Ziarul de Duminică

Se anunţă The Mongol Rally, cel mai mare raliu caritabil din lume/ de Ziarul de Duminică

Se anunţă The Mongol Rally, cel mai mare raliu caritabil din lume/ de Ziarul de Duminică

Autor: Ziarul de Duminica

19.04.2011, 23:53 108

Cinci tineri din România pornesc pe 23 iulie 2011 în cel maimare raliu caritabil din lume, The Mongol Rally, şi vor străbate 15ţări pentru a ajunge în final la Ulan Bator, după ce vor parcurge12.000 de kilometri.

Echipa românească Paramongols va oferi comunităţii din UlanBator o ambulanţă şi o sumă de bani, pe care va încerca să ostrângă din donaţii. "Pentru că mai mult de o treime din populaţiaMongoliei duce o viaţă nomadă, sistemul medical este bazat întotalitate pe serviciile de urgenţă. Cei trei milioane de locuitoriai ţării sunt răsfiraţi pe o suprafaţă mai mare decât cea a Europeide Vest, iar drumul de la un spital la altul, adesea anevoios, sedesfăşoară frecvent cu ajutorul animalelor din gospodării.Necesitatea unui parc auto sănătos a devenit una dintrepreocupările principale ale statului, însă ritmul în care aceastăreformă va fi dusă la bun sfârşit este lent şi depinde deiniţiative ca Mongol Charity Rally", a declarat Mira Enache, unuldintre membrii Paramongols România.

Echipa care va participa la raliu din partea României esteformată din: Gheorghe Bratu, 30 ani, absolvent al Universitaţii de Arhitectură şi Urbanism Ion Mincu, doctorand şicadru didactic al aceleiaşi instituţii, Florin Cobuz, 28 ani,absolvent al Universităţii de Arhitectură şi Urbanism IonMincu,Gabriel Herdean, 25 ani, absolvent al Facultăţii de IngineriaMediului din cadrul Universităţii Politehnica Timişoara, PaulBudan, 26 de ani, trainer în cadrul Ecoxtrem Teambuilding,absolvent al Facultăţii de Jurnalism şi Stiintele Comunicării şiMaria Enache, 23 de ani, trainer în cadrul EcoXtrem Teambuilding,studentă la Universitatea de Medicină şi Farmacie Bucureşti,absolventă a Facultăţii de Sociologie din cadrul UniversităţiiBucureşti.

Peste 100 dintre cele 400 de echipe înscrise în ediţia din 2011vor lua startul îmbarcate în ambulanţe, iar Paramongols România îşipropune să se numere printre acestea. Plecarea se va face pe 23iulie, din Praga. Cursa se va încheia pe 1 septembrie, la UlanBator. Echipele vor străbate 15 ţări: Cehia, Slovacia, Ungaria,România, Bulgaria, Turcia, Georgia, Azerbaijan, Iran, Turkmenistan,Uzbekistan, Tadjikistan, Kyrgystan, Kazakhstan, Rusia şi Mongolia.

Mongol Charity Rally este o cursă pe contpropriu, fără asistenţă tehnică sau medicală, organizată cu scopulde a dona la destinaţie toate mijloacele de transport folosite,alături de o sumă consistentă de bani. Raliul, care se află acum lacea de-a opta ediţie, a reuşit să strângă până în prezent pentrucomunitatea din Ulan Bator peste 1.600.000 de lire sterline.

Pentru informaţii suplimentare:

Florin Cobuz

Paramongols România

Telefon: 0745 256 846

Email: florin.cobuz@paramongols.ro

www.paramongols.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO