Ce frumoase nume de cod aveau turnatorii: Max, Horea, Felix! Firi estete, psihologi de prima mana, autori cu veleitati de romancieri "? la mani?re de Balzac" si ambitii de Comedie umana trebuie sa fi fost cei ce nasteau personajele in retortele Securitatii romane, caci numele nu sunt niste etichete lipite la intamplare pe borcane, ci creatoare de realitati, intrupari ale acestora. Sa creezi identitati noi, sa le pui in actiune intr-o a doua existenta, perfect camuflata, dar in acord cu cea vizibila, nu e putin lucru. Sa le inventariezi astfel incat sa nu se calce pe picioare, sa nu aiba doi acelasi nume, sa functioneze in acord cu numele este deja o opera de creatie.
Daca mi-ar trece prin cap sa scriu un roman cu astfel de personaje, as risca sa fiu dat in judecata de posesorii numelor (pentru ca asta e: din momentul deconspirarii, ei au un al doilea nume ce le apartine, asa cum le apartine si cel din buletin, au o a doua identitate, asa cum au avut o a doua viata ce le apartine pe care trebuie sa si-o asume, chiar daca nu vor da socoteala pentru ea!), dar si de Securitate (care, absolut firesc, isi poate revendica nu numai paternitatea numelor, ci si pe cea a crearii acestor personaje).
Traitor de realitati romanesti, supus nemerniciei influentei vremilor sub care e omul - "iara nu omul e peste vremuri", dupa cum zicea cronicarul - romanul meu ar transforma ceea ce a fost, ceea ce este un spectacol al degradarii umane - cu consecinte tragice pentru multi din cei ce faceau obiectul notelor informative - intr-un roman al silei, fara a avea nimic din sartriana greata, mai ales fata de ceea ce se petrece azi.
Nu a existat, din 1990 incoace, vreun turnator, vreun tortionar deconspirat care sa nu-si fi aflat clementa, intelegerea si chiar unda de simpatie.
Mai Intai ca niciodata nu e ceea ce se vede: notele informative ba sunt, ba nu sunt ale lor, ba contin, ba nu contin lucruri care sa fi afectat persoanle despre care se vorbea in ele - care erau turnate, ce sa o mai dam pe dupa cires! -, ba e doar una singura, ba doar cateva neimportante. Etapa urmatoare e cea a telenovelei motivatiilor pentru care s-a purces la colaborarea cu Securitatea: unul a facut-o din patriotism, urmarind prin boschetii de la Grozavesti si Regie studentii straini, altul, saracul!, lasase o fata gravida, altul se simtea obligat sa faca rapoarte de serviciu, un altul nu a rezistat presiunilor, avand in spate o generatie de luptatori anticomunisti. In fine, ultima faza este cea a induiosarii: victimele isi inteleg turnatorii si-apar in public declarand ce baieti buni sunt cei ce-i turnau, ca sunt convinsi ca nu le-au vrut niciodata raul. Corului i se adauga cei ce ar manca teoretic securisti pe paine dimineata, la pranz si seara, dar niste securisti abstracti - aia nedovediti inca - pentru ca astialalti sunt niste victime ale sistemului, ale altor forte - evident oculte - care i-au obligat, care i-au presat etc. etc. Jalnic, jalnic spectacol ofera si unii si altii. Pentru a ceda - caci de incercat, Securitatea incerca la multi - trebuia sa ai niste tare morale profunde: invidia, lasitatea, parvenitismul. Capacitatea de a duce o viata dubla, de a disimula nu sunt calitati, sunt vicii profunde, sunt perversitati ale insului periculos, ce la fel de bine putea sa infiga cutitul, pe intuneric, in spatele celui mai bun prieten, pentru ca a doua zi sa mearga sa prezinte condoleante familiei. Din momentul in care cineva iti cere conspirativitate, uneltire, viata dubla, nu poti crede ca aceste lucruri sunt curate, sunt patriotice sau demne. Securistii isi cercetau cu atentie viitorii colaboratori si pedalau tocmai pe acele tare morale profunde, as zice din gena, pentru ca turnator nu te face nimeni, turnator te faci singur-singurel, ai in tine aceasta vocatie. Te nasti sa devii turnator, don Profesor! Dovada cea mai clara este lasitatea cu care si acum incearca sa scape, afisand explicatii puerile, nevorbind deloc si de mai micile sau mai marile avantaje pe care le-au avut: protectie garantata, avansari, locuri bune de munca, lesa mai lunga (curaj cu voie de la Securitate). Mai niciunul nu se gandeste la victime: e-adevarat ca n-au intrat in puscarie, ca multi nici n-au fost cercetati, dar toate aceste note informative se adunau in contul tau, la ceea ce se chema "dosarul de cadre", si, fara a intelege de ce, simteai ca zeci de piedici ti se pun, ca viata ta e dirijata, bine instrumentata de cineva necunoscut, nestiut. Aceste rapoarte se intorceau sub forma indicatiilor la locul de munca, sau sub forma sentintelor - "nu e om de incredere", "nu e indicat", "in niciun caz X". Nu stiu cati dintre turnatori erau recompensati, dar stiu ca aproape nimeni nu avansa din senin, ca orice avantaj (care putea fi chiar o recunoastere profesionala) avea si girul Securitatii. De aceea, pentru noi, traitori in acea epoca, securistii si turnatorii nu erau chiar niste abstractiuni, era colegul de redactie care peste noapte devenea sef, era cel care schimba pasaportul la fiecare doi ani, era cel pe care-l consultau si de care ascultau sefii, cel care tot schimba locuinte, care isi lua Dacia direct de la Pitesti s.a.m.d. Tot ceea ce pentru muritorul de rand parea o continua problema, pentru turnatorul de serviciu era simplu ca buna ziua.
Este terifiant sa te gandesti ca in jurul tau erau realitati suprapuse: una vizibila si o alta subterana. La suprafata dadeai mana si-i spuneai bancuri sau cine stie ce prostioare lui Kuki si in subteran Max asternea pe hartie ce stia despre tine. Dar si mai terifiant este ca aceste fapte terifiante sunt azi invaluite intr-o molateca si calda intelegere umana, de genul: "Ce voiati, domnilor, a fost omul la inghesuiala, doar nu voiati sa o ia de nevasta p-aia de-a lasat-o gravida?!". Ce roman jalnic scrie azi Securitatea despre noi, romanii!
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
