan Domovschi, carea ajuns mai târziu, prin stăruinţa sa, la un mare dar, camărturisitor şi rugător, insă nu şi ca indrumător. A trăit până la94 de ani. Duhovniceşte, iarăşi am rămas singur, ca un copil cuochii legaţi" (p. 17)...

Se inţelege limpede din cele de mai sus că nu oricine estecapabil să fie indrumător, chiar dacă este un mare rugător, poatechiar un sfânt in viaţă. Aceeaşi problemă se pune şi cu cealaltădimensiune, mărturisirea. Câţi sunt capabili de aşa ceva? Estemărturisirea (de credinţă) o obligativitate? Da, conform unor textesacre. Numai că această mărturisire poate fi făcută in multipleforme. Fie deschis, la vedere, fie discret, in taină, ba chiar şialtfel decât se aşteaptă lumea - precum in exemplele date datatrecută referitoare la nebunii mistici, aşa-numiţii "nebuni intruHristos", in cazul creştinismului.

Despre condiţia celui care işi mărturiseşte credinţa am găsitcâteva gânduri ale unuia dintre cei mai fascinanţi teologiortodocşi români din ultimul veac: părintele Andrei Scrima. Intr-unefort de interpretare a Evangheliei după Ioan, acesta observă:"Mărturia e, am putea spune, chiar axa in jurul căreia intreagaevanghelie se dispune, prinde corp şi se construieşte: de lamărturia inaugurală a lui Ioan Botezătorul, până la cea carepecetluieşte, la sfârşit, textul Evangheliei in intregul său. Erealitatea mărturiei ca temei de neclintit, ca loc de undeizvorăşte şi se hrăneşte cunoaşterea de Dumnezeu, cea care iţiingăduie să fii in imediata lui apropiere şi să te uneşti cu el."(vezi "Comentariu la Evanghelia după Ioan", Andrei Scrima,Humanitas, p. 51). Şi mai departe: "Pecetea de adevăr, imprimată deprezenţa Tatălui, constituie, pentru Ioan, argumentul cel mai inaltşi mai puternic pentru intemeierea credinţei. Fiindcă, după el,pecetea aceasta de adevăr e lucrul cel mai conform cu natura a ceeace se cheamă Revelaţie" (p. 52).

A surprinde, a observa "pecetea de adevăr" existentă in viaţafiecăruia dintre noi este cel mai important lucru pe care il putemface şi trăi. Desigur, această pecete ni se dezvăluie treptat, pemăsură ce ochii noştri spirituali (duhovniceşti) se obişnuiesc cuLumina cea adevărată. Căci, mai arată Pr. Scrima: "S-ar putea spunecă esenţa lumii de aici, a lumii noastre, e constituită pur şisimplu prin separarea dintre adevăr şi realitate (...). Noi suntematât de scufundaţi in această lume incât nu ne mai dăm seama deseparare". Dar separarea aceasta nu poate fi imaginată precum unpahar cu apă peste care pluteşte ulei. Fiecare strop al vieţii şial lumii inconjurătoare conţine un grăunte din "pecetea de adevăr".A discerne, a separa realmente grâul de neghină este efortul lacare suntem chemaţi pentru intreaga viaţă. Iar acolo unde nu maieste speranţă, acolo unde omul vede numai neghină, există, iată,precum grâul semănat de cu toamnă, care renaşte primăvara,promisiunea invierii. Crucificarea şi invierea lui Iisus suntmărturiile de maximă intensitate ale lumii creştine. Pecetea deadevăr adusă de Hristos continuă să ne surprindă prin tensiuneaspirituală la care suntem incitaţi. Un om aflat in exerciţiulacceptării şi adâncirii mărturiei hristice realizează in sinedez-osificarea propriilor prejudecăţi şi iluzii in care a trăitpână ieri, inlocuindu-le, treptat, cu pecetea luminiiincreate...

Sau, conform mărturiei pr. A. Scrima: "Spiritul martorului setrezeşte (nepsis, in greacă, e starea de trezie aspiritului) către un alt tip de percepţie, către un alt tip de văz,ceea ce nu il lipseşte, evident, de vederea materială, imediată alumii; insă e un văz care accede la invizibilul vizibilului, laacel loc unde sunt determinate şi fiinţa şi sensul a ceea ce e devăzut" (p. 101)...

Cu alte cuvinte, la limita luminoasă mărturia omului devineuna cu mărturia hristică. In catolicism, focalizat, cum bine seştie, mai degrabă pe Hristos cel de dinaintea Invierii, existănenumăraţi sfinţi care ajung să mărturisească identificându-se cupatimile hristice până acolo incât ei inşişi dobândesc stigmatelein propria carne. Unora le curge sânge prin locurile respectiveetc. - un straniu caz existent in istoria recentă este celebrulPadre Pio, care a fost şi canonizat. Ortodoxia se focalizează pecelălalt versant, anume pe Hristos cel de după Inviere. De unde şiapetitul pentru Bucurie (bucuria hristică) al ortodoxiei.

Poate şi datorită pr. Ioan cel Străin - care atunci când l-avăzut intâia oara a spus: simt că tânărul acesta are nevoie de mine-, părintele Andrei Scrima a fost unul dintre cei care au ştiut săaducă o nuanţă cu totul specială credinţei ortodoxe, o nouă speciede mărturie: cea a intelectualului extrem de cult, dar cu realăaplecare spre cercetarea tainelor acestei lumi - fie acestea fizicăcuantică, fie mistica de cea mai autentică ramură. O specie rămasădestul de rară până astăzi.