Ziarul de Duminică

Roznov – „Kilometrul zero” pe harta speranţei/ de Lucian Vasilescu

GALERIE FOTO

GALERIE FOTO

Autor: Lucian Vasilescu

02.08.2013, 00:08 628

Roznov este numele unei mici localităţi din judeţul Neamţ, atestată ca aşezare la 1419, în vremea lui Alexandru cel Bun. Încă de la 1892 Roznovul avea spital. La anul 2003, printr-un Decret publicat în Monitorul Oficial, comuna Roznov a fost ridicată la rangul de oraş. Peste nu mulţi ani de la „promovare”,  spitalul din Roznov a fost desfiinţat. Recent, bătrânul Cămin cultural din tânărul oraş a fost demolat, dar autorităţile locale au un vis frumos: să primească finanţare pentru construirea unei noi şi moderne Case de cultură. E cât se poate de limpede că alocarea de fonduri pentru acest proiect este (şi va fi) o prioritate pentru Guvernul actual cât şi pentru cele care-i vor urma.

Dacă aţi citit până aici, probabil că v-aţi plictisit deja. Pe bună dreptate. Să închizi un spital şi să dărâmi un Cămin cultural sunt, la noi şi acum, locuri comune. Vă poftesc, totuşi, să aveţi puţintică răbdare, pentru că urmează ceva cu adevărat special...

La scurtă vreme după punerea la pământ a Căminului cultural din Roznov, doi oameni au avut o idee. Oamenii sunt fotograful Vali Pricope şi tânăra violonistă Sara Stroici (foto 2), absolventă a Liceului de Arte „Victor Brauner”  din Piatra Neamţ, studentă acum în anul IV la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iaşi. Proiectul celor doi s-a numit „Ultimul concert” şi a fost dedicat defunctei instituţii de cultură din Roznov.

Pe ruinele Căminului cultural din Roznov, violonista Sara Stroici a interpretat piesa „Meditaţie” (compoziţie a lui Adrian Stroici, tatăl Sarei). Iar Vali Pricope a imortalizat halucinantul moment (foto 3, 4, 5). Şi astfel, la aproape 600 de ani de la prima atestare, Roznovul a dobândit, prin gestul violonistei Sara Stroici şi al fotografului Vali Pricope, identitate. Şi valoare de simbol pe harta speranţei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO